Articole

R. Moldova nu se va integra niciodată în UE?

S-au făcut astăzi declarații destul de curajoase astăzi la emisiunea Alb&Negru, pe UNIMEDIA. Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion susține că R. Moldova nu va deveni niciodată parte a Uniunii Europene și că nu ar trebui să ne punem mari speranțe în acest parcurs european.

Este o declarație care dă peste cap eforturile sau noneforturile guvernărilor declarate pro-europene pe care le-a avut Moldova în cei 24 de ani de Independență. Acum cu ce se vor mai acoperi guvernările când vor ieși în fața cetățenilor să le ceară încă o dată votul? Până acum discursurile pompoase despre cât de bine se trăiește în UE și ce bine ar fi să fim și noi acolo au prins bine în rândul electoratului, cel puțin din 2009 încoace la putere sunt doar Guverne așa-zis pro-europene.

Evident, apropierea de UE este una benefică, reformele care se fac sunt ar trebui să fie în primul rând în beneficiul cetățenilor și apoi bifă pentru partenerii noștri de dezvoltare. Dar fără această supraveghere din exterior nu putem avansa în niciun mod.

Unionistul George Simion are o singură soluție pentru R. Moldova, reîntregirea celor două state românești și aici putem analiza diferite modele: cu păstrarea a două Parlamente, două Guverne, o autonomie administrativă, ca etapă tranzitorie în procesul de reunificare sau o confederație. Deci, alternative și soluții există. Se cer analizate, discutate, e bine să îi întrebăm și pe oameni ce vor. Iar cel mai important e să trecem de la vorbe la fapte. Avem nevoie de patrioți și voință politice pe cele două maluri ale Prutului, avem nevoie de cetățeni informați și conștienți să își asume orice tip de responsabilități. Nimeni nu spune că după reunificare, vor curge râuri de lapte prin Chișinău, vor dispărea gropile de pe străzi, ne vom scălda cu toții în miere. Cu siguranță nu, în schimb vom avea un viitor și vom putea să construim cu încredere o viață mai bună pentru copiii noștri.

Emisiunea Alb&Negru cu participarea președintelui platformei unioniste Acțiunea 2012, George Simion poate fi urmărită mai jos.

Facebook Comments

13 Comments

  1. Sunteți bolșevizați și românii nu vă doresc,un mare gard pe Prutvși elimnarea voastră totală fin Romania,integrați-vă în CSI și terminați cu trăncăneala voastră molotoviană ,ne PLICTISIȚI!!

  2. De ce vorbiti asa, uitati realizarile recente:

    Întrevedere cu Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova

    Publicat: Marți, 09 februarie 2016

    Chișinău, 9 februarie 2016 – Implementarea Acordului de Asociere rămâne o prioritate pe agenda parlamentară. Declarația a fost făcută de Vicepreședintele Parlamentului Liliana Palihovici la întrevederea cu Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul lituanian Petras Auštrevičius.

    În cadrul discuțiilor Vicepreședintele Parlamentului a declarat că țara noastră contează și în continuare pe sprijinul Uniunii Europene în implementarea agendei de reforme, care reies din necesitățile de dezvoltare ale țării si prevederile Acordului de Asociere. Liliana Palihovici s-a referit la reformele ce trebuie implementate cât mai rapid, în special în justiție, în combaterea corupției, descentralizarea și asigurarea autonomiei locale, asigurarea transparenței proceselor decizionale în conformitate cu standardele UE, precum și implementarea mecanismului de finanțare a partidelor politice.

    Totodată, Vicepreședintele Parlamentului a solicitat asistența UE prin oferirea expertizei comisiilor parlamentare, în procesul de ajustare a legislației naționale la prevederile acquis-ul comunitar, conform Acordului de Asociere.

    ”Marea provocare care stă în fața noastră, ca politicieni, este să facem ceea ce ne cer cetățenii și să le reprezentăm interesele în cel mai bun mod, iar în această acțiune să nu ne abatem de la procesul de integrare europeană a țării și implementarea Acordului de Asociere”, a declarat Vicepreședintele Parlamentului.

