Comuniștii aplaudați, liberalii huiduiți

10

Am ajuns să o trăim și pe asta: comuniștii să fie aplaudați de către mulțimea protestatară, iar liberalii – huiduiți și agresați. Se întâmplă după 6 ani de guvernare așa-zis pro-europeană. Despre democrați sau liberal-democrați nici nu mai vorbesc, dar liberalii reprezentau valorile noastre naționale, unionismul, calea spre schimbarea până la capăt. Și acum la ce au ajuns, să fie huiduiți deputații, miniștrii, să fie îmbrâncit și lovit liderul PL?!

Proaspăta președintă a fracțiunii PCRM din Parlament, Inna Șupac, mi-a povestit la emisiunea Alb&Negru că în ziua în care a fost învestit Guvernul Filip nu a reușit să ajungă la ședința în plen a Parlamentului, pentru că era la Basarabeasca atunci când a fost sunată și invitată la ședință. În schimb, a fost la Parlament colega ei, Elena Bodnarenco. Potrivit Innei Șupac, deputata comunistă a ieșit din clădirea Legislativului fără probleme. Mai mult, a fost aplaudată de către protestatari, după ce a spus cine este.

Și unii primari spun că pe timpul comuniștilor era mai bine, pentru că nu existau atâtea presiuni. Dacă pe timpul guvernării comuniste s-ar fi produs fărădelegi, furturi, delapidari de fonduri, justiția moldovenească trebuia să îi pedepsească pe cei vinovați, mi-a reproșat comunista Inna Șupac. În lipsa unor asemenea decizii și sentințe judecătorești, reiese că guvernarea comunistă este fără de păcate, a mai spus deputata.

Îmi amintesc prin 2009, la proteste, opoziția de atunci (guvernarea de acum) spunea că în momentul în care vor veni la putere, îl vor trage la răspundere pe fostul președinte al țării Vladimir Voronin, pe fiul acestuia Oleg Voronin despre care se vorbea că era cel mai bogat om din Moldova. PLDM/PL/PD au venit la guvernare și au uitat cu desăvârșire promisiunile cu privire la dosare pe numele unor comuniști. Ar fi trebuit ca justiția să facă lumină în acest caz. Dar justiția nu a făcut nimic, iar noi, alegătorii, ar rămas cu mai multe întrebări decât am avut inițial. Noi, oamenii, am fost mințiți în legătură cu cine a furat mai mult în țara asta.

Mulți dintre oameni și-au pus speranța în liberali care au promis schimbarea până la capăt. Acum însă au ajuns să fie huiduiți. Cazul răsunător când ministra Educației Corina Fusu a fost huiduită la o întâlnire la Telenești este elocvent în acest sens. Cu siguranță, în sală au fost și „provocatori” de la Partidul Nostru al lui Renato Usatâi, bine intenționați și care au dat tonul acestor huiduieli. Dar, acest comportament ar trebui să dea de gândit PL-ului și mai ales ar trebui să dea de gândit întregii clase politice de la Chișinău, dacă ea mai există.

Distribuie.
error: Content is protected !!