Mobilizarea de la București și nepăsarea de la Chișinău

20

În România proiectele de legi cu privire la grațiere și amnistie au scos în stradă zeci de mii de oameni. Președintele României Klaus Iohannis s-a alăturat protestatarilor și a anunțat că va organiza un referendum pe această chestiune. Pe scurt, se grațiază în întregime pedepsele cu inchisoare de până la 5 ani”. Nu beneficiază de grațiere infracțiuni precum luarea și darea de de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență, constituirea unui grup infracțional organizat, infracțiunile pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, dar nici infracțiunile cu violență.

Deci, în România oamenii ies în stradă pentru că nu sunt de acord cu un proiect de lege, pentru că le pasă de ceea ce se întâmplă în țara lor, pentru că vor ca politicienii/demnitarii corupți să stea la pușcărie acolo unde le este locul.

În R. Moldova, se fură un miliard de dolari din sistemul bancar, se pune această povară pe umerii cetățenilor pentru următorul deceniu, se votează în primă lectură legea cu privire la legalizarea capitalului care înseamnă o formă de amnistie și o legalizare a banilor furați sau banilor proveniți din surse ilegale.

Legile care încearcă să fie promovate intens de PSD din România și PD din R. Moldova, partide care au o relație destul de apropiată, sunt aproape similare, doar dacă excludem grațierea. Coincidență sau sincronizare între cele două guvernări?! De obicei, legile Universului spun că nimic nu se întâmplă întâmplător.

Dar despre altceva am vrut să scriu, de fapt. Despre fenomenul nepăsării. Ce fac oamenii în R. Moldova? Se uită la TV și tac. Tac și înghit, înghit în sec pentru că nu au curaj să iasă să își apere depturile, să ceară respectarea legii, să ceară pedepsirea hoților.

Și nici președintele republicii nu se implică, nu cere referendum, nu este de partea oamenilor furați. Mă refer în primul rând la fostul președinte Timofti, dar și la actualul.

Așa răbdăm și tăcem. Poate vin frații noștri de peste Prut și ne organizează și nouă niște proteste, dau jos această guvernare, schimbă clasa politică și realizează Unirea. Ai noștri de ce să se implice, dacă nu le pasă…

P.S. Este un articol să ne amintească de mica unire care se marchează astăzi în tot spațiul românesc.

Informația este putere, informați-vă corect!

Cu respect, Elena Robu!

Distribuie.