    La rândul său, Petras Auštrevičius a afirmat că Republica Moldova va beneficia în continuare de sprijinul Parlamentului European în procesul de integrare europeană și implementare a Acordului de Asociere, dar acest lucru se va produce proporțional cu rezultatele pe care le va avea țara.

    Oficialul a menționat că UE va oferi asistența necesară pentru adevărata modernizare a Republicii Moldova, însă procesul de luare a deciziilor trebuie să fie conform normelor europene. UE va analiza progresul Republicii Moldova prin prisma realizărilor concrete și va avea o strictă monitorizare a implementării reformelor.

    Petras Auštrevičius și-a exprimat convingerea că țara noastră poate depăși provocările cu care se confruntă în prezent și va avansa pe calea integrării europene, dar aceasta depinde de acțiunile politicienilor din R. Moldova.

    Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova Petras Auštrevičius efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 8-11 februarie 2016.

  3. integrare in UE nu o sa fie NICIODATA ,pur si simplu nu se poate ,nu se prevede decit asociere ,aici intervine o neintelegere ,o incurcatura ,asociere nu inseamna integrare in UE ,nu inseamna ca RM o sa devina vreodata stat UE!Marocul are statut de stat asociat cu UE de multi ani dar stat UE nu o sa devina!

  4. Mi se pare ca o cam luati pe aratura, nu intelegeti ca exista 2 drumuri si ambele se termina in UE, fie ca se face sau nu unire tot trebuie facute reformele si curatenia. Deci despre ce e vorba?

    Daca nu se face unirea, cea mai buna cale pentru moldova este sa se integreze in ue, si aici poate primi ajutor, daca sunt rezultate, nu mai merge pe vorbe. E greu? pai cum ati crezut? EU, SUA, romania vor trage de moldova si vor ajuta, doar daca exista dorinta reala, nu declarativa. Cu declaratiile nu mai merge.

    Daca se face unirea, si in acest caz se vor aplica reforme foarte dure, sa nu credeti ca daca aveti acuma salariu 2000 de lei, veti primi salariu de 500 euro imediat din pod, firma va trebui sa poata sa-i plateasca, mai mult salariu mediu in romania se va micsora, fiindca este un salariu mediu pe economie platit de firme, nu e din pix. In moldova se va aplica salariu minim romanesc, cum il vor plati firmele din moldova? De pensii nici nu mai zic, cine le plateste? Romania cel putin 5-10 ani o va duce mai prost pana digera.

    Sunteti ca cineva care i-a tot pacalit pe toti, si acuma nimeni nu il mai crede. Eu nu inteleg de ce se incearca vanzarea, care e oferta voastra, ca noi am fi de acord daca s-ar mari salariul …, mai stam pe ganduri, de ce nu vine romania cu o oferta, dar cumva sa ne lase si autonomie, sa ne dea bani, dar noi sa nu facem nimic ca nu putem, sa existe vointa politica. Asta inseamna nehotarare, incercare de a sta pe spatele altuia. Puteti sa stati asa inca 100 de ani, ca nimanui nu ii pasa foarte mult. Daca moldova vrea sa traiasca bine, sa se trezeasca si sa faca ce trebuie

  5. ,,Oamenii din Moldova nu vor unire. O vor bătrânii şi copiii, că-s mai romantici şi idealişti. Iar mulţi nici n-ar observa vreo schimbare.”
    Foarte bine!Stati bine unde stati prostilor!Doua vorbe romanesti ,pe care sper sa le intelegeti si voi ,,moldovenilor”:
    DECAT LA ORAS CODAS MAI BINE IN SATUL MEU FRUNTAS !N-ui asa mai moldoveni ,iubitii lui tata?

    Oricum mai buna este asta pt majoritatea voastra ,zombata de propaganda rusa .PROSTUL NU E PROST DESTUL ,DACA NU E SI FUDUL!
    Salut ,ramaneti acolo ca stati bine cu rusii vostri cu tot!Sunteti imaginea pura a sindromului STOCKHOLM!

  6. Continuitatea noastră în istorie
    și Re-Venirea la Normalitate-

    E nevoie de Re-Venit și de Re-Stabilit
    Actul /RE-/ Unirii pt. Totdeauna a Basarabiei cu România
    votat de Sfatul Țării din Chișinău la 27 Martie 1918.

