Moldovenii din diasporă trimit tot mai mulți bani acasă. Iată ce arată datele din 2018

0

Este ora informării corecte!
În primele patru luni ale anului 2018, moldovenii au trimis acasă aproape 300 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă cu 18% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2017. Dar din cauza efectelor de curs valutar, creșterea reală este de 10,9%. Din această sumă de aproape 300 de milioane de dolari, circa 84% din transferurile bănești au fost efectuate prin sisteme de remitere de bani cum ar fi Western Union, Unistream, Contact, Zolotaya Korona și altele. Datele sunt oferite de către Banca Națională a Moldovei care monitorizează acest proces al remitențelor.

Potrivit datelor furnizate de BNM, s-au diminuat trasnferurile în ruble rusești cu peste 18%. În același timp, au crescut transferurile în euro și dolari cu aproape 32%. Așadar, în primele 4 luni ale anului 2018, moldovenii din străinătate au trimis acasă:
*aproape 137 milioane de dolari
*peste 141 milioane de euro
*peste 16 milioane de ruble
*alte valute – 3,11 milioane

Cei mai mulți bani trimit acasă moldovenii care sunt stabiliți sau muncesc în țările UE – circa 38% din suma totală sau 112, 44 milioane de dolari, în creștere cu 4,5 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. Conaționalii noștri care muncesc în țările CSI au transferat în R. Moldova 29,3% din suma totală sau 87,15 milioane de dolari, în descreștere cu 3.8 puncte procentuale comparativ cu trimestrul I al anului 2017.

Dintre țările UE, Italia are cea mai mare rată de transfer către Moldova. Iată un top al celor 5 țări UE de unde se trimit cei mai mulți bani în R. Moldova:
1.Italia – 33.7% – 37,89 milioane de dolari
2.Germania – 15.2% – 17,09 milioane de dolari
3.Marea Britanie – 12,7% – 14,28 milioane de dolari
4.Franța – 8,6% – 9,67 milioane de dolari
5.Spania – 3,5% – 3,93 milioane de dolari

Dintre țările CSI, Rusia are cea mai mare pondere. Iată topul:
1.Rusia – 96.4% – 84,01 milioane de dolari
2.Ucraina – 1,5% – 1,30 milioane de dolari
3.Kazahstan – 0,9% – 784 de mii de dolari
4.Belarus – 0,3% – 261 de mii de dolari
5.Azerbaidjan – 0,3% – 261 de mii de dolari

Datele Băncii Naționale a Moldovei mai arată că în trimestrul I, anii 2014 – 2018 se observă o tendință de descreștere a transferurilor în ruble rusești de la 56.7 la sută până la 30.1 la sută din totalul pe valute și respectiv o creștere a transferurilor în dolari și euro de la 23.6 la sută până la 40.3 la sută, respectiv o creștere de la 19.7 la sută până la 29.6 la sută.
***
Unde se duc toți acești bani? Iată întrebarea întrebărilor. Ce alimentăm de fapt acasă prin acești bani? Îndemnul meu din video de mai jos a stârnit multe comentarii pe rețelele sociale, dar îl republic în speranța că vom găsi cele mai bune soluții pentru a nu mai alimenta un sistem corupt acasă.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Distribuie.