Susțin lansarea primei platforme de mentorat din Moldova

0

Un grup de tineri entuziaști din diaspora a creat în 2014 programul MentorMe – primul program de mentorat din Moldova. Între altele, sunt cei mai buni studenți desemnați în cadrul Galei Studenților originari din R. Moldova. În prezent, MentorMe reprezintă un program de mentorat pentru diaspora și cei de acasă.

De ce este important un mentor în viața unui om, dar mai ales în viața unui student, a unui tânăr la început de cale? Pentru că mentorul deja a trecut prin situații prin care urmează să treci tu ca student, pentru că mentorul a acumulat deja o experiență în domeniu și o poate împărtăși negreșit cu tine. Pentru că și cei mai de succes oameni ai planetei au avut sau au un mentor care îi îndrumă. Și ar fi păcat ca experiența pe care au acumulat-o tinerii noștri în străinătate să nu fie valorificată pe deplin.

Acum acești tineri entuziaști își propun să creeze prima platformă globală de mentorat din Moldova, iar obiectivul lor destul de îndrăzneț este să atragă tot mai mulți mentori și tineri (dar și cei care sunt interesați să își dezvolte capacitățile profesionale) așa încât până în anul 2020 să existe deja un milion de conexiuni.

Pentru a realiza acest obiectiv, inițiatorii au nevoie de 3000 de euro, bani care să fie direcționați în crearea acestei platforme prin care care să fie asigurate conexiunile. Așa că orice donație este binevenită.

Apropo, programul de mentorat nu este doar pentru tineri, ci pentru toți cei care sunt interesați să se dezvolte pe plan profesional și nu numai.

Mai multe detalii cu privire la donații găsiți aici!

Le urez mult succes tinerilor și ne vedem pe noua platformă de mentorat!

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Lasă un răspuns