Articole

Cât ne costă statutul de neutralitate

Păstrarea statutului de neutralitate este asemenea unei bombe din al Doilea Război Mondial, pe un teritoriu care este fără nici un control. Această bombă rămâne în continuare un pericol iminent. Este o bombă care va exploda singură, fără ajutorul nimănui sau poate va exploda în urma unui declanșator de ordin extern și ar cauza victime în raza de acțiune a acesteia. De asemenea, ea poate fi declanșată accidental de niște persoane care se află ocazional în funcții de decizie din R. Moldova, care nu cunosc exact pricolul acestei bombe, care au dat cu piciorul în direcția acesteia și s-au ales cu handicapuri pe viață pentru ei, dar și pentru urmașii lor.

Poate este o bombă studiată de-a lungul anilor de geniștii altor state vecine, pentru a vedea cât va dura în timp așa un dispozitiv exploziv. Ea ar putea fi declanșată de la distanță, printr-un foc, iar ulterior să fie urmărite efectele. Sau, dimpotrivă, poate fi dezamorsată prin intervențiile unor specialiști geniști de bună credință, din partea asfințitului (evident conceptul de bună credință este unul utopic, fiindcă orice acțiune, în ziua de azi, are prețul său).

După cum ați putut vedea, scenariile pentru această bombă, care are totuși un termen de viață, pot fi diferite, dar un lucru rămâne cert și anume că, prin definiție, o bombă este un dispozitiv exploziv, care generează și eliberează energie foarte rapid, provocând astfel distrugeri și pagube. Republica Moldova are misiunea de a transforma această bombă într-un artificiu de iluminare care ar clarifica situația dezastruoasă creată artificial la nivelul securității naționale.

Ce facem mai departe? Păstrăm o neutralitate care de fapt nu există?!

Cât ne costă neutralitatea?

Elveția care este tot țară neutră și care este oferită de fiecare dată drept exemplu de către cei care promovează neutralitatea are un buget pentru apărare de 0,8 la sută din PIB. În 2010 această cifră ajungea la 4 mld dolari.

În același timp, dintre cele 8 milioane de oameni, cât constituie populația Elveției, 2 milioane sunt deținători de arme. Practic 25% din populația Elveției sunt posesori de arme, care, foarte important, știu să mânuiască o armă în condiții de securitate.

Ce avem în R. Moldova?

La aceste cifre, adăugăm și posesorii de arme care sunt în jur de 15 000.

Este în măsură Republica Moldova să contracareze un atac punctual și instantaneu pe teritoriul său? Avem forțele necesare respingerii unui atac eventual pe tot teritoriul Republicii Moldova și în care ar fi antrenate forțele terestre? Fiindcă forța terestră este unica componentă a forței noastre militare capabilă, în cazul unui atac prompt și instantaneu, să răspundă, la ora actuală, într-un asemenea caz.

Am putea oare conta pe forțele proprii pentru a renaște componenta militară a securității naționale, în condițiile în care componentele economică, de mediu, socială și politică au fost compromise? Putem conta pe o demnitate națională, atunci cînd 30% din populația țării a plecat peste hotare și transmite anual în țara-mamă aproximativ 1.5 miliarde dolari, valoarea bugetului țării? Putem oare conta pe forțele proprii, când deficitul bugetar crește de la an la an?

Putem, per general, vorbi de o securitate națională în condițiile în care, singură, componenta economică a securității naționale a fost distrusă în totalitate de actuala clasă politică? Simplu fapt că nu am fost capabili să asigurăm securitatea națională prin exemplul unui miliard dolari furat, ne arată că am pierdut, de fapt, bugetul Armatei Naționale pentru 20 ani înainte. Sau poate mai multe bugete?

Cred că alte argumente suplimentare ce țin de imposibilitatea reedificării și modernizării Armatei Naționale pe cont propriu nu își au rostul. O argumentare în plus a posibilității modernizării Armatei Naționale ar fi nimic mai mult decât un act de știință banal. Suntem mai mult decât expuși în fața faptului de a recunoaștere că Republica Moldova este incapabilă, de una singură, cel puțin să-și asigure securitatea națională. De modul cum o va face, rămâne să fie decis de clasa politică, dacă va fi cu NATO sau fără, dar un lucru este cert, de una singură, țara noastra nu e capabilă să-și reconstruiască nici una din verigile sistemului securității naționale.

