Moldoveni traficaţi în Rusia: Au muncit 5 luni de zile fără să fie plătiți

0

Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost condamnat, recent, la 10 de închisoare în penitenciar de tip închis pentru trafic de fiinţe umane, în scop de exploatare prin muncă, anunță Procuratura Generală.

Procurorii au demonstrat că, în martie – septembrie 2013, inculpatul a recrutat, cinci locuitori ai satelor Calfa şi Roşcana din raionul Anenii Noi, cărora le-a promis locuri de muncă bine plătite, în construcţii, în oraşul Moscova din Federaţia Rusă.

Doar că de la promisiuni, la fapte reale e cale lungă. După ce le-a transmis bani de drum şi le-a explicat cum să ajungă la destinaţie, cei cinci moldoveni au fost adăpostiți în Spitalul Clinic de Psihiatrie nr.1 din Moscova, unde trebuiau să efectueze lucrări de reparaţie a respectivei instituţii medicale. Fiind asiguraţi că vor fi remuneraţi pentru munca prestată, moldovenii au continuat să muncească gratuit timp de aproximativ 5 luni, până au înţeles că au fost înşelaţi, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Reveniţi acasă, aceştia s-au adresat la Procuratură, pe acest caz fiind iniţiată o cauză penală, iar în vara anului trecut inculpatul a fost reţinut şi deferit justiţiei. Inculpatul însă poate ataca această sentință în instanțele de judecată superioare.

***

De altfel, nu este prima dată când aflăm că moldovenii noștri care muncesc în Rusia de multe ori nu sunt plătiți pentru prestațiile lor, sunt pur și simplu amăgiți și exploatați. Oare asemenea probleme grave nu îl interesează pe președintele țării Igor Dodon, care se află aproape în fiecare lună în Rusia și care spune de la toate tribunele cât de bune sunt relațiile dintre noi și Federația Rusă?! Poate e cazul de încheiat niște Acorduri care să îi protejeze pe cetățenii noștri care aleg să muncească în Federația Rusă.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog  și să se înscrie în grupul Vocea diasporei

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Distribuie.
error: Content is protected !!