    UN IMPERATIV-
    Actualmente orice discuție despre Re-Unire
    trebuie să înceapă cu această Re-Amintire și Re-Confirmare a datei de 27 martie 1918!
    LUAȚI A-MIN-TE !
    Și nu uitați acest lucru deosebit de important.

    Așa cum au făcut balticii în 1990 – au re-stabilit statele lor naționale de până la 1940
    și nu au perpetuat creaturile staliniste sovietice precum actuala RM.
    ————————————————————————————————-

  7. Legat de „ne putem numi cum dorim”. Este un mare curent în România, defapt a fost şi oficial o perioadă, de a se da lupte pe întâietate şi continuitate în anumite provincii, doar, doar o să ni se recunoască şi nouă drepturile. Din acest curent s-au născut monştrii precum noi nu suntem români, suntem daci, fără nicio noimă istorică sau etnografică. Desigur s-a născut fiindcă continuitatea dacilor, apoi a romanilor/românilor, romanizarea în toate zonele populate de români, azi, este o nebunie, o romanţă de sec XVIII-XIX, despre Dacia Mare, provincie latină de la Nistru la Tisa etc. Desigur, acele romanţe erau hazli cel puţin, dar pentru noi erau utile ca artă, ca mituri, mai făceam unele hărţi ipotetice etc.
    Tragedia a apărut când hărţile au devenit probe ale romanizării, am putea vorbi epoci despre cercetarea românească, iar desigur, din acele anomalii, unii, care se voiau şi mai speciali, au zis, stai, că romanizarea nu s-a făcut, uite adevăratele hărţi, deci, per a contrario, trebuie să fim daci. Toţi aceste curente desigur că sunt nebune, pot fi demontate de orice istoric cu capul pe umăr, fiindcă exclud un lucru de bun simţ, extiderea românilor între sec XIX-XIV, dar văd că ele sunt lăsate în eter şi ocolită. Problema că aceste curente sapă la temelia naţiunii, o umplu de ridicol.

    Ce vreau să adaug şi este foarte important, etnia nu ţine de rasă, etnia ţine de cultură, de rudenie etc. Românii se pot numi doar români, cum s-au numit din anul domnului 212 https://en.wikipedia.org/wiki/Constitutio_Antoniniana. Românii sub acest nume au trăit secole, zeci de generaţii până când Imperiul a căzut total, prin anii 330-600 furnizam jumătate din efectivul de soldaţi ai Constantinopolului, am avut împăraţi şi am păstrat acest nume până în prezent. Moldova nu este dacă, nu este slavă, nu este tracă, nu este romană, nici rusă, ci română, fiindcă ascendeţii noştri au făcut-o aşa, s-au extins, au cucerit-o sau eliberat-o(nu-i o ruşine), au apărat-o, au construit o cultură de care suntem mândri. Românii pot să se numească doar români, maxim rumâni, alţii au rezistat invaziei hune, avare, mongole, slave, ba chiar au reuşit să se extindă nerenunţând la nume, au rezistat la secole de procese îndreptate spre ştergerea acestei identităţi, dar nu au cedat.

    Deci, atenţie mare cu pianul pe scări, să citez un preşedinte care este apreciat în RM.
    Noi suntem români, fie romani, fie daci, iliri sau traci care au devenit romani şi mai apoi români, fie cumani, tătari, slavi sau daci românizaţi care au ales să trăiască alături de poporul român, iar cei ce vor în ROMÂNIA, nu Dacia, nu alte năzbâtii semidocte, ar face bine să se creadă români, altfel nu merge. Cred că această problemă este una esenţială şi care merită un loc aparte, fiind susţinută de un om care se crede liderul unei mişcări pentru români.
    Domnule Simion, grow something cum spun americanii, fiţi mai bărbat, am avut şi noi o istorie, nu doar mioriţe, nu doar continuităţi, am mai răspuns şi noi, ne-am mai extins.

