Articole

“Nenorocul” de a avea președinți care se închină Rusiei

În acești aproape 26 de ani de Independență am avut nenorocul de a avea în fruntea republicii președinți care s-au închinat și se închină Rusiei și liderilor de la Kremlin. A fost Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin și acum Igor Dodon. Cum s-a întâmplat că poporul i-a ales pe toți? Din ignoranță și din faptul că nu am învățat istoria neamului românesc, istoria universală, nu cea ciopârțită și impusă de sovietici.

Dacă am fi învățat și am fi cinstit istoria lumii, am fi aflat multe istorii de succes, una din care am avut șansa să o remarc zilele trecute. Este vorba despre președintele Finlandei Carl Gustaf Emil Mannerheim care, deși s-a format în armata Rusă și a obținut cea mai înaltă distincție a Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe, a revenit în țara sa, Finlanda, a devenit anti-comunist, anti-bolșevic și ulterior ales de popor președinte al țării.

După primul război mondial, el a refuzat o alianță cu forțele Țariste deoarece acei generali nu ar fi recunoscut independența Finlandei. Ar fi fost demn să se numească cetățean al țării sale dacă ar fi acceptat un asemenea destin?

A fost un mare strateg militar, cu o viziune largă și de anvergură. Un exemplu ar fi și războiul de iarnă contra sovieticilor care a durat 105 zile, finlandezii aveau la dispoziție 9 divizii de 15.000 soldați fiecare, iar sovieticii 45 a câte 18.000 de soldați. De asemenea echipamentul militar finlandez era total în inferioritate: 324 de tunuri vechi, 112 tunuri antitanc și 96 de avioane. Armata roșie a angajat în luptă 3.000 de tancuri și 2.500 avioane. Pregătirea superioară a soldaților finlandezi și buna strategie a lui Mannerheim au învins superioritatea materială și umană a inamicului. Pierderile acestui război se estimează la 48.000 de morți și 158.000 de răniți pantru URSS și 25.000 de morți și 44000 răniți de partea finlandeză. Finlandezii au pierdut 61 de avioane iar rușii 872.

Știu oare cetățenii noștri de aceasta slavă a vestitei Armate Roșii despre care se spune că era de neînvins și așteptată peste tot? Sau poate aduce mai mult a manipulare că ni s-a vorbit despre niște victorii care au fost plătite tot de popoarele subjugate precum Moldova. Care ne este rostul în viață atunci când în Ucraina suntem amendați pentru că purtăm panglica Sfîntului Gheorghe? Cine de fapt suntem? Care ne este identitatea?

Carl Gustaf Emil Mannerheim a rămas în memoria finlandezilor până în ziua de astăzi ca unul dintre cei mai mari oameni ai Finlandei. A fost ales la 5 decembrie 2004 drept cel mai mare finlandez în cadrul concursului televizat Cei mai mari finlandezi.

Noi ce am avut până acum? Un președinte care, din lipsa verticalității, curajului și într-un final a inteligenței, nu a putut gestiona un război contra rușilor și ne-am ales cu un conflict înghetat pe teritoriul republicii, regiune folosită de Rusia după bunul său plac. Un alt președinte care a vândut aproape tot rușilor. A urmat Voronin, care, la un moment dat, s-a împotrivit memorandumului Kozac, dar care a fost mereu un apropiat al Kremlinului. Astăzi avem un președinte pe care nici măcar Medvedev nu îl respectă.

Cu toate acestea, oamenii încă îl admiră pe Vladimir Putin, la televizor, în poze, pe odnoklassniki.

Acolo unde nu există demnitate de neam, verticalitate și respect față de istorie, nici Dumnezeu nu dă mai mult.

Mai multe din biografia lmareșalului Carl Gustaf Emil Mannerheim găsiți pe wikipedia.org

Informația este putere, informați-vă corect!

Cu respect, Elena Robu

Facebook Comments

9 Comments

  1. Este extraordinar că mai avem oameni care îndeamnă lumea la a gândi- calitate pierdută încă din timpurile comuniste, pentru că atuci fiecare socotea că pentru el gândeşte—kremlinul. Spre rgret, mai sunt deaceştea şi astăzi. Pericolul este că ei nu sunt puţini- oameni care nu că sunt răi; elementar- li s-a atrofiat capacitatea de a judeca lucruri elementare şi deacee adevărurile pe care le aud, spuse de oameni competenţi în Probleme- le trec pe lângă ureche. Este nu numai o targedie ci şi o adevărată boală s-au intoxicaţie a timpurilor pe care le trăim. Foarte bun material.

  2. Titlul ar putea fi: “Nenorocul” de a nu avea elite.
    Dincolo de toate crizele economice. politice, militare, sociale, au existat Oameni care si-au sacrificat timp, familie, prieteni, cariera, avere, sanatate, viata pentru lumea in care au trait.
    Acesti Oameni au facut istorie si au dat un sens lumii in care au trait. Lideri mai mici sau mai mari, ori simpli anonimi sunt cei care au dus la ceea ce numim valori si civilizatie. Acesti Oameni providentiali sunt elitele care au schimbat in bine soarta tuturor.
    Din pacate, de peste 70 de ani, la noi nu mai exista elite.
    Valorile s-au inversat. Ne place.
    Orice om onest care apare este ejectat de sistem. Un profesionist in orice domeniu este un pericol pentru toata lumea. Un om cinstit trebuie inlaturat pentru ca e un loser.
    Promovam hotii, coruptii, tradatorii, mincionosii, derbedeii. Ne cucereste josnicia acestora. Ii punem in cele mai inalte functii si asteptam o viata mai buna. Asa cum pacalim noi viata si inselam istoria, tot asa procedeaza si cei promovati de noi. Inevitabil, traim prost si nu avem perspective. Apoi asteptam o minune… Poate X tara, poate Y uniune, poate Dumnezeu….
    Cat timp vom fi asa, liderii ne vor sfida, iar soarta ne va rade in nas.

  3. Nu stiu daca e vorba neaparat despre verticalitate, si fanatism. Aici oamenii ca la fotbal se impart imediat in 2 tabere si sunt verticali.

    In cazul finlandei, ei au inteles (le-a explicat elita) ce ii asteapta acolo si ce pot face, pentru ce lupta. La noi lumea crede ca in urss si rusia a fost si este raiul pe pamant si dincolo e capitalism in putrefactie. Nu cred de la televizor, din filme, le construiesc drumuri si gradinite si tot nu cred. Au copii, nepoti rude acolo, chiar se muta cu traiul in europa si tot o tin cu putin. Aratati cat de bine se traieste in rusia, crimea, donbas, si cum o duc in europa, populatia asta doreste?

  4. Puteti compara resursele tehnice si omenesti cu operatiunea iasi-chisinau. Sa va uitati si ce tehnica, arme aveau rusii si cine asigura suportul din aer. S-au dus batalii si pe teritoriul nostru, noi nu stim nimic despre ele.

  5. Maresalul Mannerheim era si un fin psiholog … De exemplu, stia ca Hitler dezvolta adevarate crize de nervi, ori de cate ori simtea miros de fum de tigara. Cu ocazia vizitei Fuhrerului la Helsinki in 1942, maresalul a vrut sa testeze reactia acestuia, astfel incat ,cu ocazia intrevederii tete-a-tete care a durat o ora si jumatate, Mannerheim a fumat tigara dupa tigara. Cu toate astea, Hitler s-a prefacut ca nu observa si nu a protestat ,lucru care i-a confirmat maresalului finlandez ca pozitia lui Adolf nu e prea stralucita si ca acesta a venit in vizita din postura unui solicitant.
    E greu de crezut ca Dodon ar fi in stare sa repete un asemenea procedeu la o intrevedere cu Putin, nu-i asa ? 🙂

  6. Suntem homo sovietici. Nu stim nimic fiindca am fost asa invatati ca e bine sa te dai dupa putere, sa fii ca restul, sa nu pui intrebari provocatoare. Nu stim sa gandim, nu ne invata in scoala sa cercetam sa analizam, sa discutam. In continuare se invata dupa metoda sovietica, se sarbatoreste dupa metoda sovietica, propaganda dupa metoda sovietica, au schimbat doar unele simboluri, dar esenta e aceasi.

    Nu toti insa suntem asa, exista foarte multi care stiu foarte bine despre razboiul ruso-finlandez, cunosc multi, si de toate varstele. Daca ma uit atent majoritatea au emigrat.

    Istoria finlandei trebuie studiata, merita atentie. Trebuie studiata de la momentul cuceririi ei de catre rusi, au avut si ei imediat deportari si foamete artificial creata. Se pot face foarte multe paralele cu basarabia. Individul a luptat si pe frontul romanesc in primul razboi mondial. Au fost in coalite romania si finlanda in razboiul 2 mondial. Daca sapati mai departe de wikipedia, o sa aflati foarte multe lucruri interesante. Apropos, recent rusii i-au pus o placa comemorativa in Sanct-Petersburg, dupa ce au scoso, e interesant sa vedeti motivatiile de ambele parti.

    Pe langa acesti presedinti ati putea citi si despre alexandru marinescu , nemtii au facut si film despre rezultatul muncii lui, contionalul nostru. https://ro.wikipedia.org/wiki/Aleksandr_Marinesko . Uite ca sa discutam despre idea pacificatoare, si de eliberare a URSS-ului. Si ce am sarbatorit noi de 9 mai.

  7. Straniu,
    jurnalista nu-l menționează pe ultimul Președinte Nicolae Timofte,
    care a fost totuși cel mai pro-român și pro-european din acești ani de neo-comunism post-sovietic.
    Chiar dacă el nu s-a pronunțat direct
    pt. Re-Unirea noastră cu Patria-mamă România Mare europeană,
    totuși indirect, prin acțiunile sale, el a fost un adevărat patriot român est-moldovean pro-unionist.

    Jos Dondonismul terorist ocupant moscal neo-comunist!

  8. da cui trebuie sa se inchine? ROMiniei??? SUA?? fara inchinat nicidecum? 😉
    .
    despre Finlanda, – (apropo straniu ca la asa virsta numai ati aflat de Mannerheim si razboiul din 1939, despre el si in manualele sovietice sa scris) este unica tara din UE care nu este membra NATO. De ce? raspunsul este evident ei binevol nu au mers pe aceasta cale ca sa aiba relatii “deosebite” cu URSS si pe urma cu Rusia, anume aceasta politica a adus ca Finlanda sa fie in TOP tari dupa nivelul de trai… da indata dupa razboi Finlanda era distrusa, peste 50% au emigrat ca sa scape de foamete…
    si sunt o multime de momente care cred ca Dumneavoastra nu le stiti si daca veti afla cadeti in lesin 😉
    de exemplu in Finlanda erau interzise filmele americane daca contineau ceva antisovietic
    sau – ei intotdeauna predau URSS refugiatii, etc etc etc
    .
    pentru asa numita VERTICALITATE Finlanda a platit foarte scump, ea oficial sa dezis de Karelia, raionul Petsamo, si o bucata de Laplandia la nord….
    ah da, Mannerheim si a inceput aceste trataive semnate in 1948 ;)))))

    .

    1. Nu este membru nato, dar de facto este. Faptul ca esti neutru nu inseamna ca nu colaborezi strans cu cine doresti tu. Nu mai zic de pregatirea armatei, trebuie sa stii sa te aperi, sa fii foarte bun la acest capitol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *