Vocea Diasporei

(Video) Primul pom pe Aleea Diasporei moldovenești sădit la Mestre, Italia

La inițiativa vicepreședintei Asociației Gente Moldava, Lidia Plop, care a dorit să imortalizeze primul offline al diasporei, în această dimineață, am participat alături de conaționalii noștri stabiliți în întreaga lume, la sădirea primului pom care inaugurează Aleea Diasporei moldovenești. Aleea se va afla în cel mai mare parc din Veneția-Mestre, San Giuliano. Este un gest plin de sentiment si patriotism!

Am spus în cadrul acestui frumos gest că am lăsat fiecare dintre noi o parte din rădăcinile noastre care vor fi mai aproape de comunitatea moldovenilor din Italia. Este de datoria fiecăruia dintre noi să venim aici în fiecare an să plantăm câte un pom ca să umplem această Alee. Cred că teiul ne-ar reprezenta cel mai bine, așa cum de altfel spunea și inițiatoarea acestei ideii minunate, Lidia Plop.

Vorba veche spune că în viața este musai să sădești un pom. Diaspora a sădit propriul pom, ca un semn al dăinuirii și al renașterii.

Facebook Comments

5 Comments

  1. e copacul tristetii primei generatii,copiii lor ,care vorbesc italiana nu vor mai merge la el .Un popor neputincios fizic si mental se lasa imprastiat prin lume,ori tre sa recunoastem ca sunt niste profitori de viata si clima mai buna si nu sufera ei acolo cu nimic,mai degraba ne compatimesc pe noi cei de acasa ostatici.dadon se screme sa darue tarului rus inca 280 000 moldoveni buni la toate .Proiecte de tara moldovanului nimeni n-are,toti ne lingem ranile si ne facem altele

    1. Italieni sunt in toata europa si america, peste tot, emigranti. La fel spanioli, francezi, polonezi, englezi, suedezi, o fi ei neputinciosi fizic si mental?
      Copii nu mai sunt moldoveni deloc, acei care au emigrat, o sa-si mai aduca aminte de moldova si cam atat. Trebuie lucrat in tara in moldova, in moldova e problema.

  2. Da,
    e acel Copac Veșnic din vestitul cântec cu Aurelian Andreescu
    din Patria-mamă istorică – România Mare,
    cu care ttebuie să ne re-unim cât mai repede,
    în pofida dondonismului neo-stalinist !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *