Gânduri despre maestrul Ion Ungureanu

4

Pe maestrul Ion Ungureanu l-am cunoscut la una dintre emisiunile pe care le realizam la postul public de televiziune Moldova 1 în care evocam episoadele Marilor Adunări Naționale din 1989, 1991 și analizam cât de (in)dependentă este R. Moldova, de ce a fost nevoie de această independență. Întâlnirea noastră se întâmpla undeva prin 2010.

Marele Ion Ungureanu a intrat în platou ca un brad secular, iar vocea lui puternică, fermă, sigură a captat atenția tuturor din platou. Ion Ungureanu avea o voce inconfundabilă, vorbea o română atât de frumoasă și de melodioasă, iar cei de la Președinție în necrologul în memoria marelui actor au omis (cu rea intenție probabil) orice cuvânt despre limba română sau neam românesc, valori pentru care Ion Ungureanu a luptat pe parcursul întregii vieți.

În luna august 2016, am vorbit cu maestrul Ion Ungureanu și am stabilit participarea la una dintre emisiunile Alb&Negru dedicate celor 25 de ani de Independență ai R. Moldova. Maestrul acceptase invitația, dar în ziua în care urma să participe la emisiune m-a sunat să îmi spună că nu se simte bine și că a chemat urgența. De atunci am mai făcut câteva tentative ca Ion Ungureanu să ajungă la emisiunea Alb&Negru de la UNIMEDIA, dar starea de sănătate îi juca de fiecare dată festa.

Acesta este cel mai mare regret al meu, din punct de vedere profesional, că nu am reușit realizarea unei emisiuni cu maestrul Ion Ungureanu la UNIMEDIA.

Din păcate, timpul este nemilos. Pleacă cei mai buni. Cine le ia locul?

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Distribuie.