(VIDEO) Rennes-le-Chateau, locul misterios din Franța care a dat lumea creștină peste cap

0

Sudul Franței este cunoscut prin multitudinea de castele și biserici unde în Evul Mediu își găseau refugiul templierii. Mi-am propus să merg în câteva puncte cheie ale Ordinului Templului. Unele s-au păstrat și astăzi și sunt deschise publicului, altele au devenit proprietate privată. Așa am ajuns în localitatea Rennes-le-Chateau, un sătuc micuț cu aproximativ 60- 80 de locuitori, dar care anual atrage 100-150 de mii de turiști. Locul este considerat unul misterios, iar descoperirile care s-ar fi făcut aici au dat lumea creștină peste cap și au stat la baza cărții ”Codul lui Da Vinci” scrisă de Dan Brown.

În video de mai jos vin cu câteva explicații.

Și biserica Maria Magdalena este plină de simboluri și doar cei inițiați le pot descifra. Noi doar admirăm ceea ce a putut crea mintea umană.


Iar acesta este mormântul părintelui Berenger Sauniere care a renovat biserica Maria Magdalena, iar în urma lucrărilor de renovare se presupune că a descoperit misterul care a stârnit atâtea controverse în lumea creștină.

Indiferent dacă credeți sau nu în aceste teorii și mistere, locul este unul destul de pitoresc cu peisaje magnifice, care pot fi admirate în orice perioadă a anului.
 
Cine știe câte mistere se ascund și în mănăstirile și bisericile noastre. Câte secrete am descoperi? Dar întâi de toate eu vă propun să descoperim și să promovăm frumusețea mănăstirilor și bisericilor noastre. Iată aici un exemplu.

Mănăstirea Suruceni, un colț de rai

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Distribuie.