Articole

Și cu stataliștii ce facem?

Stataliștii au fost, sunt și vor fi. Sunt mulți cei care promovează ideea de statalitate, referindu-se la o istorie a așa-zisului popor moldovenesc, ocupat periodic de turci, români și ruși. Ce facem cu această categorie de oameni care vor ca R. Moldova să existe în aceste hotare chiar și în următorii 100 de ani? Nu vorbim doar despre generația a treia care împărtășește această idee, dar și foarte mulți tineri care s-au născut în R. Moldova și își doresc să trăiască în acest stat.

Ceea ce trec cu vederea stataliștii este faptul că în acești 25 de ani, R. Moldova nu a reușit să devină cu adevărat independentă, iar cu o armată rusă pe teritoriul său nu ai cum să spui că ești stat neutru.

Vicepreședintele din primul Parlament, Victor Pușcaș, fost președinte al Curții Constituționale este unul dintre cei care și-a asumat responsabilitatea de a promova statalitatea, pe unde mai argumentat, pe unde total lipsit de argumente.

Vedeți mai jos câteva declarații pe care le-a făcut deputatul din primul Parlament, Victor Pușcaș, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA.
*Independența pentru mine este cea mai scumpă activitate. Asta înseamnă libertatea, avem dreptul de a fi independenți și suverani. Am recăpătat dreptul de a vorbi liber, de a gândi liber, de a se expune liber, de a activa liber.

*Divorțul cu centrul imerial, Moscova se numea de a forma o uniune de state, după modelul UE. La început aceasta a fost ideea.

*Sunt și astăzi la noi care stau cu mâna întinsă. Dar trebuie să ne obișnuim să nu stăm cu mâna întinsă.

*Unii care nu doresc să recunoască statalitatea noastră, independența, văd în culori negre situația din R. Moldova. Eu o privesc mai optimist.

*Nu am fost președinte al Comisiei care a scris textul Declarației de Independență, dar am fost în fruntea grupului de lucru care a scris Declarația de Suveranitate.

*Ceea ce e scris în preambulul Declarației de Independență astăzi are un caracter speculativ. Este vorba despre unionism și denumirea limbii.

*Despre unire nici nu poate fi vorba, pentru că s-a votat independența.

*Ar fi bine să fie organizat un referendum privind unirea, dar cei care promovează această idee sunt categoric împotriva referendumului și caută alte posibilități pentru realizarea acestor scopuri.

*Tatăl meu spunea că a fost bine când s-au dus românii și încă nu au venit rușii. Cu asta totul e spus, asta e înțelepciunea populară.

*Este o minciună că nu ne putem dezvolta ca stat pentru că suntem o țară mică. Sunt peste 100 de țări mici pe pământ și care s-au dezvoltat singure.

*Proiectul unionist deja s-a epuizat.

*Mi-am asumat responsabilitatea că voi lupta pentru statalitatea, suveranitatea, independența R. Moldova. Aceasta am făcut în ultimii 25 de ani.

*Unii spun așa: Cu cât mai rău va fi, cu atât mai repede se va produce unirea. Să se unească și cu dracul, cu orcine, dar să se liniștească spiritele.

*În 90 – 92 când a fost conflictul din regiunea trasnistreană, noi eram izolați. Acum, conflictul este internaționalizat. Furtul miliardului de acum nu este o problemă națională a Republicii Moldova, este o problema internațională. Se ocupă cu această problemă și în SUA, Germania sau alte țări.

*Toată viața am fost în nucleul puterii de stat și niciodată nu am crezut că vor apărea oameni care poate să dea orice doar ca să se mențină la putere cu orice scop. Îndeosebi din 2010 încoace. Astăzi guvernarea își dorește să se mențină cu orice preț la putere.

*Pot fi diferite situații, scheme, din alte state ale lumii, inclusiv destabilizarea situației. Destabilizarea deplină. Poate fi și destabilizare cu implicarea regiunii transnistrene. Nu vreau să vorbesc la acest subiect. Totuși eu sunt optimist, alegerile prezindențiale trebuie să aibă loc.

*Astăzi partidele politice se ocupă cu partajarea puterii în stat. Nu așa partide am vrut să avem. Ele sunt aceleași partide comuniste, cu aceleași structuri, cu aceeași ideologie. Nici oamenii nu s-au schimbat.

*Ne trebuie un președinte de țară care să se ridice deasupra partidelor politice.

*Recunosc, restructurarea gorbaciovistă din 1986 ne-a trezit și de acolo a pornit ideea de independență.

*În Țările Baltice s-au păstrat nucleele naționale, la noi au fost distruse și a fost rusificată aproape în totalitate R. Moldova. Noi formăm din nou aceste nuclee. La începutul anilor 90 nu dispuneam de asemenea nuclee.

*Cam s-au criminalizat partidele politice și s-au distanțat de popor.

*O soluție ar fi sistemul mix electoral, vot uninominal, dar și pe liste de poartid, inclusiv retragerea mandatului de deputat.

*Partajarea funcțiilor este cea mai mare infracțiune comisă asupra cetățenilor.

*Soluția pentru R. Moldova este dezvoltarea europeană. Trebuie să muncim ca francezii sau germanii și să nu stăm cu mâna întinsă pentru granturi.

*Peste 10 ani văd R. Moldova independentă. Chiar și peste 100 de ani tot independentă o văd.

Facebook Comments

11 Comments

  1. Întrebarea din titlu e incorectă, de parcă ar fi vorba de o minoritate problematică. Formularea corectă ar fi ”Și ce au să facă stataliștii cu noi?” … pentru că ei sunt majoritari și ”la butoane”. În democrație nu se pune problema calitativ, ci cantitativ, vorba lui Lăpușneanu ”proști, dar mulți”.

  2. Pușcașul tot pușcaș militar rămâne,
    chiar dace e înevlit în piele de jurist ex-sovietic
    ex-comunist din vechea nomenklatură.
    Cică el nu vrea să vorbească de Transnistria,
    dar critică mult și îndesat Mișcarea de Re-Unire cu România.
    Cu asta a spus totul – omus sovieticus.
    Rușine lui !

  3. Inca o data ma conving ca pe noi neau condus 25 de ani niste prostalani.
    De aia si sintem unde suntem. Si pina atit de prosti ca nu-si dau seama sau
    poate socot ca noi suntem si mai prosti ca ei de se lauda la emisiuni.
    Esti un bou daca socoti ca suntem independenti si suverani cu tara impartita si cu armata straina pe teritoriu

    1. multi din ei o fac pe prostii, copii lor sunt in vest toti, in moldova ei sunt la servici cu discurs standard din acesta sovietic, fac banuti

  4. Cel mai trist este ca deocamdata foarte multi chiar asa si gandesc, si invata si pe acei mici. Si mai trist este ca s-ar putea sa fie ei majoritatea, sau cel putin un numar foarte semnificativ.

    In privinta domnului, cum a zis si el: “am fost toata viata in cercurile puterii” daca ne uitam unde s-a format ca om si personalitate, unde a inceput cariera, si in ce cercuri ai puterii a fost, e clar totul cu el. Cel mai trist este ca el nu isi asuma nimic, puterea nu a avut nici un esec in acesti 25 de ani, si nu promite nimic nici in urmatorii 10-100 de ani, de fapt discursul lui e exact discursul actual din rusia si urss, “bani nu sunt dar voi sa va tineti…, sanatate”

    Statalitatea, nationalismul, sovinismul, inamicii externi, etc. intotdeauna au functionat foarte bine pentru a tine sclavii in saracie. Ii poti jefui in continuare, te poti mentine in cercurile puterii, care nu e multumit ii dai in cap, dar cel mai bine pentru ei nici sa nu priceapa, cel ma bine sa nu vrea sa priceapa. Incearca sa faci acest lucru cu oameni liberi si bogati. Clar ca periodic sistemul mai trebuie scuturat, facut o revolutie, ca unii sa mai plece, sa mai deschizi pietele, mai aduci o tehnologie noua, altfel te sufoci, dar dupa ce ai tras putin aer, incet, incet strangi latul inapoi.

  5. Ia auziti ce doresc statalistii ca Dodon, Pusca, etc

    ,,Noi, ca ţară, avem nevoie de Altceva în plan geopolitic.
    Noi avem nevoie de aprofundarea relaţiilor cu Federaţia Rusă. Iar într-o perspectivă – avem nevoie de aderarea la Uniunea Vamală din spaţiul CSI.
    Această orientare geopolitică ne va oferi şi întregire teritorială, cu Transnistria, şi beneficii economice considerabile, şi resurse energetice la un preţ avantajos, şi sute de mii de locuri de muncă la noi acasă, şi sute de mii de locuri de muncă pentru muncitorii migranţi, şi exporturi serioase pe piaţa din CSI, şi pace socială pe intern.

    Noi, socialiştii, considerăm că în prezent Moldova alege între nişte promisiuni iluzorii europene şi beneficii concrete oferite de spaţiul estic. Acordul de la Vilnius înseamnă semnarea unei iluzii. Moldova va avea foarte mult de pierdut. Şi aceste pierderi vor fi ulterior foarte greul de compensat şi reparat”.
    Eu am rabdare si 10 si 100 ani!….

    1. Romanii au avut rabdare doua mii de ani. Si vor avea inca odata pe atat ! E clar ? Statalismul de conjunctura si vremelnic nu a fost niciodata telul poporului roman . Se poate dovedi fara nicio elucubratie ca unirea romaneasca a fost un sentiment romanesc inca de la inceputurile limbii in care au vorbit cu noi mamele care ne-au nascut. Statalismul romanesc este ETERNITATEA pamanturilor sale etnogenetice ! PUNCT ! E CLAR sau NU e clar, stimabile VICTOR PUSCAS SI TOTI CEILALTI ”STATALISTI”?
      Statalismul romanesc a aparut atunci cand DOMINUS DEUS a devenit DUMNEZEU , cand poetul OVIDIUS PUBLIUS (zis NASO), exilat la TOMIS , apucase sa scrie ELEGIA a IX-a(cartea a II-a din TRISTIAE) inchinata dacilor ,iar BASILICA a devenit BISERICA pe pamanturile primilor crestini daci romanizati si martirizati la 249-251 e.n.
      ,ZOTICOS; ATTALOS; KAMASIS si PHILIPPOS (Niculitel 1971).A mai facut inca un pas inainte apoi , cand preotul MONTANUS si sotia sa MAXIMA, dimpreuna cu episcopul EFREMOS al Tomisului au fost si ei martirizati la 26 martie 304 e,n- asa cum scrie in registrul crestinilor martirizati de la VATICAN. Si inca unul si mai important in anul 311 e.n,cand s-a intemeiat prima mitropolie a TOMISULUI cu 14 episcopii subordonate, avand ca mitropolit pe IOAN CASSIAN VALAHUL, imediat dupa ce imparatul roman Galerius(de origine daca sigura)a dat edictul de libertate religioasa pentru crestinii din imperiu si a intemeiat provincia Scitia Minor cu capitala la TOMIS. Insasi numele portului CONSTANTA de astazi a fost dat vechiului Tomis de catre Constantin cel Mare in onoarea surorii sale CONSTANTIA.
      ACESTEA toate au fost temeiurile dintai ale sentimentului nostru profund romanesc. Lor li s-auadugat multi alti pasi de-alungul secolelor si nu-i poti nici repudia , nici a ne lua dreptul sa ni-i aparam cu demnitatea necesara . Despre acest sentiment si despre aceste informatii trebuia sa ai cunostinta exact atunci cand ai votat ”independenta” celor de-o teapa cu a dumitale. TE-AI MĂRGINIT ÎNSĂ SĂ RĂMÎI CU NASUL DOAR IN BUCHIILE RUSO SOVIETICE CARE TI-AU FACU PRAF SI JUDECATA SI SENTIMENTELE , FĂRĂ SĂ AI CURIOZITATEA SĂ VEZI CUM STAU LUCRURILE. E O GRAVA EROARE CE FACI. A persista in ea SI ACUM este imoral si daunator in cel mai grav mod posibil pentru ca iti vinzi constiinta… PE CE??! Fanatismul prostiei si nestiintei nu duce la nimic bun., CI NUMAI LA NENOROCIRI. Acum si peste 100 de ani- cum zici !.Ideile dumitale absurde si deplasate prin ignoranta crasa , nu-ti dau dreptul sa ne ingenunchezi noua celorlati 25-26 de milioane de suflete, viata si destinul.Indiferent ca a fost Ceausescu, ori Iliescu, ori mai stiu eu cine, EI nu pot fi motive !TARA ROMANILOR a fost si este de-asupra oricui.
      Te invit sa-ti arunci la cos si bruma dumitale de limba romaneasca , in care te exprimi atat de greoi si incurcat,pentru ca nu e limba romana. E limba unui VICTOR PUSCAS FARA TARA:sI FARA DUMNEZEU.

  6. Cu statalistii ce facem?

    Pai, ce vreti sa faca statalistii rusofoni ? Doar fac spume la gura ca Lupu si Voronin, Dodon.
    Poate dau de prosti si de fricosi!
    Credeti ca un mankurt ca ei, la o adica, tine cu adevarat la statalitate?
    El si altii ca el (cuibariti in Moldova) nu fac jocul Moscovei, ca intotdeauna?

    Dodon si altii ca el, profita din plin de incultura poporului.

    Oamenii, saracii, au fost si sunt amagiti de sute de ani de rusi si comunisti.
    Cine are curajul sa le deschida capetele ametite?

    Se stie ca nu citesc o carte despre istoria tinutului in care traiesc!

    Vai și-amar de poporul ăsta îndobitocit, care nu știe unde-i stânga și unde-i dreapta!

  7. “*Tatăl meu spunea că a fost bine când s-au dus românii și încă nu au venit rușii. Cu asta totul e spus, asta e înțelepciunea populară.” Expresia primitivismului in republica moldova.

    Denota necunoasterea trecutului, nepasarea si un complex de inferioritate. Cea mai mare parte a celor care provaduiesc aceasta anecdota imbecila si penibila in acelasi timp prezinta o nesiguranta de sine. Pe langa atitudinea jignitoare fata chiar de “statalismul lor” prin prisma anarhiei si jafului care a avut loc inainte 9 aprilie 1918 si a panicii dintre 28 iunie 3 iulie 1940 in Basarabia.
    E de inteles de ce toti semidoctii, fripturistii si gainarii se tem de reunificare, e mai usor sa prostesti o populatie mica indobitocita decat sa participi pe baze de meritocratie in conducerea unei populatii mai mari.

    Genul acesta de personaje reprezinta exact expresia “Mai bine primul la sat decat al doilea la oras”, desi in cazul lor probabil e frica ca vor fi ultimii la oras.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *