Cum au ajuns rușii să decidă ce să facă cu gazele românești din Marea Neagră

3

În 2015, Lukoil descoperea în Marea Neagră un zăcământ important de gaze estimat la 30 de miliarde de metri cubi. Suprafața zăcământului poate atinge 39 km pătrați, spuneau atunci oficialii Romgaz.

În condițiile în care consumul anual de gaze în România este de circa 11 miliarde metri cubi, înseamnă că această descoperire este echivalentul unui consum național pe aproape 3 ani. Lukoil deține 72% din concesiune (în acest moment cota de participare Romgaz în Acordul de Concesiune este 10%, LUKOIL deține 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%), ceea ce înseamnă că rușii vor fi cei care vor lua decizii în privința comercializării gazelor. Aceste cantități de gaze sunt practic la mâna Lukoil. Vor putea să le vândă în România sau oriunde în altă țară, precizau în 2015 jurnaliștii de la hotnews.ro.

Așadar, cum au ajuns rușii să dețină cote importante pe piața petrolieră din România?

Jurnalistul Lucian Davidescu oferă, întru-un material pe romaniacurata.ro, câteva piste pentru procurori:

1.Cum de au ajuns două din zece perimetre din Marea Neagră la Lukoil când noi cică încercăm să ne salvăm pe noi și pe vecinii noștri de șantajul cu energia al rușilor?

2.Cum de au ajuns alte perimetre pe mâna OMV, care are o sinergie atât de strânsă cu Gazprom încât acum doi ani a fost la un pas să le dea Petromul la schimb cu ceva active de prin Rusia?

3.Cum de a ajuns Exxon, cu afaceri uriașe în Rusia și sub coordonarea unui prieten de-al lui Putin, să capete concesiuni în România? Exxon, care la un capăt al Mării Negre căuta petrol împreună cu Petrom iar la celălalt capăt – cu Rosneft!

Dacă procurorii vor răspunde la aceste întrebări și vor face lumină, atunci vom afla cine a susținut rușii în România în toată această perioadă, cine a avut și are interese pe piața petrolieră din România și despre ce fel de sume de bani este vorba.

Zilele trecute a fost adoptată Legea care stabileşte cum se exploatează gazele din Marea Neagră. 50% din producţie va fi tranzacţionată pe piaţa din România. ”Nu putem accepta să fim dependenţi energetic de ruşi”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea. Asta după ce rușii au ajuns să dețină controlul pe piața petrolieră din România, așa cum putem vedea în articolele scrise de presa românească.

http://www.romaniacurata.ro/cautati-coruptie-si-tradare-luati-la-puricat-jaful-gazelor-din-marea-neagra/

Potrivit jurnalistului, multe dintre lucrurile care se întâmplă sau se vor întâmpla până la tranșarea definitivă a situației, chiar și cele „fără legătură” au această unică miză: 10 miliarde de euro sau mai mult.

”Dacă într-adevăr vine o anticorupție mai aprigă ca până acum, dacă înalta trădare devine trofeu de palmares, atunci procurorilor ambițioși care vor conduce DNA și DIICOT le va fi simplu să hotărască de unde să înceapă…”, conchide jurnalistul.

Distribuie.
error: Content is protected !!