Cum se descurcă basarabenii în Israel: Experiența de emigrare a Carolinei Damian

0

Carolina Damian are 39 de ani, este originară din satul Ruseștii Noi, raionul Ialoveni, iar de 22 de ani, stabilită cu familia la Ierusalim, în Israel. Visul ei cel mare este să vadă reunită țara și poate abia atunci ar reveni acasă. Cel mai greu moment pe care l-a trăit în străinătate a fost moartea subită al tatălui său, pe care nu îl mai văzuse de 2 ani. A suferit un atac de cord, iar ambulanța a ajuns prea târziu ca să mai poată fi salvat. Pentru autorități are un singur mesaj: să distrugă corupția din țară.

Despre Eurovision care anul acesta a fost câștigat de reprezentanta din Israel spune că personal i-au plăcut 3 piese: Israel, Austria și Ucraina.  Dar, în general, își împarte trăirile pentru trei țări: Moldova, România, Israel.

Basarabeanca a acceptat să împărtășească, într-un interviu pentru www.elenarobu.md, experiența sa de emigrare în Israel și momentele prin care a trecut în toți acești ani departe de casă.

Am plecat din Moldova în 1996, în acel moment eram proaspăt căsătorită.

Soțul, având origini evreiești, a avut dreptul să emigreze în Israel, așa că șederea mea a fost legală de la bun început. Suntem plecați din Moldova de 22 ani. Eram încă tineri atunci și adaptarea a fost oarecum bună. De ce zic așa, fiindcă văd multe cazuri când unii, care locuiesc de mai mulți ani în Israel, încă nu s-au adaptat suficient de bine. După părerea mea, adaptarea în altă țară nu este un lucru atât de greu, dacă lași în trecut unele convingeri, stereotipuri sau chiar și ideologii politice, care nu sunt relevante în țara care te primește. Mie nu mi-a fost greu să fac asta, fiindcă nu am avut mare experiență de viață în Moldova. Dar cred că, dacă rămâneam în Moldova, aș fi căutat oricum un loc mai bun în lume. Ambii noștri copii s-au născut aici, sunt băștinași în tot sensul cuvântului, au formată mentalitatea lor, nu au accent în vorbire, iubesc sărbătorile lor, știu istoria lor. Fiica noastră face armata aici, 2 ani a fost înrolată în poliție să-și facă serviciul militar.

În primii ani de emigrare în Israel am lucrat și chelner, și menajeră, și vânzătoare, și dădacă. De câțiva ani, muncesc într-o companie de optică, cu  aparataj optic de ultimă generație. Ceea ce fac eu este să configurez aparatul la programul cu care funcționează.
Noi ca familie tânără care am emigrat în baza legii de repatriere a evreilor în Israel am primit următoarele ajutoare:
1.”coșul repatriatului” timp de un an, o sumă de bani pentru necesitățile minime;
2. ajutor pentru chiria apartamentului, timp de 3 ani;
3. studierea limbii ebraice gratuit;
4. am primit reduceri la cumpărarea mobilei, aparatelor de uz casnic, automobilului;
Au mai fost și alte ajutoare, de care deja nu îmi mai amintesc. Dar am prieteni care au rămas ilegal în Israel, au depus multe acte ani în șir pentru a-și legaliza șederea, dar statul nu i-a prea ajutat, au primit indemnizații pentru copii și drept la muncă. De asemenea, copiii învață gratuit la școală. Câțiva din ei au reușit să ia credit pentru casă.

Acasă vorbim în română, fiica vorbește mai mult, băiatul nu prea, înțelege vreo 60% din ceea ce vorbim. Consider că este important să vorbim limba română, din mai multe motive, copiii pot comunica cu buneii, rudele. La fel, cunoașterea mai multor limbi, deschide mai multe posibilități.

Cel mai greu moment pe care l-am trăit până acum în străinătate a fost moartea spontană a tatălui meu, la vârsta de doar 58 de ani. Nu am reușit să îl văd 2 ani de zile, am venit distrusă la înmormântare. Tata a suferit un atac de cord, au sunat ambulanță imediat cum fratele și mama au văzut că tata are probleme cu respirația. Însă ambulanța a ajuns peste aproape jumătate de oră. Când se produce un atac de cord, orice minut este critic. Posibil dacă ambulanța ajungea în 10-15 minute, tata putea fi salvat.

În Israel e altfel, câte 2-3 mașini de salvare sunt dislocate în fiecare sector, în funcție de cât de de populat este sectorul. De regulă ambulanța ajunge în 7-10 minute, timpul este critic în salvarea vieților. Fiindcă abordăm subiectul ambulanțelor, vreau să vă povestesc și despre voluntariat. Elevii, începând cu clasa a 10-a și până în a 12-a, sunt obligați să facă 120 de ore de voluntariat. Tinerii sunt cei care aleg unde să facă aceste ore în funcție de ce le-ar plăcea să facă. De exemplu, pot ajuta la îngrijirea animalelor la grădina zoologică, dacă le plac animalele, sau pot merge la grădinițe să facă diferite activități cu copiii. Desigur, au și alte opțiuni. Fiica mea a ales să facă voluntariat la Ambulanță, preventiv a făcut cursuri și a susținut examene. Voluntarii lucrează împreună cu paramedicii, până ajunge ambulanța, care este dotată cu tot felul de aparate pentru orice eventuale situații care se pot întâmpla până se ajunge la spital.

Suntem înregistrați la Ambasada Moldovei ca cetățeni moldoveni cu trai permanent în Israel și mergem la vot de când am redobândit cetățenia R. Moldova, pe care am fost nevoiți să o refuzăm în perioada când legea în Moldova nu permitea dubla cetățenie. Clar lucru că ne informăm din mai multe surse și votăm cu speranța că în Moldova vor veni politicieni care vor reuși  să aducă țara noastră la un al nivel.

De exemplu, în Israel cetătenii care nu domiciliază în Israel, nu votează! În primii ani credeam ca asta nu este corect și nu se respectă drepturile cetățenilor, dar mai târziu am înțeles de ce. Și nu că ar fi vorba de finanțare și logistică a alegerilor, dar e ceva mai interesant: cetățenii care nu domiciliază în Israel, pierd din realitățile țării, nu mai simt necesitățile celor care trăiesc aici, nu mai sunt atât de informați. Dacă în Moldova ar exista așa lege, cred că peste 10-15 ani, dacă nu se va schimba situația, e trist, dar nu vor mai fi cine să voteze.

Autorităților aș dori să le transmit să distrugă corupția!

Ceea ce se întâmplă de ani buni în R. Moldova cred că este un exod. Dar mi se pare că special se crează astfel de împrejurări ca oamenii să plece într-un număr cât mai mare. Nu sunt nici cel mai mic expert în demografie, dar situația este una tristă.

Dacă Moldova se reunește cu România, putem încerca să ne reîntoarcem. Sau poate la o vârstă mai înaintă să revenim acasă. De fapt, este o întrebare grea…

Nu mă simt imigrantă în Israel, am acceptat țara cu toate obiceiurile sale, cu toate ajunsurile și neajunsurile. Cînd pleci de acasă, trebuie să fii gata pentru schimbări, asta este important.

Avem câteva perechi de prieteni aici, în Israel, am legat prietenii de familiile. Dar în general noi suntem mai discreți. Dar știu că sunt foarte mulți moldoveni în Israel, care au ajuns ilegal și care au trecut prin multe situații periculoase, până au ajuns în Israel.


Despre Eurovision care anul acesta a fost câștigat de reprezentanta din Israel pot spune că personal mi-au plăcut trei piese, dintre care Israel, Austria și Ucraina. Tot timpul, îmi împărțeam trăirile în 3: Moldova, România, Israel. Cel mai mult reacționez atunci când se comentează urât dspre aspectul fizic al omului, nu accept acest lucru și asa îmi educ și copii! Despre prestația Nettei pot să spun că am urmărit-o de când a participat la concursul ”Ha-kohav ha-ba”, prototipul Next Star. Este talentată și lipsită de stereotipuri, este diferită! Însă nu a fost tot timpul așa, a trecut prin multe umiliri. Piesa de la Eurovision a fost compusă special pentru ea, luându-se în considerare temperamentul ei și capacitățile vocale. Piesa a avut un mesaj puternic, încurajându-i pe mulți să nu le fie frică să fie diverși. De asemenea încurajează mai multe femei să spună:NU! Despre felul în care a Netta și-a exprimat bucuria succesului cu fraza „La anul în Ierusalim”, o cunosc și eu, pentru că o spun toți evreii la sărbătoarea de Paște, este un vers dintr-o rugăciune. Mai mult de atât, pentru israelieni, capitala este Ierusalim, iar pentru Netta a fost ceva firesc să spună asta! Dar, evident, din alt punct de vedere, se poate subînțelege un mesaj politic care poate ridica din nou statutul Ierusalimului. Unele țări vor boicota concursul anul viitor, sau sub presiunea lor, Eurovisionul se va muta în Tel Aviv. Vom vedea.

Cel mai mare vis al meu legat de R. Moldova și de viitorul ei este ca țara să devină una (adică să fie Unirea), în care cetățenii să fie respectați, să fie justiție, să nu fie corupție, să fie stabilă economic și politic, într-un cuvânt, să fie o țară unde oamenii să poată trăi, nu doar să existe”.

Vă mulțumesc pentru interviu!

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog  și să se înscrie în grupul Vocea diasporei

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

 

 

 

 

 

 

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.
error: Content is protected !!