Îmi vreau votul înapoi

11

Dacă tot unii își retrag semnăturile, apoi și le pun, apoi iar și le retrag, apoi și eu vreau să am posibilitatea, alături de alte zeci de mii de alegători să îmi retrag votul din 30 noiembrie 2014. E adevărat, am îndemnat atunci să votăm pentru partidele pro-europene pentru a face un bine țării și a continua parcursul european. Indiscutabil, parcursul european trebuie continuat, trebuie făcute reformele și realizat Acordul de Asociere cu UE. Pentru această continuitate cred că am făcut un bine țării.

Dar… totuși aș vrea să pot să îmi retrag votul. Știu că opțiunea electorală este secretă, fiecare votează în funcție de cât este de informat și câtă încredere are într-un partid, o echipă, un lider. Eu am ales un rău mai mic, pentru că toți sunt cu păcate, unele mai mari, altele mai mici, pentru care oricum vor răspunde. Dar acest rău mai mic a făcut un rău și mai mare. Acest rău mai mic a promis de atâtea ori că nu vor face alianță cu PCRM, că vor lupta pentru binele acestei țări, că nu vor băga mâna în sacul cu banii publici. Acest rău mai mic se declară unionist, dar a ajuns să voteze cot la cot cu cei care au acuzat România de lovitură de stat, care au introdus vize cetățenilor români. Se pare că toate aceste promisiuni față de electorat se uită repede.

De ce vreau să îmi retrag votul? Pentru că partidele politice ne mint în campanie electorală, apoi, după ce obțin votul nostru, fac ce vor, că doar au în spate, așa cum ne spun ulterior, “susținerea alegătorilor”. Cum ne mint?! – ne spun că nu vor face alianță cu PCRM, dar apoi găsesc o mie de motive ca să își justifice gestul. Cel mai mare „unionist” al „tuturor timpurilor”, Iurie Roșca, a votat în 2005 alături de PCRM și l-a făcut pe Vladimir Voronin cu încă un mandat la președinție. Apoi a urmat PLDM, care, tacit, alături de PCRM, a votat pentru învestirea Guvernului Gaburici, aburindu-ne cu un guvern tehnocrat și minoritate parlamentară. Ultimul gest vine din partea PL, care, alături de foști comuniști, a votat pentru Guvernul Filip. Foștii comuniști sunt cei în frunte cu Artur Reșetnicov, care la 7 aprilie 2009 a acuzat România de lovitură de stat.

Cum voi proceda pe viitor? Voi analiza foarte bine mesajul politicienilor și mă voi gândi de 7 ori, înainte ca să mai votez pe cineva, asta nu înseamnă că până acum am votat neinformată sau inconștient.

În plus, propun ca cei care vor candida pentru funcția de deputat să semneze o declarație de integritate și să își asume public că în cazul în care nu vor îndeplini cel puțin o promisiune din campania electorală să plătească despăgubiri morale celor care l-au votat (suma poate fi stabilită în unități convenționale, în funcție de gravitatea abaterilor de la promisiuni). Ultima soluție ar fi retragerea mandatului de deputat, printr-o procedură la fel de simplă precum a fost ales. Dacă vrem o altă clasă politică, trebuie să venim cu măsuri radicale. Încrederea cetățeanului este foarte greu de restabilit.

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.

11 comentarii

  1. mda…sunt de acord in parte cu D.voastra….si eu l-am votat pe acest mirsav de citeva ori, in 2014 deja ma trezisem si l-am votat pe brega chit ca stiam ca putin probabil va trece pragul…cred ca mai intii de toate avem nevoie de o lege pentru a interzice deputatilor sa „se vanda” alias sa treaca in alte partide dupa alegeri, pe urma avem nevoie numai de o justitie necontrolata care sa munceasca pentru popor si nu pentru ei. Atat. restul vine de la sine.

  2. Probabil toti simt careva dezamagire, dar daca sa analizam putin trecutul, nu tare indepartat, pana in prezent, vedem la cine si ce interese s-au conturat, avand deci, o alta clasa politica decat ea care era, buna rea (sau cum mai este) – risca sa fie una lucrativa. Cat de dezamagit n-as fi, nu mi-as da votul pentru Usatii sau Dodon, de platforma nici nu mai vorbesc… Unii zic ca Maia ar fi o alternativa, probabil, dar nu insufla incredere, mereu a fost pe langa cineva, in rolul de un fel de PR maker… Cica oricarui Guvern se dau 100 zile, daca oricum nu avem incotro, dati sa vedem cu ce ne alegem in aceste 100 zile, apoi vedem mai departe.

