Construirea ”Autostrăzii Unirii”, votată în Plenul Camerei Deputaţilor

0

Construirea ”Autostrăzii Unirii”: Camera Deputaţilor a adoptat, pe articole, proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, altfel zis Autostrada Unirii, urmând ca votul final să fie dat mâine, scrie www.radioiasi.ro.

Potrivit proiectului, iniţiat de parlamentari ai PMP şi semnat de reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice, Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova, printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.

Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile sau prin parteneriat public-privat.

Într-o conferinţă de presă, susţinută la Iaşi de asociaţiile „Împreună pentru A8” şi „Moldova vrea autostradă”, reprezentanţii acestor organizaţii civice au demontat informaţiile, vehiculate de Ministerul Transporturilor şi necontrazise de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, privind faptul că A8, Ungheni – Iaşi – Tîrgu Mureş ar trebui înlocuită cu A13, care ar urma să lege Bacăul de Braşov.

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.
error: Content is protected !!