Moldova, văzută de un jurnalist italian care a realizat un film de aproape o oră despre țara noastră

Moldova văzută de un jurnalist italian. Jurnalistul italian Franco Perdichizzi de la televiziunea Onda TV din Italia a realizat un film de aproape o oră despre Moldova. Filmul începe cu o imagine a Chișinăului, iar pe fundal binecunoscuta muzică moldovenească.

Privind acest film, am descoperit un termen nou utilizat de jurnalistul italian – ”Piazza delle Adunate”, ceea ce în traducere ar însemna Piața de Adunare. Or, așa a făcut referință italianul la Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

Dacă stau să mă gândesc mai bine, are dreptate jurnalistul, deși a spus-o fără a cunoaște simbolismul PMAN, care reprezintă esența mișcării de eliberare națională de sub teroarea sovietică. Aici în PMAN ne-am recăpătat alfabetul latin, limba română și independența față de jugul sovietic.

Din păcate, din Piața Marii Adunări Naționale din anii 89-91, ne-am transformat într-o piață de adunări cu adunați. Adunați de toate partidele politice când acestea au nevoie de mulțime, de aplauze, de laude, de lozinci triumfaliste. Până și simbolul PMAN a fost distrus, în timp, de așa-zisa elită politică de la Chișinău.

Ce a mai rămas din acest simbol al PMAN? Un mijloc de manipulare a numărului de oameni care pot să încapă în PMAN? Un simbol care se împarte pe metru pătrat, iar oamenii devin simple cifre? Iată ce am ajuns.

Mai multe despre felul cum suntem văzuți din exterior puteți urmări în video de mai jos.

 

Articole similare
Comentarii