Basarabeanca din Italia, Xenia Lozinschi, despre ritmul vieții de ”slugă la străini”

0

E adevărat, basarabenii aflați peste hotare, sunt ca niște pendule suspendate între două lumi, acasă unde nu mai e acasă și aici, unde nu e ca acasă. Revenirile la baștină sunt ca niște guri de aer pentru a putea merge mai departe în lumea asta mare, plină de străini. Sunt sentimente contradictorii pe care le încearcă cei din diaspora, dar și le asumă pentru că este decizia și alegerea lor.

Basarabeanca Xenia Lozinschi, care deja de 18 ani muncește în Italia și a cărei experiență de emigrare o puteți citi aici, a fost acasă, în satul de baștină, pentru câteva momente, iar la revenirea în Italia, a înșiruit trăirile de acasă și sentimentele pe care le are ori de câte ori revine aici la muncă, o muncă pe care o numește ”slugă la străini”.

Vă las în continuare să citiți câteva dintre gândurile Xeniei Lozinschi pentru blogul www.elenarobu.md:

Întoarsă la autosurghiunul de mulți ani, după o fugitivă și scurtă paranteză la baștină, încerc să intru în ritmul vieții de slugă la străini …

Această ciudată și grosolană practică care se repetă ori de câte ori mă reîntorc, îmi consumă ultimile puteri fizice și morale pentru readaptare … cu fiece an, tot mai mult și mai mult … simt cum mi se scurge din vene viața pe care aș fi voit-o mult altfel decât am reușit să o trăiesc.
Umpluți ochii cu dorul de baștină (atât cât să ajungă pe un an întreg).
Trecut prin fața monumentului Ștefan cel Mare, cu nelipsita crenguță de busuioc depusă la picioarele lui.
Urmând Aleea Clasicilor cu același busuioc la Eminescu și Vieru, plus două flori de romaniță pentru aniversarea de 15 iunie (anticipată cu doua zile).

Despre Chișinău, dacă aș putea să nu vin, l-aș evita... Dar mă atrage pentru că este centrul micului nostru univers cultural… Dar e arogant, cum era cândva cu mine, când, copiliță fiind de 12-13 ani, veneam cu mătușa mea, nana Tania, să vindem merele noastre deloc arătoase, deloc ”gionatan”, ori ”simirenco” – mere la modă în acei ani. Noi veneam cu mere „brumării” crescute în copacul nostru bătrân. Cucoanele de la oraș strâmbau din nas – nu erau frumoase merele la înfățișare, dar eu mă simțeam ofensată, pentru că noi le mâncăm și ni se păreau delicioase. Iar azi le caut peste tot… și atunci când găsesc un soi care amintește, chiar dacă vag, gustul merelor mele modeste, le cumpăr… Azi Chișinăul e arogant prin magazinele, terasele și restaurantele de lux, la fel și mașinile prea mari care sunt parcate pe trotuare.

Dus la ușa dragului mie ION DRUȚĂ, pentru cei 90 de ani pe care îi va avea anul acesta, o floare care să-l aștepte atunci când va putea să revină la CASA LUI …

Despre sate am mai multe observații și nostalgii… mai ales despre satele mici și departe de centru, printre care este satul meu de baștină, Frumoasa din raionul Călărași, dar și satele din jurul lui, unde mai am încă rude și unii prieteni, Bravicea, Raciula, Meleseni, Tibirica… Acum mi-am schimbat locul de trai și învăț să-mi iubesc satul în care mi-am cumpărat o căsuța, Râșcova.
Mor satele noastre și-i păcat, căci cele mai frumoase istorii de viață s-au petrecut acolo… Departe de tot felul de tentatii…

Avut o mică „incursiune” la Casa -Radio cu Zina Izbas.
Umpută genta cu cărțile proaspete ale celor care, într-un fel sau altul, mi-au trezit curiozitatea și setea mea de literatură.

Deci, iată-mă-s, la Treviso (oraș frumos și bogat, dar nu al meu), în fața calculatorului (aproape ca în basmul „Povestea peștișorului de aur „) cu „covata” spartă și regrete după tot ce ar fi putut să fie și nu a fost, după ce ar putea sa fie, dar care nu mai poate fi …
Mica mea capitală unde te simți acasă numai în parcul central și unde, după aproape două luni de secetă, e totul pârjolit de caniculă.
Numai răzorul de flori din jurul bustului lui Puskin, stropit cu furtunul de un om mic de statură, așezat pe vine, pitit printre flori, de parcă i s-ar face rușine de toată iarba, aproape uscată, din jur, pe care el nu a avut indicație să o ude…
Ori poate nu mai e apă și pentru ea?
Sau ce impotanță mai poate avea o simplă IARBĂ ??? Dacă dă Dumnezeu o ploiță, își revine și singură, ce să ne mai porăim cu ea …
Păzea, Iarba a Neamului, că vin alegerile!!!
Aveți grijă cui dați furtunul în mână și cine stă la împărțirea apei!!!”

Vă mulțumesc pentru aceste gânduri!

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Distribuie.
error: Content is protected !!