    • Intuiesc si pentru cine ai vota – PD! De ce nu a fost lasat guvernul Strelet sa lucreze macar cele 100 zile,despre care vorbesti? De ce in genere a fost demis si s-a ajuns la criza politica? Doar pentru ca Plahotniuc sa obtina si ultima institutie necontrolata pana atunci si in special MAI-ul?
      Strelet nu a dorit sa fie sluga lui Plohotniuc si s-au speriat ca le va incepe a crea probleme?
      Tu propui ca acest guvern ilegitim,instalat de o majoritate ilegitima si chiar ilegala sa aiba timp indeajuns pentru a instala dictatura.Pai,apoi nu-i mai dai jos,a si spus-o deputatul PD Dudoglu ca nu vor pleca fara razboi si sange…

      • Cum să lucreze guvernul Streleț, dacă ăsta din urma, odată ce Filat a fost arestat, a uitat de activitatea de la executiv și s-a pus serios să-i facă avocatură lui Filat?
        A amînat chiar și ședințele guvernului pentru a da interviuri jurnaliștilor străini precum Filea ar fi pus la dubă pe nedrept. Mă scuzați, dar Streleț nu a fost premier, dar un fel de slugă al lui Filat.

      • Inainte sa spui ilegal, ilegitim, mai gandeste. Majoritatile se formeaza adhoc in parlament, altfel, votul in parlament ar trebui sa fie exact acelas pe toata durata legislativului, ca asa au votat cetatenii la inceput. Nu ti-ai pus niciodata intrebarea de ce scorurile sunt permanent diferite in parlament? Strelet a facut o greseala, nu a tinut cu dintii de guvern, in loc s-a ocupat de Filat, poate chiar era bine sa se distanteze si sa mai aresteze un Plahotniuc ceva, pentru evaziune fiscala, cod rutier, orice.

  3. In moldova votezi un partid, care pune acolo niste deputati, care dupa ce a ajuns deputat voteaza si face cum vrea el. Cine a facut sistemul acesta? Cu putina rabdare ii puteti gasi aproape nominal, fiindca a fost votat si promulgat de cineva. Cand ati votat ati fost constienta de acest lucru, v-ati asumat riscul, si ati stiut ca cam asa va fi, se va vota functie de moment, si ca vorbele sunt ca sa ei votul. Nu inteleg de ce va mirati acuma.
    Un sistem mai bun ar fi nominal, se elimina lista dar nu si restul problemelor, e un pic mai bun.
    Cam asa functioneaza in multe tari, odata dat votul „anonim” salutare, altfel nu ar putea sa-si faca privilegii si sa puna taxe, si nu s-ar bate pe acest post cheltuind sume mari de bani. In unele tari, sau unii deputati mai pot fi controlati de alegatori, in sensul ca nu va fi votat data viitoare, pentru a fi votat in continuare el poate sa lucreze mai bine cu alegatorii, dar nu toti o fac, sau o fac mai mult in imagine, formal. O alta modalitate de control ar fi sa nu aiba un deputat nici o facilitate, sa nu aiba imunitate, efectiv sa stie ca alegatorii il lichideaza fizic si ca traieste ca orice cetatean, si inca ceva important cetatenii sa aiba arme astfel incat statul sa nu se gandeasca sa ii incerce de minte (pe arme se bazeaza elvetia si sua, acolo cetatenii au arme si isi pot impune punctul de vedere si in alt mod). In acest sistem conducatorii se gandesc de cateva ori inainte sa faca ceva, efectiv pot fi maturati.
    Sistemul se numeste reprezentativ, in realitate, nu este, fiindca cetateanul nu comunica cu deputatul, sunt pe 2 planete diferite, deputatul face ce il trasneste prin cap, iar cetateanul nu ii poate face nimic. Multi deputati voteaza legi, fara sa le inteleaga sau consulte cetatenii.

    Eu cred ca sistemul e putred, nu functioneaza corect. Ar trebui sa avem un fel de democratie directa, adica fiecare sa poata vota direct sau sa delege votul cuiva (acest delegat are atatea voturi cati oameni a convins), dar sa poata si sa-l revoce rapid (imediat) si sa-l dea altuia. Electronic se poate implementa usor. Mai sunt carpeli in elvetia, sua, etc. acolo cetatenii pot anula legi, sau cere trecerea prin referendum, functioneaza mai bine, dar tot e greoi sistemul, nu e asa de simplu, oricum la ora actuala e cel mai bun. Nu e asa de simplu, fiindca cetatenii pot vota sa curga bani din cer, ei trebuie sa fie mai destepti sa-si dea seama de consecinte, sa inteleaga multe lucruri.

    In cazul moldovei acuma vorbim ca sa nu tacem, schimbarea sistemului nu e un proces usor, in primul rand trebuie sa ai o alternativa clara pe hartie deja, trebuie sa ai si o majoritate constitutionala, eventual si referendum. Iar cum asta nu exista, veti sta inca multi ani asa, eventual se mai fac niste carpeli.

    Daca va puneti asa probleme incepeti sa va treziti. Ar trebui mass media in primul rand sa explice oamenilor de mici cum functioneaza statul, legislatia, pentru ca ii priveste direct, platesti taxe si impozite, traiesti in stat dupa anumite reguli, cum traiesti fara sa stii legislatia?! Teoretic ar trebui la scoala sa fie un curs, dar scoala e alta problema si acolo sunt rupti de realitate. Trebuie sa aveti dezbateri la radio, TV 24/7 si nu sunt nici la nivelul romaniei, nu mai zic de alte democratii mai avansate.

  4. se dau Veaceslav 100 de zile.. numai nu unui guvern care a fost investit pe furis ca guvernul filip….evident ca nici nu se discuta sa dam votul lui usatii sau dodon, si nici eventualului partid al” platformei da” si nici chiar lui sturza(daca), nu mai ieste asa rea Maia cum pare, pentru incredere priveste la reformele pe care a inceput sa le inplimenteze pe cind era in fruntea ministerului educatiei, si mai sunt si alte partide in RM…( dreapta, pnl-ul,miscarea antimafie la urma urmei, ) cate au pe capul lor dodon si usatii cu o justitie cat de cat functionala merg la racoare foarte repede…de manuta cu tot pd-ul

  5. Mihai Eminescu, promotor al unui învăţământ modern
    Profesor Viorica Ioviţă, Craiova

    Motto: „Un nou Eminescu este de neconceput fără desluşirea intimă a unui hommo eminescianus complex.” M. Cimpoi
    Paradoxal, în Eminescu au coexistat: poetul visator, romanticul genial, dar si politicianul activ şi revizorul şcolar conştiincios, dinamic, curajos.
    La 1 iulie 1875, M. Eminescu a fost scos din postul de director al Bibliotectii centrale din Iaşi şi numit revizor şcolar al judeţelor Iaşi şi Vaslui ( Arhiva istorică a statului, fondul Ministerului Instrucţiunii, dosar 2790/1875 ). El a răspuns că primeşte acest post pentru a cunoaşte mai bine realităţile satelor româneşti, după cei 4 ani de studii la Viena si Berlin.
    Revizoratul şcolar este unul din episoadele vietii de calvar, pe care a trait-o Eminescu. „Lucrările de cancelarie – nota Perpessicius – unele…executate de însăşi mâna poetului cu admirabila sa scriere caligrafică, procesele verbale ale inspecţiilor, rapoartele către felurite autorităţi reprezintă mai mult decat cronica unui an ( 1 iulie 1875 – 4 iunie 1876 ) din biografia marelui poet; ea este în acelaşi timp şi cronica învăţământului, bogată în sugestii, caracteristice pentru o întreagă epocă din istoria noastră contemporană”.
    Mihai Eminescu, în lumina documentelor ce-l prezintă ca revizor şcolar, ni-l înfăţişează străbătând sub zile de noiembrie drumul până la Andrieşeni, urcând dealurile pentru a ajunge la Şipotele şi întorcându-se prin glodurile Jijiei în aceeaşi zi la Andrieşeni. „În mijlocul unei ierni cumplite, cu o sanie de împrumut, de la Cârniceni spre Perieni, rostogolindu-se cu sania, din cauza viscolului şi a nămeţilor de zăpadă” – iată cum apare Eminescu în „Amintirile învăţătorului Mihai Lazăr” publicate în „Cuget clar” din 4 noiembrie 1938.
    Revizorul M. Eminescu a fost un luptator pentru democratizarea învăţământului, inspirat de şcoala aspră a vieţii sale, ori învăţând din cursurile de istoria filosofiei, de logică, de istorie, drept, anatomie, filosofie şi economie politică audiate la Universităţile din Viena şi Berlin. Dar mai mult au contat legăturile directe cu problemele pedagogice, pe când i-a suplinit pe Xenopol – la cursul de logică – şi pe Samson Botnărescu – la cursul de germană – la Institutul Academic din Iaşi ( un fel de liceu particular pentru copiii bogaţi ). Ca profesor de germană – cum apare in unele documente – Eminescu dădea teme diferenţiate elevilor, le urmărea cu exigenţă progresul şcolar, ceea ce i-au atras indepărtarea din şcoală în urma reclamaţiilor.
    Ţinea deopotrivă la instrucţia ca şi la educaţia tinerilor spre binele ţării „o educaţie justă preface o masă de indivizi, ce se întâmplă a trece pe aceeaşi bucată de pământ, într-un popor ce menţine o ţară” ( M. Eminescu, „Timpul” – 12 iulie 1880 ). În şcoală, copiii trebuie să înveţe a gândi şi a simţi româneşte, educaţia trebuie să inspire „la zeci de mii de cetăţeni viitori, aceeaşi iubire pentru trecutul şi brazda pământului lor” ( Ibidem ).
    Slavici îl caracteriza pe Eminescu astfel: „ca revizor, era de o rară disciplină intelectuală, punând punct de exemplu, într-un scurt timp, haosului de cereri, adrese, tablouri ale şcolilor, cataloage, grupându-le în dosare cusute şi numerotate” , realizând o arhivă bine organizată lăsată urmaşilor. De aceea, un capitol interesant de urmărit este cel al activităţii organizatoric-administrative, bazate pe cercetarea reală a şcolilor; pe teren el a urmărit judicios: starea unităţilor de învăţământ, dotarea materială, funcţionarea reală, salarizarea învăţătorilor, etc… Numai astfel şi-a putut întemeia rapoartele pentru măsuri de îndreptare a lucrurilor. Unul din documentele importante este referatul revizorului şcolar asupra conferinţelor desfăşurate în judeţele Iaşi şi Vaslui în care înfăţişează nivelul de pregătire al învăţătorilor, cauze, propuneri.