Acest statut neutru este un element speculativ în politica noastră externă, și anume referitor la Alianțele internaționale care încearcă, mai mult sau mai puțin, să ne recruteze, în vederea reformatării puterilor modiale.

Astăzi avem spioni declarați oficial pe teritoriul Republicii Moldova și care își găsesc refugiu în sediul ambasadelor acelorași state care ne propun o uniune eurasiatică în vederea asigurării securității naționale. Războiul hibrid rămâne deja pe plan secundar, prin breșele în sistemul nostru politic și economic. Rămâne de domeniul istoriei și otrăvirea țării noastre cu pesticide toxice pentru așa-zisa ameliorare a agriculturii, începând cu anii 1970, care, pur și simplu a subminat componenta de mediu a securității naționale. Deși presupun că despre aceste pesticide știe doar clasa politică, pe când cetățeanul de rând nici nu presupune că a fost otrăvit decenii la rând.

Pași concreți în soluționarea acestor probleme le-am avut doar în urma cooperării cu NATO, prin programe finanțate, prin care am reușit să scăpăm de pesticidele de pe teritoriul țării, de cele care au vizat depoluarea apelor râului Prut, prin modernizarea instituțiilor de învățămînt în domeniul apărării, prin donațiile pe care le-a obținut Ministerul Apărării privind mijloacele fixe în ultimii 10 ani, prin participarea detașamentelor de menținere a păcii în diferite regiuni cu conflicte generate de aceleași state care ne propun aderarea la Uniunea Euroasiatică.

Și atunci ce alegem: o neutralitate care de fapt ne lasă goi în fața inamicului, pentru că nu avem bani și nici resurse umane pentru a construi un sistem de apărare puternic sau țară membră NATO cu riscul unui război de anvergură, generat de Rusia care nu va accepta aderarea la NATO?

Ce înseamnă dacă alegem a doua soluție?

Istoria ne arată că, fiind subjugat unor frici materiale, orice stat, oricum, la un moment sau altul a ajuns în pragul unui conflict, în care și-a disputat libertatea de acțiune și suveranitate, exemplul cel mai recent fiind conflictul din stânga Nistrului. Actualei generații îi rămâne alegerea de a-și asuma acest conflict armat acum sau de a lăsa acest conflict pe seama urmașilor noștri, care nu se știe, dacă vor avea capacități și medii mai bune, decât ceea ce avem noi prin ajutorul pe care poate să ni-l ofere așa o Alianță cum este NATO, precum și contextul geopolitic creat cu zona-tampon a Ucrainei.

Informația este putere, informați-vă corect!

Cu respect, Elena Robu

Facebook Comments

4 Comments

  1. Neutralitatea nu este o solutie in aceasta parte de lume din cauza vecinatatii cu Rusia. Ambitiile de extindere teritoriala ale Rusiei sunt clare pentru toata lumea. Rusia doreste si in sec XXI sa mentina aceeasi retorica imperiala, gasind motive sa incalce granite stabilite prin tratate internationale.
    In acest context, R. Moldova pare ca alege calea Rusiei. Poporul l-a ales pe Dodon si va alege, prin alegeri libere, reprezentanti pro-Rusia. E doar o chestiune de timp. Poporul e suveran si are intotdeauna dreptate…

  2. Daca ne uitam atent la tari mai neutre si nu, in afara de armata mai exista o organizare civica. Fiecare sat ar trebui sa aiba o unitate de pompieri de exemplu. Aceasta unitate trebuie sa stie sa intervina in caz de incendii, calamitati sa acorde prim ajutor, sa stie sa evacueze, dar poate foarte bine servi si in caz de razboi, cel putin va acorda un suport populatiei pe care armata nu il poate acorda. Toti barbatii, femeile din sat trebuie sa contribuie la acest serviciu nu doar cu bani dar si mergand acolo cu randu, mai ales daca satul e mic. Tinerii pot merge voluntar chiar si 1 zi pe saptamana sau 2-3 zile pe luna. Astfel in fiecare sat va fi tehnica si echipamentul necesar pentru situatii exceptionale, lumea va fi mai antrenata, locuri de munca. Mai sunt si garzile nationale.

    Eu cred ca daca se face un cadru, si se incepe organizarea, se poate chiar cere tehnica si echipament ca ajutor umanitar, in loc sa plantam copaci in italia, mai bine cumparam un defibrilator pentru un sat.

  3. Personal cred Transnistria se va desprinde de RM foarte curind. Contextul international si mai ales intern este atit de favorabil incit o asemenea sansa este de-a dreptul istorica pentru nistreni. Nici macar un prezidential care spala picioarele si sterge dosul Kremlinului umil si servil nu va putea opri asa ceva tinind cont de statutul sau vasal, duplicitar (caracteristic politkii RM) si temporar bine inteles si de nistreni care nu se vor opri daca inteleg sansa lor acuma. UTA isi va intari probabil autonomia de tip stat in stat si probabil odata scapati de actualul bascan umil si servil si la fel de duplicitar va merge mai degraba catre o alianta cu Ucraina si sudul Basarabiei mai apropiata strategic de ambitiile Rusiei decit indiferent ce traiectorii Kisinev va lua fiind neinteresante pentru gagauzi care probabil vor voi determinare. Cit despre neutralitatea RM exista doar asa cum s-a mai spus: Rusia sau Romania nu au fost in stare sa faca (inca) un pas. RM nu are nici resurse nici traditii sa existe ca stat si numai nebunii pot crede in statalitate pe termen lung, ma refer la una reala, din ce in ce mai lung in mai rau din ce se vede. Orice fel de statalitate alta decit o regiune in FR, or chiar parte a regiunii Odessa (UA)(in schimbul Crimeei) or (vreo) 2 judete in RO nu poate fi. Modul cum a fost creata RM de sovietici si mai ales orinduiala (200 de ani) nu ii dau nici un fel de sanse altele decit dezvoltarea unui sistem total duplicitar (cum a fost si este cazul) de tip “Ali Baba si cei 40 de hoti ($ (de la oricine ii ajuta)/ istorie/ patrimoniu la vecini ca-s mai aproape (!))” ca unica forma de existenta eurasiatica/ pro-europeana (sau subzistenta daca existenta este mult spus). Chiar venirea unuia ca Dodon este un pas cistigat direct catre FR (fara Transnistria si eventual UTA) iar cineva ca Maia Sandu ar fi fost numai un preludiu al unui statalism un pic mai lung poate via UE si apoi eventual catre RO (tot fara Transnistria si eventual UTA). Eu cred ca este mai bine catre FR ca regiune tip Donbas, Lugansk cu identitati slavofone decit una care ar pune in situatii delicate si eventual interventii militare ale Ucrainei si/ sau RO sa opreasca schizofrenia moldovenista tip psrm/ pcrm. (asta a si dus in fapt la razboiul cu nistrenii si la o existenta foarte efemera in 1918 care se pare ca vor sa o repete si acuma intr-un mod neghiob si iresponsabil chiar catre statlitatea care zic ca o vor (!)). RM nu poate fi un stat decit unul inventat de o clica si asta se stie si la Kremlin si la Bruxelles si la Bucuresti si la Washington. Cit despre UE si NATO nu cred ca traditiile si aspiratiile populatiei (ca popor nu este) sunt in acea directie mai ales dupa un vot ca in Noi. 2016. RM este inca in rosu in harta investitiilor/ riscului de stat alaturi doar de UA (care a ajuns doar fiind in razboi cu FR) si asta dupa 25 de ani de statalitate (acel alergat in cercuri m,entionat pe acest blog de alti cititori). Cei ca Dodon (eurasiaticii (statalisti) de taiga), sau cei ca PD (asa zisii pro europenii statalisti) sunt doar vinzatori de iluzii. RM trebuie sa se prezinte ca o “marfa” interesanta la vinzare tinind cont ca nu are mai absolut nimic de vindut decit o ceata de escroci internationali ca asa-zise “elite” si un teritoriu poluat de sovietici cu experimente chimice si eventual o populatie cu apucaturi meschine chiar cinice din cind in cind si mai ales la urne (!). Din pacate singurii cumparatori ar fi FR (neinteresata din ce in ce mai mult si eventual RO atit timp cit NATO/ UE ii vor permite (din ce in ce mai putin probabil pe masura ce rolul RO devine mai important in aceste structuri ca sa asigure stabilitate si nu unire cu mankurti care pot trage in jos toata Europa prind destabilizari tip Dodon si biserica rusofona pravo). Asta cred eu !

    https://www.marsh.com/us/campaigns/political-risk-map-2017.html

  4. Datorita dimensiunii mici moldova nu are piata si nu se va putea apara singura, mai ales avand vecini asa de mari.

    Daca ne uitam atent cum a luat nastere UE, Belgia, Luxemburg si Olanda au facut Benelux, fiindca au piete proprii foarte mici, nu pot exista inconjurate de hotare! Dupa au reusit sa convinga vecinii sa faca o piata comuna, si s-a inceput. E una cand produci sa zicem ciocane, una e sa poti vinde fara obstacole la 2.8 milioane si alta e la 500. Moldova nu poate supravietui economic de una singura. Nu are porturi, iesire la mare ca sa faca comert international, nu are populatie suficienta pentru a produce ceva mult si ieftin, nu are consumatori suficienti.

    Ca sa investesti in moldova, sa zicem vrei sa faci o fabrica care va costa 10 milioane euro doar echipamente, primul lucru te uiti daca tara e sigura, daca nu exista conflicte militare deschise, si daca ea se poate apara, estimezi riscul de a pierde fabrica cu alte cuvinte. De acea nu prea se inghesuie investitorii in moldova, mai ales daca ne uitam ce au patit in donbas, practic unii au fost si torturati in beciuri. Un tanar la inceput de cariera daca e responsabil se gandeste ce perspective are el in aceasta tara? Exista riscul sa se inceapa un razboi si sa-si piarda casa, sa fie nevoit sa se refugieze? Va putea el sa-si asigure o pensie la sfarsitul vietii sau in caz de invaliditate?

    Statutul de neutralitate nu inseamna ca nu vei fi atacat primul, cum s-a intamplat cu aceasi Belgie in primul si al doilea razboi mondial. Statutul de neutralitate inseamna doar ca nu faci aliante militare pana ce. Inseamna ca te poti apara singur, in caz de nevoie vei cere ajutor. Ca sa te aperi singur costa, si nu doar bani, dar practic toti cetatenii trebuie sa stie sa manuiasca arme si sa se organizeze, sa lupte in caz de ceva. Incepe de la motivare, cea mai buna e daca o duc bine, dupa primele atacuri vor uita foarte rapid poeziile si careurile solemne. In cazul moldovei ar trebui si baietii si femeile si varstnicii sa fie gata de lupta, sa existe strategii de aparare, fortificatii, instructie permanenta, exercitii.

    De facto moldova e sub aripa rusiei, nu e nici o tara neutra, se vede de la o posta cum treci hotarul. Incepe limba rusa, demnitarii merg la nuntile oligarhilor rusi, comportamanent rusesc, armata care face ordine e acea rusa in tara, armata moldoveneasca e doar uniforma.

    Ce de facut? Mers in NATO + UE. Ca sa te primeasca foaia de parcurs e foarte clara. Ce de facut cu transnistria? Eu as cere ajutor international daca nu pot face curat singur, evacuat armata rusa diplomatic sau cu forta daca e nevoie, si facut curat, pus hotar dur intai, o sa se predea singuri ca ei nu sunt toti prosti acolo, stiu mai bine ca moldovenii ce inseamna UE, romania, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *