Efectele depopulării: cu cât s-a redus numărul de școli în anul de studii 2017-2018

0

Efectele depopulării R. Moldova se resimt tot mai acut de la an la an. Deși autoritățile încearcă să camufleze acest lucru prin deschiderea de școli doar de dragul statisticilor, pentru că niciun elev nu le frecventează, realitatea nu are cum să fie ascunsă sau ștearsă cu buretele. Faptele și cifrele vorbesc de la sine, asta dacă mai putem avea încredere în cifrele pe care ni le furnizează Biroul Național de Statistică, o instituție guvernamentală.

Astfel, potrivit acestor date, în anul de studii 2017-2018 au fost închise 24 de școli primare, 23 gimnazii, 1 liceu și 1 școală pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. Totodată, 4 instituții de învățământ au fost transformate din gimnazii în școli primare, 14 licee au devenit gimnazii, iar în Chișinău a fost deschis un liceu nou. În mediul urban, s-au închis 2 instituții de învâțământ și au rămas 318, iar în mediul rural s-au închis 46 de școli și au rămas 925. La orașe predominante sunt liceele, iar la sate predomină gimnaziile.

Așadar, dacă facem un simplu calcul matematic, la momentul de față, în R. Moldova activează 1243 de instituții de învățământ. Dintre acestea 352 sunt licee, 775 – gimnazii, 102 – școli primare și 14 – şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică. În total în procesul de învățământ sunt incluși 335 de mii 600 elevi, ceea ce reprezintă cu 1 900 elevi mai mult comparativ cu anul de studii precedent.

Pentru a evita orice confuzie, fac trimitere la un studiu realizat de „Magenta Consulting” care arată că zilnic, din R. Moldova, pleacă 106 oameni. În același timp, potrivit unei hărți publicate de cotidianul britanic „Daily Mail”, Republica Moldova este în top 10 țări care au cei mai mulți cetățeni plecați peste hotare.

Politicile din domeniul educației nu pot fi privite singular, este nevoie de o strategie de dezvoltare la nivel de țară, iar toate acțiunile unei guvernări ar trebui să se concentreze pe păstrarea potențialului uman acasă, să creeze condiții ca oamenii să nu își dorească să plece din țară, dar să rămână acasă și să se dezvolte ca entitate. Și nu vorbim doar despre salarii și condiții de muncă aici, dar vorbim despre redarea unei speranțe cetățenilor și contracararea corupției la nivelul celor care ne conduc. Până atunci, fiecare dintre noi facem parte din statistici.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Distribuie.