Din cauza drumurilor înzăpezite, o senatoare din Franța și-a petrecut noaptea în mașină

0

Pe un drum înzăpezit din apropiere de Saint-Etienne, în mașină, fără apă și doar cu un șal care i-a servit drept cuvertură. Așa și-a petrecut noaptea de luni spre marți o senatoare franceză.

Cécile Cukierman a declarat pentru AFP că și-a dorit să ia trenul spre Paris, unde spera să doarmă un pic. Ea regretă că nu a obținut niciun fel de informație. “Nimeni nu a venit să ne întâlnească. Toți cei care erau în jurul meu, familii cu copii, persoane în vârstă au fost surprinși să constate lipsa unei atitudini umane a serviciilor publice în condițiile în care se știa din timp de condițiile meteorologice nefavorabile”, a declarat indignată senatoarea.

“Coordonarea între Stat și departament, care sunt responsabili de starea drumurilor, nu a funcționat. Trebuie să tragem concluziile cât mai curând”, a mai spus senatoarea comunistă.

Politiciana a povestit cum și-a petrecut noaptea în mașină, începând cu ora 21.30, fără apă și cu un șal în loc de cuvertură.

Cécile Cukierman mai spune că nu a văzut autospeciale de dezăpezire. “La ora 4.30 am fost treziți de autospeciale, dar speranța noastră s-a spulberat rapid, deoarece acestea circulau doar pe sens opus. Am fost nevoiți să ne descurcăm singuri”, a mai declarat senatoarea pentru AFP.

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.
error: Content is protected !!