Islanda, țara care uimește, inclusiv în fotbal. Zece diferențe între Islanda și Moldova

24

Islanda este cea mai tînără țară a lumii. Și poate trecea neobservată dacă nu ar fi făcut revelație la Campionatul European de fotbal din acest an. A reușit cu mult tact, convingere și dârzenie să elimine de la Euro2016 una dintre echipele favorite și anume Anglia cu un scor de 2:1. Aș vrea să văd echipa Islandei în finală alături de Germania și acolo să se decidă cine este cel mai bun. Eu voi fi de partea Islandei:)

Și acum iată câteva diferențe între R. Moldova și Islanda, țară situată acolo unde Europa întâlnește America. (Despre fotbal nici nu vorbesc, diferențele sunt mult prea mari)

1. Islanda – una dintre țările cele mai slab populate din lume, aici locuiesc circa 320.000 de oameni, deși înainte de cel de-al doilea război mondial numărul populației era de doar 50.000.

Moldova – una dintre țările cu o gravă problemă demografică, cu un spor natural negativ și o populație care în 2014 număra 4.062.787 cetățeni.

2. Ușile caselor din Islanda de multe ori nu sunt încuiate, iar cheia la mașină poate fi uitată în sistemul de pornire fără grijă.

În Moldova se pun câte două-trei lacăte, se instalează sistem de supraveghere video, mașinile sunt sparte și furate, chiar dacă sunt încuiate și cu sistem de alarmă.

3. Locuitorii din Reykjavik sunt obișnuiți să plătească cu carduri bancare, chiar dacă au servit doar o cafea la bar. Nici măcar vânzătorii de ziar nu acceptă numerar.

Locuitorii din Chișinău întreabă mai întâi dacă pot achita cu cardul bancar, dacă nu, sunt nevoiți să caute un terminal de unde să extragă cash.

4. Aproape toți oamenii din Islanda au profiluri pe Facebook, potrivit celui mai recent sondaj, Islanda este cea mai activă țară în rețeaua socială.

În Moldova, numărul utilizatorilor de Facebook depășeste cifra de 400 000.

5. În Islanda, reparația în apartamente se face în cea mai mare parte, cu propriile mâini, fără a angaja muncitori.

Majoritatea moldovenilor angajează muncitori care să le repare casele, dau indicații și pot să nu miște nici un pai din loc.

6. Islanda nu are restaurante McDonalds, ultimul a fost închis în 2008 în timpul crizei.

Moldova are o rețea de restaurante McDonalds.

7. Islandezii sunt în general foarte pasionați de lectură, conform unor sondaje, Islanda este țară cu cei mai cititori oameni din lume.

Moldovenii nu sunt deloc pasionați de lectură. Numărul celor care citesc s-ar ridica cu greu la 5%.

8. Poliția din Islanda nu poartă arme, deși islandezii deţin foarte multe arme, 90 mii de arme la 320 mii populaţie.

În Moldova, în 2013, 55 947 de moldoveni erau posesori de arme de foc, în proprietatea cărora se află 65 584 de unităţi. Cifra este una oficială. Cei care dețin arme ilegal sunt cam tot atâția.

9. Islanda este țara europeană care nu are armată.

În Moldova există Armată Națională.

Șirul diferențelor poate continua. Dar din ceea ce se poate constata este că o națiune crește, se consolidează, are verticalitate, demnitate, atitudine, dacă are uns sistem educațional corect, principii de viață corecte, educație în familie corectă.

Pentru cei care sunt pe bagaje, Islanda pare o destinație de vis:)

 

 

Distribuie.