  8. Acţiunea are un lider fidel, dar are nevoie şi de un vizionar.

    Găgăuzia încă nu reprezintă o problemă foarte mare, ce nu poate fi surmontată prin dialog, dar dacă nu se poate, nu se poate, asta este, nu-i putem bate cu tancul dacă le-aţi oferit acea posibilitate de a pleca.
    În Transnistria problema este masivă şi spinoasă. Totuşi din punctul meu de vedere trebuie să stabilim nişte limite.
    Niciun schimb de populaţii cu nimeni, încalcă orice lege internaţională, naţională, încalcă dreptul unor cetăţeni care sunt acolo(prin aşcendenţă) cel puţin din sec XIV, în favoare unor cetăţeni care sunt din sec XIX-XX.
    Nu putem vorbi de o unire prin fugă, precum în 1940, nu mai suntem un popor de analfabeţi să avem o scuză principială.
    Nicio Unire fără dezbaterea ei, a problemei, iar dacă se face o Unire, nicio reglementare a problemei, nicio recunoastere de graniţe noi, ci continuarea luptei de orice fel pentru acei cetăţeni.
    Nicio reglementare a problemei prin schimburi teritoriale. În primul rând Ucraina nu este interesată de un nou Donbas, Rusia nu este interesată de acest plan, Ucraina are graniţele recunoscute de noi şi trebuie să păstrăm această relaţie firavă de încredere, să o consolidam, tocmai pentru Transnistria. Prin această cale românii din Maramureş, Bârjava, Ţara de Sus a Moldovei, Basarabia(Budjak) şi restul Transnistrie o să aibă un statut normal în acel stat şi o să devină nişte cetăţeni respectaţi şi nişte cetăţeni care îşi pot păstra şi dezvolta identitatea. Mai mult, dacă Ucraina intră în UE, problema este oarecum rezolvată.
    Transnistria nu poate scăpa dintre noi şi Ucraina, poate scăpa pentru un timp, dar la o criză a Rusiei, problema se poate rezolva.

    Integrarea în UE este posibilă, dar în cazuri de labotor, fiind vorba de nişte români şi mai săraci, nu cred că îşi doreşte careva sincer aşa ceva, nu cred că UE se mai extinde curând, în următorii 50 de ani. Desigur, nu trebuie să tăiem acel vis din faşă, precum fac unii, inclusiv acest lider al acţiunii, fiindcă acel vis a permis oarecum dezvoltarea celor 23-22-24% ce vor Unirea, unele reforme, existenţa unui reper de democraţie, dezvoltare la care să aspire cetăţenii RM.

    În final, dacă din considerente practice, vom dori ca maramureşenii să se unească cu ţara(deşi nu văd cum, deoarece ar tăia o linie ferată destul de importantă pentru Zakarpathia), dacă dorim ca moldovenii din Bucovina să se unească cu ţara(deşi nu văd cum Ucrainienii ar vrea ca Cernăuţiul să fie înconjurat de România sau să-l cedeze şi pe el parţial),dacă dorim ca basarabenii să se unească cu ţara, prin cedadare colţului vestic şi o fâşie din nordul Budjakului(aici cred că ar fi necesar şi s-ar putea, fiindcă ar lega Dobrogea de Chişinău, s-ar putea construi un pod, ar reprezenta un plus, iar Ucraina ar renunţa doar la un colţ) ar trebui făcută doar după ce am reglementat problema Transnistriei în favoarea cetăţenilor ei, dacă populaţia Ucrainiană din ea, în zonele majoritare, de ce nu populaţia rusă, doreşte această tranzacţie. Atenţie, fără să se pună nici măcar principial problema zonelor româneşti din Transnitria.

    Cum am spus, Unirea ar putea aduce în discuţie probleme care ar putea favoriza şi România; o împărţire administrativă modernă, o nouă capitală exclusiv construită pentru a fi capitală si a aduce un plus real, o nouă reevaluare a bugetarilor, o nouă stemă, un plan real de dezvoltare, o capitală judiciara pentru a preveni în secolele ce vor urma căpuşarea justiţie de către dezvoltarea noii capitale şi vindecarea de unele porniri şovine, fasciste, vindecarea unor răni ale conştiinţei, o încredere mai mare. Unirea poate reprezenta un moment care, de data asta să ne prinde pregătiţi, nemaifiind în fugă, un moment al lucrului bine făcut, pentru a cita un preşedinte mai cu capul pe umeri.

