Vocea Diasporei

Cum arată astăzi Aleea Diasporei de la Veneția-Mestre

Aleea Diasporei de la Veneția-Mestre, Italia, care a fost inaugurată în cadrul offline-ului diasporei ”Adoptă un Vot” prinde tot mai multe rădăcini. Până acum au fost plantați deja 5 pomi. Primul la care a fost arborat drapelul UE a fost sădit chiar în timpul evenimentului disporei, la care am participat și eu cu mare drag.  Am lăsat o parte din rădăcini în Italia care să fie alături de zecile de mii de conaționali de-ai noștri stabiliți deja în această țară.

Urmează pomul diasporei din Irlanda, SUA, România și un alt pom care reprezintă Moldova. Pentru toți acești arbori încă se strâng fonduri. Costul plantării unui puiet este în jur de 200 de euro. Toate lucrările sunt autorizate de către primăria din Veneția-Mestre.

De asemenea, și-au manifestat disponibilitatea pentru a sădi pomi pe Aleea Diasporei și moldovenii din Grecia, Marea Britanie, Canada, Spania, Belgia. Dar este nevoie de strângere de fonduri pentru aceste lucrări.

Un detaliu curios este că basarabenii din Moldova și România au ales să planteze tei, un copac simbol din poeziile marelui Mihai Eminescu. De asemenea, în prezent se poartă discuții cu autoritățile locale să fie instalată și o bancă aici, pentru ca moldovenii care se vor plimba pe Alee să aibă unde citi poezii.

Aleea Diasporei se întinde pe o lungime de aproape 250 de metri și este amplasată în cel mai mare parc din Veneția-Mestre și unul dintre cele mai mari parcuri din Europa, San Guliano.

Această frumoasă acțiune are loc datorită Asociației Gente Moldova, condusă de Ion și Lidia Plop, conaționalii noștri cărora le pasă de tradițiile și cultura neamului și care transmit aceste valori mai departe. Atâta timp cât mai există asemenea oameni, mai avem o șansă, nu este totul pierdut.

Mă bucur nespus de mult că am fost și eu prezentă în dimineața când a fost plantat primul pom pe Aleea Diasporei din Veneția-Mestre. A fost un moment plin de încărcătură simbolică care mi-a pătruns în suflet.

Felicitări încă o dată pe această cale organizatorilor și inițiatorilor acestei frumoase Alei, în special pentru Lidia Plop și Ion Plop!

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu!

Facebook Comments

10 Comments

  1. D-na/D-ra Elena Robu, ce vreti sa spuneti in articolul dvs. cu “Pentru toți acești arbori încă se strâng fonduri. Costul plantării unui puiet este în jur de 200 de euro.”? Ce anume costa 200 de euro? Locul/terenul. puietul de copac, sau altceva? Multumesc anticipat pentru raspuns!

      1. Nu ma refeream la cumpararea terenului, oricine stie ca nu se pot face tranzactii cu terenuri in parcuri sau alte amenajari publice (decat, eventual, in Romania sau R. Moldova), ma gandeam la o eventuala taxa aberanta catre autoritatile locale. Incercam sa gasesc o justificare pentru cei 200 de euro (suma considerabila, chiar si in Italia), pentru ca in afara de pretul puietului, eventual, transportul acestuia, nu vad ce altceva necesita bani, Plantarea nu se face voluntar, de membrii diasporei?

        1. Eu cred ca e pretul unui copac care e deja matur in italia, la preturi din italia + probabil ceva servicii. Dar sincer nu prea inteleg povestea cu radacinile ma cam depaseste, dar daca unora le place sa planteze copaci initiativa e binevenita.

          1. Da, probabil e pretul unui copac tanar, dar mai mare… Oricum, pe unde am cautat, pe unde m-am interesat, am gasit puieti cu preturi intre 0,5 euro si 15 euro (1,5 – 2m), acum vreo 2 ani, cand am plantat niste tei albi/argintii. Cat despre preturile din Italia… Am avut surprize mari, in sensul ca am gasit in occident preturi mai mici decat in Romania, in unele cazuri, mult mai mici. In cateva cazuri (putine) am gasit preturi mai mari. Dar asta este o alta discutie…
            In fine, plantarea pomilor/copacilor e o traditie romaneasca veche. Cat timp pastram traditiile, respectam trecutul, prezentul si viitorul nostru.

  2. ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬­▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬­▬▬▬▬▬▬
    =====BUCOV­INA DE NOR­D========
    ——— ♥ȘI TO­ATĂ BASAⱤA­BIA E ⱤOM­NIA♥ ———–
    —————♥—♥—♥­—RE-U N I ­R E!—♥—♥—♥­———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬­▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬­▬▬▬▬▬▬

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *