Articole

Inițiativele Alinei Zotea: Cât mai avem de căzut în groapă

Am vrut să trec peste acest moment, să nu îl comentez, dar felul în care au ajuns să fie prezentate proiectele legislative în Parlament și mai ales ce fel de inițiative au deputați, m-au pus pe gânduri.

Deputata liberală, Alina Zotea, a stârnit hohote de râs în Parlament, după ce a prezentat propria inițiativă legislativă de instituire a unei noi zile de odihnă și anume Ziua Internațională a Copiilor, marcată în întreaga lume pe 1 iunie.

Domnișoara deputată nici măcar nu s-a documentat despre procedura de prezentare a unui proiect de lege pentru a fi votat în Parlament. Altfel, ar fi știut că această prerogativă de a institui zile de odihnă îi revine Guvernului. Aproape disperată, deputata îi cerea ajutor speakerului Parlamentului Andrian Candu să facă ceva, după cum se poate vedea în reportajul de mai jos.

http://jurnaltv.md/ro/news/2016/5/27/zotea-a-starnit-hohote-in-parlament-10217415/

Mai mult, inițițiativa legislativă nu avusese nici avizul Comisiei parlamentare de profil. Păi, cum să fie prezentată de la tribuna Legislativului fără un asemenea aviz?

Și iată așa, dragi alegători, ne plătim deputații care să ne reprezinte în Parlament, iată așa aleșii poporului iau decizii în favoarea cetățenilor care îi hrănesc.

Totul se întâmplă în timp ce în mai multe țări europene se discută despre prelungirea orelor de muncă. De ce? Ca să ne susțină pe noi, de exemplu, prin granturi, ajutoare, fonduri europene. În Franța oamenii au ieșit la proteste nemulțumiți de noua lege a muncii care ar permite angajatorilor să majoreze necontrolat numărul orelor de muncă.

http://stirileprotv.ro/stiri/international/proteste-violente-in-franta-privind-controversata-lege-a-muncii-sute-de-persoane-i-au-cerut-demisia-lui-hollande.html

De altfel, Alina Zotea nu este la primul incident de acest fel, care a stârnit criticii aprinse. Fiind la APCE, deputata a votat împotriva amendamentului care prevede anexarea „ilegală” a Crimeii.

http://unimedia.info/stiri/doc-Alina-Zotea-recunoate-anexarea-CrimeiiA-votat-impotriva-amendamentului-care-prevede-anexarea-ilegala-a-peninsulei-113610.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss

Mi se pare de-a dreptul oripilant că tânăra generație de politicieni în loc să fie un model bun de guvernare, un suflu al responsabilității față de cetățean, cei care trebuie, sunt aproape obligați să facă schimbarea în R. Moldova, dimotrivă ne duc tot mai sigur în fundul prăpastiei în care continuăm să cădem.

Cel mai grav este că sunt nevoită să recunosc că și din vina mea, Alina Zotea a ajuns să mă reprezinte în Parlament, prin votul pe care l-am acordat acestui partid. Iată ce fac listele de partid, iată cum funcționează și ce rezultate dau. Schimbarea sistemului electoral și trecerea la votul uninominal ar fi o soluție pentru a responsabiliza clasa politică de la Chișinău. Pe cea existentă nu o mai poți responsabiliza, dar anumite reguli ar însemna și anumite speranțe că lucrurile pot fi mai bune în țara asta.

Și a doua soluție ar fi retragerea mandatului de deputat. În acest caz, responsabilitatea ar fi maximă, pentru că în orice moment alegătorul poate să inițieze procedura de retragere a mandatului legislatorului. Pentru faptele nechibzuite trebuie să răspunzi. Așa cum spunea și marele Eminescu: „Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

Facebook Comments

5 Comments

  1. in teorie asa ar fi cum spune d-na Robu, votul numit uninominal ar trebui sa responsabilizeze ,dar de fapt practica a demonstrat contrariul. Pentru ca votul s-a legiferat ca fiind universal puterea lui este aceiasi in urna de vot indiferent ca voteaza un analfabet sau un academician.Prin urmare,stiind ca numarul analfabetilor a crescut exponential din 90 incoace,la ce rezultate in alegeri va mai puteti astepta? Aceiasi situatie este si in dreapta Prutului. Nu cei care guverneaza sunt vinovati de incapacitatea lor manageriala, doar cei care-i trimit acolo sunt culpabili.Ce-i de facut bre? dupa parerea mea doar educatia poate schimba ceva daca exista interes in acest sens sau trecerea la sistemul de vot bazat pe meritocratie, ceva de genul nu voteaza decat cei care au minim 10 clase terminate, de exemplu!

  2. VELO-RE-UNIREA
    http://iuliangramatki.romanism.ro/?p=2

    Proiectul Grassroots,
    organizat de M.C. „Tinerii Moldovei”, este Hora Quest.
    Startul campaniei va fi dat miercuri, 1 iunie, 2016 ora 8.00,
    de la „kilometrul zero”, din fața sediului central al ÎS „Poșta Moldovei” din Chișinău.

    Campania de informare se va desfășura sub forma unei caravane pe biciclete.
    Pe parcursul întregii veri, o dată la 5 zile, circa 60 de tineri vor porni pedalând
    să informeze locuitorii din satele unui anumit raion despre schimbările care vor interveni în viața acestora după RE-Unire. Tinerii vor încerca să ofere cetățenilor republicii
    o nouă perspectivă asupra acestui subiect prin argumente de natură socio-economică,
    dar și prin demontarea miturilor false în ceea ce ține de identitatea populației majoritare
    dintre Prut și Nistru. În fiecare zi, tinerii vor ajunge în 8 sate, vor avea întâlniri cu autoritățile locale, vor merge din poartă-n poartă și vor împărți materiale informative sătenilor.

    1 iunie – 5 iunie = Etapa 1,r. Strășeni.
    6 iunie – 11 iunie = Etapa 2,r. Ialoveni.

    Etapa 3, r. Hâncești = 13-17 iunie
    Etapa 4, r. Anenii-Noi = 20-24 iune
    Înscrieri aici.
    Preț simbolic = 99 Lei MD.

    Campania de informare își propune să ajungă în 800 de sate și să schimbe într-o direcție pozitivă percepția majorității cetățenilor Rep. Moldova privind subiectul RE-Unirii cu România.

  3. Cand ii votam, in moldova se voteaza nu stiu ce. O lista. Cine e pe lista ce vor face, ce trebuie ei sa faca ca sa-i votam, cine sunt ei, nu stie nici acela care alege nici cei care aleg. Ne uitam practic la un show cu cativa leaderi, si care ne mai drag cu acela votam. Cine a facut acest lucru e debil, dar acuma primeste pensie si onoruri.

    Sistemul vrea ca poporul sa aiba delegati (parlamentari) care sa faca legi, altfel multimea se va organiza foarte greu, votarea e foarte greoaie, iar multi indivizi pe diverse probleme nu ar sti ce sa zica. Ideal ar fi votul sa se desfasoare rapid (acest lucru cu tehnologia de azi e deja posibil), atuncea teoretic nu ar mai trebui delegati. Ei insa trebuiesc fiindca eu poate nu am timp sau nu sunt suficient de competent pe anumite probleme si as vrea sa deleg pe cineva in locul meu sa voteze dar trebuie sa pot si sa schimb rapid delegatul sau chiar sa ii invalidez votul daca el a facut ceva de capul lui. Ideal ar fi sa votez eu totul si sa ma uit dupa niste leaderi de opinie.

    Istoric daca ne uitam in antichitate asa si functiona aproximativ, cu corectia ca alegerile se faceau in cetate unde numarul alegatorilor era foarte mic, unde era mai mare ei delegatul il cunosteau foarte bine si il lichidau fizic in caz ca o lua razna.

    Democratii directe sunt mai putine pe planeta, si nu sunt democratii directe veritabile. Mai degraba ofera un sistem de contrabalansare. De exemplu ofera posibilitatea ca cetatenii sa treaca problemele prin referendum, sau sa initieze legi, sa schimbe deputatii mai usor, etc. Sunt masuri mult mai bune decat acea din moldova.

    Mai e si problema ca multi sunt chiar prosti sau debili, si o alta problema ca exista o realitate despre care foarte multi alegatori pur si simplu nu stiu sau nu isi dau seama. Aici o parte se poate rezolva prin transparenta. Dar tot se vor gasi unii care vor zice sa votam sa ne dea statul la toti mancare sa nu mai facem nimic, suntem multi si ce e lege e lege. Asa ceva nu se poate insa cat nu ai vota. Exemplu in elvetia statul nu poate mari numarul de zile de concediu anual, fiindca nu vor cetatenii, ei vor sa lucreze sa faca mai multi bani, fiindca sunt constienti de anumite lucruri, dar in alte state gen moldova ar vota prima lege sa fie vacanta permanent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *