Cum a fost anul 2017 pentru mine

0

Pot spune cu certitudine că și anul 2017 a fost un an ratat pentru dezvoltarea presei din R. Moldova. Nu am avansat nici la capitolul libertatea presei, nici când vorbim despre accesul la informație sau deschiderea autorităților față de jurnaliști. Au continuat intimidările, acuzațiile, avertizările în adresa jurnaliștilor care își fac onest meseria și sunt din ce în ce mai puțini cei care își păstrează verticalitatea în condițiile actuale ale R. Moldova.

În anul 2017, am continuat să abordez în emisiunile Alb&Negru pe care le-am realizat la UNIMEDIA, subiecte de actualitate cu oameni ai momentului. Reprezentanți ai guvernării au găsit de fiecare dată sute de motive ca să nu accepte invitațiile de a participa la emisiune. Am acordat spațiu și timp pentru expunerea ideilor și conaționalilor noștri din diaspora, care ulterior au devenit destul de populari în comunitatea unde își desfășoară activitatea. Pe parcursul acestui an, emisiunea Alb&Negru a acumulat sute de mii de vizualizări, iar cei mai urmăriți invitați au fost realizatorul emisiunii Lumina Andrei Bolocan, analistul politic Oazu Nantoi, lidera PAS, Maia Sandu, profesoara de istorie, Daniela Vacarciuc care au acumulat între 75 000 – 100 000 de vizualizări.

Pe blogul personal am abordat, de asemenea, diverse subiecte care au marcat anul care se încheie. Extrem de urmărite au fost istoriile conaționalilor noștri alungați de acasă de sărăcie și care s-au stabilit de ani de zile în străinătate. În acest an, am creat și o rubrică aparte pe blog Jurnal de emigrant, unde fiecare moldovean plecat peste hotare își poate povesti experiența sa de viață. Și asta nu pentru a fi lăudat sau criticat, ci pentru a crea o punte de legătură între cei care au rămas acasă și cei care au plecat în străinătate, pentru a crea o comuniune în care fiecare să se respecte și să se accepte așa cum este. În trei luni, de când a fost lansată această rubrică, am scris aproape 15 istorii de viață ale conaționalilor noștri stabiliți peste hotare. Iar la final de an, cea mai mare apreciere a muncii mele pe blog a venit de la Centrul pentru Jurnalism Independent și Comitetul pentru Libertatea Presei care au oferit diploma ”Blogul anului 2017” în cadrul Galei de decernare a celor mai buni jurnaliști ai anului.

Țin să mulțumesc tuturor celor care s-au abonat pe parcursul anului 2017 la blogul elenarobu.md și care îl urmăresc în mod constant și găsesc aici soluțiile pe care le caută. Nu este ușor să dai dovadă de verticalitate în condițiile actuale, cu atât mai mult când majoritatea te aplaudă, dar ezită să preia aceste exemple și principii. Sunt câteva sute de mii de vizitatori unici care pe parcursul acestui an au accesat blogul meu și pentru asta sunt extrem de recunoscătoare, pentru că doar împreună putem fi mult mai puternici.

Vă doresc tuturor să aveți parte de multă sănătate în anul care vine, să vă păstrați integritatea și verticalitatea în aceste momente deloc ușoare pe care le traversăm cu bine. Să ne auzim doar de bine în anul 2018 și să contribuim fiecare dintre noi la modernizarea statului în care vrem să trăim.

La mulți ani 2018!

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.