Grădinițele ar putea trece la grafic de lucru redus: De la 12 la 10 ore pe zi

0

Grădinițele, cu grafic de lucru redus: În luna septembrie curent scriam aici, pe blog, despre faptul că Ministerul Educației și Direcția Generală Educație a municipiului Chișinău planifică să modifice graficul de lucru al grădinițelor. Atunci, co-fondatoarea Asociației Părinți Solidari atenționa pe Facebook despre aceste schimbări.

”Dupa ce ne-am „bucurat” de închiderea forțată a gradinițelor pe timp de vară cu un termen de până la 2 luni, Ministerul Educației și Direcția Generală Educație vine cu următoarea pastilă pentru „binele” copiilor și a părinților – REDUCEREA GRAFICULUI DE LUCRU AL GRĂDINIȚELOR. La adunări, în unele grădinițe, părinții deja sunt informați că se planifică modificarea graficului, de la 08.00 la 17.00 sau de la 08.00 la 18.00.

Din cauza lipsei de personal, un educator trebuie să lucreze la grup pentru 1.5 de normă și ca să se facă economii, prin urmare, se va reduce timpul de lucru al personalului. De asemenea, această schimbare va mai tăia din cheltuielile pentru alimentație, servicii comunale etc”, scria atunci Iulia Nazaria pe rețelele de socializare.

Ieri, Ministerul Educației, Culturii, Cercetării a venit cu o precizare de presă în care atrage atenție că deocamdată ”proiectul vizat este doar la etapa de inițiere și în continuare urmează să fie supus procedurilor de consultare publică”.

În subiectul reducerii graficului de lucru pentru grădinițe, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării face referire și la un sondaj efectuat de Direcția municipală educație, tineret și sport, în perioada februarie-mai 2018, prin înscrierea în registrul de sosire și plecare a copiilor la și de la grădiniță. Mai multe detalii găsiți aici.

În comentarii pe Facebook, părinții și-au manifestat indignarea, spunând că orele lor de muncă se încheie la 18.00 și respectiv nu vor reuși să își ia copiii de la grădiniță în noile orare de funcționare a instituțiilor preșcolare propuse.

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.
error: Content is protected !!