Și-a dat arama pe față sau cum Silvia Radu i-a mințit pe chișinăueni

1

Ex-primara interimară a municipiului Chișinău, Silvia Radu își dă arama pe față. După ce mai mult de jumătate de an i-a mințit pe chișinăueni că este independentă în acțiunile sale la primărie și că nu are nicio afiliere politică, apar informații în presă precum că Silvia Radu urmează să fie numită în scurt timp în funcția de vicepremier. Doar că într-o asemenea funcție nu poate ajunge nimeni din afara anturajului partidului de la guvernare – PDM. Așadar, este din ce în ce mai evident cum a ajuns Silvia Radu la primărie și cum a fost susținută în tot acest timp de PD.

Scriam acum două săptămâni, după primul tur al alegerilor din capitală că Silvia Radu și-a îndeplinit misiunea la primărie cu succes și presupuneam atunci că probabil va fi remunerată cu o funcție în viitorul apropiat. Și se pare că scenariul se pune deja în aplicare.

Iată ce scriam la 21 mai 2018: Faptul că, în paralel cu primăria, mai era director la încă două companii, denotă și mai evident că în fruntea capitalei Silvia Radu a fost plasată cu o misiune clară, care a luat sfârșit. Și-a luat onorariul și pleacă liniștită în drumul ei. Poate vreo funcție în PD în curând sau poate ambasadoare? că tot e la modă în ultima vreme să fie trimiși ambasadori pe linie de partid și cărora PD le mulțumește în felul acesta pentru activitate fructuoasă pentru binele partidului.

Misiunea Silvia Radu la primărie îndeplinită. Urmează bătălia Ceban-Năstase

Zilele trecute în presă a apărut informația, neconfirmată deocamdată oficial, că  Silvia Radu ar putea deveni în scurt timp vicepremier responsabil de problemele sociale. Urmează să fie făcute modificări în structura Guvernului așa încât să fie asigurată această funcție.

Dacă informația va fi confirmată, va fi un exemplu în plus cum puterea le mulțumește celor loiali și care activează în serviciul puterii. Iar dacă Silvia Radu acceptă această funcție, înseamnă că toate declarațiile făcute anterior despre neimplicarea în jocuri politice, că este o persoană apolitică sunt pur și simplu minciuni spuse alegătorilor. Dacă faci parte dintr-un Guvern condus în exclusivitate de un partid- PDM, înseamnă că deja ești implicată în aceste jocuri politice.

Amintesc aici că Silvia Radu a fost președintă a companiei „Gas Natural Fenosa”, unde a avut un salariu de 430 000 de lei lunar. În 2016 a candidat la funcția de președinte al țări și a acumulat puțin peste 5000 de voturi. La alegerile din 20 mai 2018, desfășurate în Chișinău, a acumulat 17% din voturile alegătorilor, insuficient ca să acceadă în turul doi de scrutin.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog  și să se înscrie în grupul Vocea diasporei

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Distribuie.
error: Content is protected !!