  9. O Dedicație-
    ————————————
    1.
    Georgică focșănean,
    Suntem noi cu toții de-un neam.
    Frățioare lup-tător,
    Suntem rupți de același dor!
    2.
    Tânăr ești, inimă tare,
    Vrem să fie Țara Mare.
    De la Nistru în Carpați,
    Se aud vorbe între frați.
    3.
    Ești tu omul dintre munți,
    Unul dintre cei mai mulți.
    Să stăm strajă la hotare,
    România e un Soare!
    4.
    Dacii noștri vechi stră-buni,
    Ne vor face tot mai buni.
    Tu pe toți vrei să ne-aduni,
    Plină-i Țara de minuni !
    5.
    Mulțumim! -noi toți îți zicem,
    Viitorul bun curat îl facem.
    Ești din neam biruitor,
    R-Omenia, țară de dor!
    ———————————–
    /de Ivu Frâncu din Chișinău/

  10. desigur ca sunt de acord cu badea Simion 🙂 si mai adaug…
    chiar zilele este se auzea prin partea batrina a continentului ca ar fi bine ca la marginea UE sa se creeze asa zisul”tampon” ati auzit??? se mai chiama zona de influenta(la rusi), si evident eu cred ca nu au in vedere granita UE pe nistru sau pe nipru…e clar
    suntem cei mai prapaditi di Europa(ca continent)….daca cineva din politicienii din RM crede ca este mai destept ca buricul pamintului….sa-si aduca aminte de zicala cu ulcioru si izvoru….de aceia nu ne vrea europa la sanul ei avem prea multe lichele la metru patrat( dar se poate de incercat varianta Urschi!!
    Aceste declaratii nu afecteaza nicicum clasa politica din Rm (98%) la ce obraz au….se pi..a pe declaratiile lui Simion…asta e adevarul…
    Unica posibilitate sa iesim din glod ca sa nu zic pe dea-dreptul c..at…clar ca este numai ReUnirea si sunt sigur ca incet incet mergem spre asta si i-mi pare foarte rau de 25 de ani aruncati la gunoiul istoriei(si alti minim 10 care mai vin), ani buni pierduti din cauza unor imbecili si vanduti care se mai chiama si “politicieni”…totul ni se trage din gene…suntem saraci&prosti si ca sa pun capacul inca si fudui…. iata cand nu o sa avem ce ne screme de foame, cand se cam termina ce mai este de furat pe “piciorul nostru de plai” sa vedeti cum procentele “unionistilor ” vor creste,,,,sa vedeti poduri de flori…si fratie……ce greata….

  11. Moldoveni intervievati despre Unire, dupa marsul organizat de Platforma Civică Acţiunea 2012, :la Bucuresti.:

    VICE: Astăzi are loc marşul unioniştilor la Bucureşti. Ce părere ai?
    Tatăl, după ce l-a alungat pe fecior de lângă el: Eu-s pentru asta, pentru democraţie, pentru libertate, nu-s pentru comunişti. Dar chestiile astea cu unioniştii nu-mi plac nici mie şi nu înţeleg.
    De ce merg unii oameni la marşuri?
    Cred că-s oamenii ăştia învechiţi, ştii, oameni mai bătrâni. Eu n-aş vrea unirea asta aşa de tare, cred că n-ar fi bine.
    Crezi că marşurile unioniste care se fac în Moldova sunt finanţate de români?
    Cred că da. România ajută mult Moldova şi nu-mi dau seama de ce. Asta nu-i „prosta tak” (doar aşa), au un interes anume.

    VICE: Aţi auzit de marşurile unioniste?
    Moşneagul: De ce se face marş? Pentru interesele personale ale unora. În rest n-au nicio treabă cu nimic. E şi normal că-i finanțează cineva, dar cine precis, nu putem spune. Pentru că ştiţi, „не пойман – не вор” (nu-i prins, nu-i hoţ). Unii ar spune că finanţează românii, da’ de fapt îi pot finanţa ruşii, nemţii, dracu’ ştie. Eu nu-s de acord cu toate chestiile astea. Mai bine ar face un bine pentru societate. Le dau oamenilor câte 50 lei (lei moldoveneşti, adică 14 ron) şi ăştia ca să nu stea acasă degeaba, strigă ca proştii. Da’ pentru cine, pentru ce? „Limba noastră” ori „România” ori „Rusia?” Nu ştiu nici ei.
    La marşurile din Moldova au venit autocare cu oameni din România.
    Nu contează. Autocarele pot fi din Rusia, din România, din Transnistria. Numerele pot fi schimbate. Poate intenţionat au pus plăcuţe româneşti, ca să provoace.
    Şi de ce Procuratura sau Poliţia nu investighează?
    Pentru că ele toate-s legate între dânsele. Poate chiar procuratura îi pune să strige „vrem limba noastră cea română” sau alte de-astea.

    VICE: Vor românii unirea cu noi, moldovenii?
    Intreabat un baiat de pe strada: Mulţi dintre ei vor. De obicei ne împăcăm bine cu dânşii, şi lor le place de noi. Eu chiar mă duc să învăţ acolo.
    Tu vrei unire?
    Probabil din considerente istorice numai. Însă unirea e imposibilă. Un stat nu poate renunţa aşa uşor la statalitatea sa. Ar însemna să devenim o provincie a României.
    Pentru Moldova e mai greu de decis, dar România n-ar trebui să aibă probleme cu statalitatea altora.
    Da, România ar vrea să-şi lărgească teritoriul, însă economia lor nu e cu mult avansată nouă, şi n-ar avea resurse să ne ţină şi pe noi.

    VICE: Unire cu România?
    Femeia cu căruţul: Nu. Moldova e un stat multi-etnic. Românii să se unească cu cine vor, dar noi nu vrem. Avem moldoveni, ruşi, ucraineni, găgăuzi.
    Şi România are etnii minoritare.
    Nu mă interesează cum e în România. De ce trebuie să facem totul ca la ei. Avem ţara noastră pe care s-o conducem şi nu ne trebuie nouă nimeni.

    VICE: Duminica asta unioniştii mărşăluiesc prin Bucureşti. Ce părere aveţi?
    Ambele: Bravo lor. Problema e că iese puţină lume. E nevoie de organizare, să lanseze o campanie de câteva luni, ca lumea să ştie. Noi am fost la marş în Chişinău, dar multă lume n-a venit pentru că nu ştiau.
    Deci susţineţi ideea unirii?
    Da, evident. Am fost şi la Podul de Flori, şi la protestele lui Roşca (n.r. Iurie Roșca, jurnalist, politician). Şi mă bucur că mai avem tineri care n-au uitat de valori.

    VICE: Suntem români sau moldoveni? Sau ambele?
    Stânga: Cum în Gruzia (Georgia) îs gruzini, în Ucraina-s ucraineni, în Moldova suntem moldoveni. Mol-do-veni, nu români. M-am născut moldoveancă, în mitrică-s moldoveancă, părinţii-s moldoveni, în Moldova suntem moldoveni.
    Dreapta: De ce în Belorusia nu-s haholi (ucraineni), da’ în Moldova tre’ să fim români?

    VICE: Ai vrea să ne unim cu România?
    Mama: Eu sunt patrioată şi iubesc Moldova, nu alte ţări. Nu-i normal ca unii să ţină cu România sau cu Rusia sau cu Europa.
    Da’ în Uniunea Europeană vreți?
    Nu. Trebuie să fim uniţi între noi, că vedeţi cum unii vor la est, alţii la vest. Eu vreau să trăiesc în Moldova, nu în Rusia sau România sau Евросою (Uniunea Europeană).

    Au fost intervievati vreo 60 de oameni, dar toți au fost reticienţi. Unii au spus că românii trebuie pizdiţi (bătuţi), ca să nu mai atenteze la statalitatea noastră. Au fost şi unii care se temeau că o să fie persecutaţi de vreun guvern, fie el român, moldovenesc, rusesc, transnistrian sau altul.
    Niciun vorbitor de limbă rusă n-a vrut să se exprime!
    Oamenii din Moldova nu vor unire. O vor bătrânii şi copiii, că-s mai romantici şi idealişti. Iar mulţi nici n-ar observa vreo schimbare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *