În România 37 de demnitari de rang înalt au fost condamnaţi definitiv în perioada 2013-2018

0

Un număr de 37 de demnitari, dintre care nouă miniştri şi foşti miniştri, 21 de deputaţi, şase senatori şi un membru al Parlamentului European, au fost condamnaţi definitiv în dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) din România, în perioada în care la şefia structurii s-a aflat Laura Codruţa Kovesi, scrie Agerpres.

”Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit în ultimii 5 ani o structură eficientă, pro activă şi care îşi îndeplineşte rolul instituţional de a investiga cauze de corupţie la nivel înalt şi mediu”, se arată în raportul privind exercitarea mandatului de procuror-şef, prezentat de Laura Codruţa Kovesi şi postat ieri pe site-ul DNA.

Potrivit raportului, în aceeaşi perioadă a crescut, anual, numărul rechizitoriilor, al inculpaţilor trimişi în judecată, al demnitarilor investigaţi şi valoarea măsurilor asigurătorii dispuse.

Raportul mai arată că în ultimii cinci ani DNA a trimis în judecată 68 de demnitari – 14 miniştri şi foşti miniştri, 39 deputaţi, 14 senatori şi 1 membru al Parlamentului European.

De asemenea, în document se menţionează că în aceeaşi perioadă valoarea măsurilor asigurătorii instituite de DNA a fost de peste două miliarde de euro.

Câştigarea încrederii publice s-a realizat prin faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie a aplicat legea în mod egal, nu a avut şi nu are reţineri în a atinge vârful piramidei reţelelor de corupţie, indiferent de apartenenţa politică sau calitatea oficială a persoanelor cercetate şi indiferent de averea deţinută de aceştia”, arată sursa menţionată.

Așadar, iată cifre concrete în lupta cu politicienii corupți din România. Iată un exemplu cum activează o instituție cât de cât independentă de politic – DNA. Se vedem cum vor evolua lucrurile la DNA mai departe, după ce Laura Codruța Kovesi a fost revocată din funcția de procuror șef al DNA. Există voci care își exprimă îngrijorarea că această instituție va fi politizată, odată cu numirea unui alt procuror șef.

Ce avem în R. Moldova? O justiție care a ajuns să fure până și votul cetățeanului. O justiție care aproape anulează meseria de avocat. O justiție care nu te mai apără. Cred cu fermitate că și un singur om poate face schimbarea, cu condiția ca acel om să fie incoruptibil, neșantajabil, integru, curajos și patriot. Avem oare asemenea oameni în Moldova, în instituțiile de drept?!

Distribuie.
error: Content is protected !!