    Una din tezele revizorului Eminescu, susţinută în variate modalităţi, a fost cea a cuprinderii unui număr cât mai mare de copii în şcoală. A constatat că „obligativitatea învăţământului e o iluzie” . A întreprins o revizie de 10 zile, la 28 august 1875, în 54 sate din Vaslui înainte de începerea cursurilor, tocmai pentru a demonstra această concluzie şi totodată a se vedea netemeinicia datelor oferite de prefectură, Ministerului. Şcolile erau nu în comunele centrale, ci in satele mărginaşe, fiind foarte greu de frecventat de copiii săraci, cărora le trebuiau mijloace de deplasare, îmbrăcăminte. Deşi „Legea instrucţiunii din 1864” prevedea învăţământul primar obligatoriu şi amenzi usturătoare pentru părinţii ce nu-şi trimiteau copiii la şcoală, aceasta n-a fost o solutie viabilă. Sărăcia îi împiedica să-i trimită la şcoală şi să-şi plătească amenzile, situaţia alunecând mereu înspre mai rău. Autorităţile însă interpretează aceasta ca pe o aversiune a populaţiei faţă de şcoală, reaua intenţie a acesteia. De aceea Eminescu propune ca soluţie înfiinţarea de şcoli în comune, reparea celor vechi, în locul celor foarte vechi, umede, insalubre şi construirea unor şcoli noi prin mărirea bugetului primăriilor. Astfel, pleda pentru şcoli noi, de exemplu, în satele Rădeni, Liţcani, Prisăcani, unde şcoala… e aproape o ruină, încât chiar în prezent nu se poate ţine şcoala în ea”.
    Aceste tablouri elaborate cu trudă de Eminescu către minister, având foarte multe anexe documentare, erau în final modificate de prefecţi peste capul acestuia, ceea ce a avut ca rezultat dese ciocniri violente între revizorul şcolar şi autorităţile administrative.
    Întreaga activitate de apărător al drepturilor învăţătorilor era determinată de înţelegerea rolului şcolii în viaţa ţării, prin care, mai ales Eminescu înţelegea ţăranii. Pentru el, primarii, notarii şi perceptorii erau scribii netrebnici cu salarii mai mari decât ale învăţătorilor, cu ştiinţă de carte mai mică decât a acestora, dar dispunând încadrarea şi destituirea lor, de multe ori după bunul lor plac. De aceea revizorul contesta drepturilor acestora la decizie asupra situaţiei învăţătorilor. „Valoarea unui învăţător n-o poate constata decât un pedagog practic şi numai la faţa locului, în şcoală şi cu copii instruiţi de acela. Orice control formal de altă natură este nesuficient, dacă nu periculos.” ( Eminescu, „Curierul de Iaşi” din 3 decembrie 1876.) Cum la încadrarea învăţătorilor se produceau mari abuzuri, el a luptat şi a reuşit – din păcate, în puţine cazuri – să impună criteriul competenţei demonstrate prin examen precum şi salarizarea diferenţiată în funcţtie de rezultate şi pregătire. Cum şi examenele puteau fi formale, Eminescu a cerut mai multă exigenţă, înlăturarea favoritismului. Pentru că salariile erau mici – ajungeau la 74 lei – 30 lei/lunar ( reduceri, încadrări inferioare categoriei, etc…), Eminescu a înaintat Ministerului Instrucţiunii referate prin care cerea trecerea multor învăţători la şcoli de gradul I, mărirea alocaţiilor comunale pentru învăţământ. Iată o asemenea cerere: „De aceea, vă rog, cu ocazia formării bugetelor comunale rurale, să se şteargă cel puţin prisositoriul ajutoriu de notar, iar salariul acestuia să se treacă pe seama învăţământului.” . Toate însemnările lui Eminescu sunt făcute cu durere, arătând atâtea anomalii precum că tinerii care intră în învăţământ sunt muritori de foame şi sunt izolaţi în lucrarea şi tendinţele lor ca o frunză pe apă.
    Se mai poate sublinia şi un alt aspect diferit de cele menţionate până acum şi anume atitudinea necruţătoare a lui Eminescu faţă de învăţătorii care trădau interesele şcolii, făcând chiar compromisuri. „Asupra unui învăţător – scria Eminescu – nu trebuie să atârne nici măcar pretextul unei desconsiderări din partea concetăţenilor şi a şcolarilor săi” ( Arhiva istorică centrală a statului, fondul ministerului instrucţiunii, dosar 3063/1876, fila 41 ) Astfel a cerut ministrului pedepsirea primarului şi a învăţătorului din Şipote şi Andrieşeni pentru că primul n-a dat lemne şcolii, iar al doilea n-a şcolarizat elevii, făcând procese verbale fictive de ţinerea exemenelor. Eminescu a obţinut sancţionarea lor exemplară, dar după demiterea sa din învăţământ, aceia au revenit la posturi. Un alt exemplu: Titus Mărgărescu, directorul şcolii primare numărul 2 din Tătăraşi avea o şcoală slabă. Unica „metodă didactică” pe care o folosea era bătaia. Elevii deveniseră servitorii săi personali, iar lemnele şcolii le vânduse în profitul său propriu. Situaţia îl nemulţumeşte profund pe Eminescu, care cere pedepsirea, deşi ştia că directorul avea un suport politic destul de puternic.
    În toate acţiunile sale, unele eşuate, Eminescu a fost sprijinit de învăţători cinstiţi şi harnici între care şi Ion Creangă, ceea ce a contat mult pentru moralul său, altfel clătinat de atâtea strâmbătăţi. Acţionând cu seriozitate pe linia îmbunătăţirii calităţii învăţământului, Eminescu nu şi-a cruţat eforturile pentru a îmbunătăţi cunoştinţele pedagogice ale învăţătorilor, nu numai în anul revizoratului său, dar şi în următorii, prin presa la care a colaborat: „Curierul de Iaşi” , „Contemporatul” , „Timpul”, etc…
    Un prim mijloc au fost conferinţele organizare la Iaşi între 20 iulie – 10 august şi la Vaslui între 10 – 30 august. A ales câţiva pedagogi practicieni recunoscuţi între care Ion Creangă, cel mai bun specialist „în metoda de a-i învăţa pe copii scrierea şi citirea” , autorul foarte apreciatului manual „Povăţuitoriul la cetire prin scriere după sistema fonetică”. Alt mijloc a fost inspecţia competentă cu observaţii detaliate asupra metodelor de predare, pledând pentru un capitol special al îndrumărilor concrete. Toate aceste cerinţe au izvorât din cercetările de teren unde a observat la învăţători lipsa de cunoştinţe pedagogice precum şi accentul greşit pus pe memorarea de reguli abstracte şi de cuvinte. Ca urmare, elevii „n-ajung să ştie nimic cum se cade; o rup pe franţuzeşte, pe nemţeşte, italieneşte, dar nu ştiu a-şi scrie si vorbi limba lor proprie” ( „Timpul” 12 iulie 1880. ). Exprimând cu tărie cerinţa însuşirii conştiente de către elevi a tot ceea ce învaţă, Eminescu s-a dovedit continuatorul unor tradiţii pedagogice progresiste ale şcolii româneşti iniţiate de Gheorghe Lazăr şi Gheorghe Asachi.
    Toate actele înfăptuite de Eminescu în direcţia învăţământului i-au adus dragostea şi preţuirea celor de jos, iar din partea celor de sus, destituirea. În data de 22 aprilie 1876, Eminescu pornea pe teren spre satele judeţului Vaslui. În aceeaşi zi, noul ministru, Gheorghe Chiţu propunea regelui Carol numirea unui alt revizor în locul lui Eminescu. Politicianul liberal C. Chiriţă revendica stăruitor acest post. Şi în timp ce Eminescu răspundea răbdător, din sat în sat, îndrumări pedagogice, la minister era în toi bătălia noilor profitori de slujbe. „Canalia liberală a nimicit ideile ce mi le făurisem despre viaţă… voi fi nevoit – scria Eminescu – să iau toiagul pribegiei, neavând niciun scop, niciun ideal.” (G. Călinescu, „Viaţa lui Eminescu” Editura Eminescu 1975 pagina 203). Dar pasiunea pentru şcoală n-a murit, Eminescu continuând să publice în „paginile timpului” (1877-1881) materiale în care sprijină înnoirea învăţământului, visul său fiind impunerea metodelor active prin care elevul nu trebuie să devină un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei străine sub care geme. „Şcoala, scria poetul în paginile jurnalului său intim, va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefecţii oameni ce să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi, pe când adică va fi şcoala şcoală, statul stat şi omul om, precum e în toată lumea.”
    Mihai Eminescu n-a fost ministru, nici parlamentar. Ce noroc ar avea ţara, dacă în Parlamentul de azi ar apărea personalităţi competente, cu vocaţie, care să apere învăţământul cum a făcut-o Eminescu, riscându-şi viaţa sa, nu pe a altora. Încadrarea în învăţământ, planurile, programele şi manualele, obiectivele instruirii în concordanţă cu cererea pieţii vor fi bune dacă se va renunţa şi azi la favoritism, criterii politice şi orgolii nemăsurate. La 140 de ani un Eminescu ne-ar fi necesar pentru spiritul organizatoric, dârzenia pedagogica şi socială, curajul şi devotamentul dăruit cauzelor celor mulţi.
    La 140 de ani de la numirea lui ca revizor şcolar, Eminescu e actual.

  6. Pentru @Hariton (Gudumac?),ora 17.23: ceea ce spui nu sunt motive plauzibile pentru a demite un guvern.Strelet a spus ca se va ocupa de cazul concesionarii Aeroportului,iar asta i-a speriat pe cei din PD.
    Pentru @ion(coleg de gasca cu Hariton?),ora 19.48: vezi care sunt diferentele intre legal si legitim! „Majoritatea” din Parlament nu reflecta votul alegatorului din noiembrie 2014.Din acel grup doar 32 de mandate (PD + PL) au legitimitate,ceilalti sunt fugari si nu reprezinta partidul,pe listele caruia au ajuns in Parlament.Aceasta „majoritate” a fost formata cu incalcare a legislatiei,ca sa nu mai vorbesc ca a fost formata prin cumparate si santaj.

Lasă un răspuns