Promisiunile irealiste din programul electoral al lui Valeriu Munteanu

1

Valeriu Munteanu este candidatul PL pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău și figurează cu numărul 5 în buletinul de vot. Programul electoral propus de Valeriu Munteanu este unul mai degrabă pentru alegerile parlamentare, decât pentru cele locale. Aproape toate propunerile făcute sunt irealizabile, pentru că primarul nu are asemenea atribuții și nu poate substitui niște decizii ale Guvernului sau Parlamentului.

Surprinzător, dar în programul electoral al lui Valeriu Munteanu n-am găsit niciun cuvânt despre proiectele începute de colegul său de partid, Dorin Chirtoacă (primar al capitalei mai bine de 10 ani) pe care le va continua. Niciun cuvânt despre felul cum a fost gestionată capitala pe timpul lui Chirtoacă, ce a fost bine și care va fi continuitatea proiectelor sale. Mai mult, Valeriu Munteanu vorbește despre faptul că ”Ceea ce lipseşte Chişinăului este viziunea. O viziune puternică, despre o capitală europeană, racordată la lumea civilizată a secolului în care trăim. Modelele noastre de dezvoltare trebuie să fie Parisul, Londra, Berlinul, Bucureştiul”, de parcă până acum capitala a fost gestionată de o persoană străină partidului din care face parte, de parcă el și fostul primar nu au format de-a lungul anilor o echipă.

Așadar, ce promisiuni electorale face Valeriu Munteanu și ce poate realiza de fapt.

*Voi aduce în proprietatea Primăriei Aeroportul Internaţional Chişinău – Această prerogativă ține doar de Guvern și Parlament, Primăria și primarul capitalei nu au nicio atribuție.

*Banii încasaţi de FISC din Chişinău vor fi investiţi în Chişinău, nu vor mai fi la dispoziţia Guvernului. Astfel, în bugetul Chişinăului trebuie să rămână 100% din impozitul pe venit al persoanelor fizice şi juridice – Pentru asta e nevoie să fie modificate mai multe legi în Parlament. Iarăși, primarul nu are nicio atribuție ca să poată realiza această promisiune.

*Voi scoate calea ferată ce întretaie municipiul şi o voi înlocui cu bulevarde şi străzi europene. Voi impune Guvernului să transfere acest teren din domeniul public al statului în domeniul privat al municipiului Chişinău – Cam cum ar putea să facă asta un primar care nu are asemenea atribuții? Cât timp a fost în coaliția de guvernare de ce PL nu a cerut acest lucru, mai ales că a avut și ministru al Transporturilor în Guvern? De ce PL nu a venit cu un proiect în acest sens? Câte proiecte au fost impuse până acum de PL pe agenda coaliției de guvernare care să fie susținute în Parlament? În afară de proiectul care se referea la statutul municipiului Chișinău, ce alte proiecte au mai avut susținere în Parlament? Ce s-a schimbat între timp? Cum Valeriu Munteanu va găsi această susținere din partea Guvernului?

*Voi construi o centrală electrică pe gaze, în cogenerare (150 MW), care să valorifice superior gazele care vor fi aduse pe noua conductă Iaşi–Ungheni–Chişinău, pentru a ieftini energia electrică şi agentul termic. – Prelungirea conductei Iași-Ungheni-Chișinău este o prerogativă a Guvernului și nicidecum a primarului. Astăzi, gazoductul Iași-Ungheni e pe linie moartă. Cu siguranță, nu primarul Chișinăului îl poate resuscita, ci, iarăși, vorbim despre decizii ale Guvernului

*Prioritatea zero a primarului Valeriu Munteanu va fi asigurarea condiţiilor de dezvoltare a afacerilor în Chişinău. – Un primar nu poate face ca justiția să funcționeze independent, or mediul de afaceri are nevoie de siguranță pentru durabilitatea afacerilor.

*Voi construi un parc tehnologic pentru companii din industria de IT şi comunicaţii şi unul industrial – Parcuri IT deja există, de ce să nu fie valorificat potențialul lor? În plus, construcția unui parc tehnologic trebuie susținută printr-o decizie a Consiliului Municipal Chișinău. Are Valeriu Munteanu o majoritate favorabilă în CMC? În momentul de față, nu.

*Voi sprijini industriile noi, moderne care să ajute universităţile să îşi crească numărul de studenţi şi care să antreneze în învăţământul terţiar cât mai mulţi dintre tinerii talentaţi ai oraşului. – Este o prerogativă care ține mai mult de Ministerul Educației, nu de primarul Chișinăului.

*Voi asfalta toate străzile oraşului şi le voi repara pe toate cele afectate. – Amintesc aici doar că în perioada predecesorului său, colegul de la PL, Dorin Chirtoacă, se depășeau toate termenele de renovare a străzilor. Exemplul str. Aleco Russo care a fost reabilitată în 2 ani, depășind toate termenele este grăitor în acest sens. Cu așa viteză, câți zeci de ani ne trebuie pentru a asfalta toate străzile din Chișinău?!

*Voi avea un proiect multianual de investiţii publice de 2 miliarde Euro pe 5 ani care va stimula creşterea economică şi va readuce firmele din oraş pe profit. – Nu primarul trebuie să readucă pe profit firmele din Chișinău, este nevoie de condiții normale în care să activeze aceste firme. Asta însă nu depinde doar de primarul Chișinăului. Suma evident că sună frumos și dă bine la public, adică la alegători.

*Vom cere referendum pentru marile teme (• Înfiinţarea Poliţiei locale în subordinea Primarului; • Înfiinţarea zonei metropolitane Chişinău. • Veniturile obţinute de Chişinău să rămână pentru chişinăuieni, aşa cum este în UTA Găgăuzia; • Aducerea Aeroportul Internaţional Chişinău în subordinea Primăriei, dar şi alte mari obiective ale infrastructurii energetice – Termoelectrica) – Acestea sunt promisiuni irealizabile. De fapt potrivit Statutului mun. Chișinău, nu primarul, ci Consiliul Municipal Chișinău iniţiază, după caz, şi decide desfăşurarea referendumului local.

În concluzie, fiți atenți la ceea ce vă promit candidații la funcția de primar al capitalei. Nu tot ce vă spun, poate fi realizat. Asta pentru că, în mare parte, nu au atribuții pentru multe dintre acțiunile pe care spun că le vor face. Fără o conclucrare eficientă cu Consiliul Municipal Chișinău, vom avea doar lamentări despre cât de multe ar fi putut face primarul, dar nu a făcut pentru că a avut mâinile legate.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Distribuie.