Lucrez momentan la un proiect ce privește domeniul sănătății din R. Moldova, un proiect Moldova Plus, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent. Mi-am propus să realizez câteva subiecte în care vorbesc despre lipsa acută a medicilor de familie în satele din republică, despre diagnozele greșite care ne sunt puse, despre cum se stabilesc diagnoze la telefon, despre cum îmbătrânesc cadrele medicale și despre cum tinerii medici nu sunt interesați deloc să intre în sistem.
O situație extrem de gravă este în sudul republicii, unde acoperirea cu medici de familie este de doar 30%. În aceste condiții, oamenii sunt nevoiți să își facă programări cu săptămânile, cu lunile la medic pentru diferite consultații și nu doar. Persoanele cu care am discutat mi-au spus că le este destul de greu să ajungă la medic, trebuie să te programezi să te îmbolnăvești ca să ai parte de o consultație. Sunt multe lucruri grave care se întâmplă în sistem, iar ceea ce fac autoritățile este să vină cu tot felul de reforme neconforme, luate parcă din altă poveste.
Am găsit Centre de sănătate care pe timp de iarnă sunt încălzite cu sobe, am întâlnit asistente medicale cu lacrimi în ochi, cărora le-a fost frică să vorbească în fața camerei video despre problemele pe care le au și despre cât de greu se descurcă de una singură, fără medic de familie, la o populație de peste 2000 de oameni. Am discutat cu oameni care mi-au spus că mai degrabă mori decât să ajungi la un medic de familie. Și astea toate, în condițiile în care populația este din ce mai bătrână și din ce în ce mai bolnavă.
Cum va face față sistemul de sănătate peste 5 ani atâtor provocări? Este greu de spus. Ce se va alege din oamenii care au tot felul de probleme de sănătate? Iarăși, probabil totul se va întâmpla la mila Domnului. Dacă s-a ajuns la situația ca, din lipsa banilor, să se facă 2 din 8 investigații necesare pentru stabilirea unei diagnoze, atunci la ce fel de calitate a serviciilor să ne așteptăm? Astăzi un ginecolog este și medic de familie (la Centrul de sănătate din Cantemir), dar s-ar putea ca mâine nici acesta să nu fie.
În lume, medicina evoluează cu pași rapizi, sunt diferite proiecte de telemedicină, medicină de la distanță, iar în R. Moldova avem un sistem de sănătate în comă. Ce l-ar putea resuscita? Când o persoană este în comă, e nevoie de foarte multe medicamente, investigații, aparataj ca să fie resuscitat. Nu vorbim despre un organ în parte, ci de tot organismul care participă la refacere. Așa e și cu un stat, atunci când medicina e în comă, nu e suficient să iei măsuri urgente doar în acest domeniu, vorbim despre un complex de măsuri pentru refacerea întregului stat. Cine este în stare să facă asta? Deocamdată nimeni. Dar de la tribuna Parlamentului tot auzim că deja e mai bine? Unde e mai bine? Oamenii mor pentru că nu au acces la un sistem de sănătate viabil. Asta înseamnă mai bine pentru o guvernare?
În scurt timp, voi publica aici materialele la care lucrez.
Informația este putere, informați-vă corect
Cu respect, Elena Robu