Și Platon vrea Unirea cu România

20

Citeam zilele trecute un interviu în Ziarul de Gardă oferit de omul de afaceri Veaceslav Platon, supranumit “raiderul nr. 1” din CSI, un interviu care se încheie cât se poate de neașteptat. Veaceslav Platon vede Unirea cu România ca fiind o soluție pentru ca R. Moldova să iasă din această criză profundă.

Platon

“Toți vor în UE. Toți vor să trăiască bine. Dar Unirea cu România sub formă de federație sau sub formă de transfer a unor anumite împuterniciri, astăzi este cea mai rapidă cale ca R. Moldova să-și îmbunătățească viața. Haideți să vedem câți copii mor astăzi din cauza faptului că nu primesc ajutor medical calificat? Socotiți câți oameni mor din cauza sărăciei. Dacă putem să-i salvăm prin acțiuni concrete rapide, oare nu trebuie să întreprindem aceste acțiuni?”, a declarat Veaceslav Platon pentru Ziarul de Gardă.

Ieri, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA, fostul procuror al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, spunea exact același lucru, fiind întrebat care este soluția de viitor pentru R. Moldova. Dar mai făcea aluzie către cei “cu păcate” să se găndească bine dacă vor această unire, pentru că DNA n-o să-i cruțe doar pentru că sunt din Basarabia și vor fi trași la răspundere pentru toate ilegalitățile comise. Constat că inclusiv din acest motiv este bine să se producă această Unire, pentru curățarea sistemului politic, juridic, administrativ din R. Moldova.

14579669135799

Interesante abordări și declarații se fac în ultima perioadă cu referire la Unire. Ar fi mare păcat ca acest subiect să fie utilizat în scopuri meschine, pur personale sau pentru interes de grup.

unirea

De-a lungul anilor subiectul unirii a fost speculat în diferite moduri, așa cum le-a convenit unor politicieni. Așa că acum este crucial să nu ne lăsăm manipulați și atrași în jocurile politicienilor sau ale anumitor grupuri de interese.

Distribuie.