Judecătorii din România au ieșit la proteste pentru a treia oară deja în acest an. Ieri, aproximativ 200 de magistrați din toată țara au protestat pe treptele Curții de Apel București față de ultimele modificări ale codurilor penale, dar și față de pachetul de legi ale justiției. În fața Curții au fost prezenți și câțiva oameni care au scandat ”rezistați, nu cedați”, ”Justiție, nu corupție” și ”cinste lor, cinste magistraților”, transmite hotnews.ro.
Magistraţii au desfăşurat un protest tăcut și au avut pancarte cu mesaje precum „CSM nu are rol decorativ”, „Respectarea avizului Comisiei de la Veneţia” (Agerpres).
Și magistrații protestează! Azi, la Curtea de Apel București! În semn de mulțumire pentru cei care își doresc o justiție independentă, câteva zeci de protestatari s-au adunat și au scandat „rezistați, nu cedați!„. Tot acolo au venit și 6-10 susținători ai PSD-ului, care i-au jignit în egală măsură pe magistrati și pe protestatari. Jandarmeria nu a aplicat amenzi celor care participau la contramanifestație, deși am insistat să aplice legea. Să fie asta o discriminare? Nu ar fi nici prima, și probabil nici ultima. Avem tot mai multe dovezi că Jandarmeria București este unealta de atac a PSD-ului. Să fi uitat că au jurat să își apere poporul? Sau ordinul de la partid e mai presus de orice pentru ei?
Gepostet von Evoluție În Instituție am Sonntag, 16. September 2018
„Justiția este o putere independentă și așa trebuie să rămână”.
„Din păcate, în ultimul an, s-au promovat proiecte de acte normative care încalcă standarde internaționale. Este vorba despre mai multe avize ale Comisiei de la Veneția cu privire la independența, imparțialitatea și integritatea justiției. Justiția română este considerată a fi sub asalt în momentul de față, politicienii ar trebui să înceteze orice atac referitor la statul paralel și orice persoane care are semnale despre abuzuri comise de magistrați, nu are decât să sesizeze Inspecția Judiciară sau Parchetul General. Nu suntem mai paralel decât sunt ei. (…) S-a înființat o secție specială de anchetare penală a magistraților, ca și când noi suntem problema din România cu cele mai multe infracțiuni. Această secție trebuie să dispară”, a declarat judecătorul Cristi Danileț, de la Cluj, potrivit Mediafax.
Maturitatea și profesionalismul justiției din România
„Tânăra magistratură din România a ajuns la maturitatea și profesionalismul care-i permit să reziste la presiuni și influențe exterioare, dând dovadă de o deosebită responsabilitate în apărarea, la standarde europene, a independenței instituțiilor judiciare. Independența judecătorilor și procurorilor nu este un privilegiu al acestora sau o prerogativă personală, ci reprezintă o necesitate pentru a ne asigura că justiția, ca una dintre puterile statului, prin instituțiile sale, este capabilă să își îndeplinească rolul de a menține echilibrul puterilor și a corectitudinii relației dintre stat și cetățeni. Magistrații sunt obligați să apere independența justiției ca pe o garanție pentru societate, fără de care aceasta nu ar putea exista ca o societate democratică, organizată pe principiile supremației dreptului”, este mesajul transmis de procurorul general, Augustin Lazăr, pe Facebook.
Judecătoarea Alina Palancanu de la Tribunalul Neamț spune că protestul este pentru inexistența oricărei imixtiuni ale celorlalte două puteri ale statului, în activitatea puterii judecătorești.
Al cui este protestul?
„Protestul de astăzi nu este un protest al magistraților, ci este pentru magistrați. Este un protest pe care-l facem pentru societatea civilă, pentru că numai printr-o justiție independentă putem garanta un proces corect și o judecată dreaptă. Protestăm pentru intervențiile legislative, să respecte recomandările Comisiei de la Veneția, protestăm pentru inexistența oricărei imixtiuni ale celorlalte două puteri ale statului, în activitatea puterii judecătorești. Protestăm pentru o permanentă preocupare a ministrului Justiției, pentru a crea condiții care să asigure un act de justiție de calitate cetățenilor, prin dimensionarea corectă a schemelor”, a spus judecătorul Alina Palancanu, de la Tribunalul Neamț. (sursa: hotnews.ro)
Așadar, în România, judecătorii au curajul să iasă în stradă și să vorbească despre ceea ce se întâmplă în sistem. În R. Moldova, curajul manifestat de judecători este încă departe. Într-un interviu pentru www.elenarobu.md, directoarea Centrului de Instruire a Avocaților al Uniunii Avocaților din RM, Viorica Grecu spunea că ”astăzi independența judecatorilor este fragilă și orice judecător se simte nesigur. Iar curajul pe care îl așteptăm de la judecători nu este ceva legiuit, ci foarte personal”.