Cazul Jurnal TV: Încă un pas în prăpastie

12

Pe 2 decembrie 2016, Suedia şi Finlanda au sărbătorit 250 de ani de libertate a presei. Adică, în anul 1776, Parlamentul Suediei a adoptat Actul Libertății Presei, prima lege din lume care garantează libertatea presei. Cu două secole și jumătate în urmă, parlamentarii au abolit cenzura, au făcut posibilă dezbaterea politică, inclusiv critica grupurilor conducătoare. Pentru prima dată, a fost decretat ca toate documentele administrative şi judiciare să fie publice, iar cetăţenii să aibă dreptul de a le accesa.

“Există întotdeauna oameni care încearcă să abuzeze de libertăţile unei societăţi deschise. Nu putem răspunde folosind aceleaşi instrumente. Dezinformarea trebuie să fie combătută prin informare. Denaturarea informaţiilor trebuie să fie combătută cu adevărul. Atunci când susţinem valorile democratice şi libertăţile unei societăţi deschise jucăm pentru echipa câştigătoare!”, au declarat pentru adevarul.ro, ambasadoarea Finlandei în România Päivi Pohjanheimo și ambasadoarea Suediei în România, Anneli Lindahl Kenny.

Ce se întâmplă în Republica Moldova, în anul 2017? Instituții de presă care sunt reduse la tăcere, iar din această cauză are de suferit cetățeanul, pentru că nu are acces la cât mai multe surse de informare. Cazul Jurnal TV, instituție de presă care a fost somată să își schimbe sediul în 35 de zile, pentru că a fost reziliat unilateral contractul de chirie, ar fi absolut de neînțeles în țări precum Suedia sau Finlanda, dar este absolut firesc în R. Moldova, unde nimeni nu te mai poate proteja, unde legea nu funcționează, unde frica pentru viața personală și ziua de mâine este din ce în ce mai acută.

http://unimedia.info/stiri/jurnal-tv–somat-sa-paraseasca-sediul-in-35-de-zile-consideram-imposibila-si-inoportuna-activitatea-normala-a-trustului-in-conditiile-actuale-126144.html

În Republica Moldova a anului 2017 jurnaliștii nu mai pot avea viață personală, pentru că sunt urmăriți, ascultați la propriul telefon, fotografiați când merg în vacanță. Asistăm la tot felul de campanii de denigrare a unor jurnaliști care fac investigații, care scriu despre corupția din R. Moldova. E din ce în ce mai greu să îți faci meseria onest, echidistant, imparțial. Iar cel mai grav lucru este că în loc să avansăm ca societate democratică, ne transformăm într-o dictatură.

Câte secole ar trebui să mai treacă să fim și noi în rând cu lumea civilizată?!

UPDATE: Administratia Centrului International de Business SKYTOWER, Compania “Capital Estate” S.R.L. a venit recent cu precizarea că dezaprobă ”orice încercare de a se face speculații pe un subiect extrem de clar, unul comercial, ce se referă la neexecutarea unor obligații contractuale care țin de plata chiriei pe o perioadă îndelungată”, fără a se preciza însă suma datoriei acumulate în această perioadă.
http://unimedia.info/stiri/skytower-vine-cu-precizari-decizia-de-reziliere-a-contractului-cu-jurnal-de-chisinau-plus-a-fost-luata-din-cauza-datoriilor-126168.html

UPDATE: Iată și reacția din partea administrației Jurnal Trust Media.

http://unimedia.info/stiri/jurnal-tv-neaga-informatiile-lansate-de-sky-tower-s-a-invocat-formal-existenta-unei-datorii-126177.html

Distribuie.