Apel pentru ridicarea monumentelor în memoria basarabenilor deportați

16

Deputata din primul Parlament, Nadejda Brânzan una dintre figurile puternice ale mișcării de eliberare națională din anii 90, dar și una dintre personalitățile care promovează valorile noastre românești și luptă pentru ca basarabenii deportații în Siberii de gheață să fie restabiliți în drepturi, iar celor care nu mai sunt în viață să le fie cinstită memoria, lansează un apel către toți oamenii de bună credință pentru ridicarea monumentelor în memoria basarabenilor deportați. Apelul îi vizează pe președinții consiliilor raionale, primari, consilieri, profesori de istorie, intelectualitatea din întreaga republică, agricultori, studenți.

„Este cunoscut faptul că după 1944, basarabenii au fost ostatici ai statului sovietic, destinul lor a fost decis în laboratoarele Kremlinului, adevărați stăpâni în spaţiul basarabean au devenit străinii. Regimul totalitar comunist a transformat RSSM într-un laborator de experimentare naţională şi socială de pe urma cărora au avut de suferit cetățenii acestei palme de pământ, iar numărul victimelor directe şi indirecte se ridică la ordinul sutelor de mii de persoane. Cele săvârşite de autorităţile sovietice, care au pus stăpânire pe acest teritoriu, pot fi calificate, în termeni juridici, drept crime împotriva umanităţii: genocid etno-cultural de dezbinare etnică, modelarea unei identități false, foametea organizată, represiuni, deportările în masă și colectivizarea forțată”, se arată în apel.

Nadejda Brânzan amintește că începând cu anul 1946, pe fondul unei secete care a lovit nu doar spaţiul dintre Prut şi Nistru, ci şi Moldova istorică, sovieticii au conceput un diabolic plan de înfometare a populaţiei basarabene prin confiscarea forțată a produselor alimentare de la țărani. Scopul final: distrugerea conştiinţei naţionale, instaurarea fricii şi netezirea drumului către colectivizare. Statisticile oficiale arată că peste 300.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza foametei în Basarabia, într-un singur an. În cimitire nu mai exista loc pentru morminte.

”În 2017 se împlinesc 70 ani de la foametea organizată, iar în 2019 vor fi 70 ani de la deportările din 1949. Din an în an numărul conaționalilor noștri supuși terorii prin înfometare, deportări de către regimul de ocupație este tot mai mic. Regimul sovietic de ocupație a depus eforturi pentru a anihila memoria colectivă. Un popor fără memorie poate fi ușor manipulat. Doctorul în istorie, Elena Postica, împreună cu un grup de colaboratori au depus o muncă colosală în arhive pentru a edita în cadrul Muzeului Național de Istorie a RM patru volume în care sunt înscrise numele cetățenilor supuși deportărilor.

Pentru a aduce un omagiu concetățenilor nostrii trecuți  prin calvarul  terorii  promovate de regimul totalitar comunist, deputata din Primul Parlament, Nadejda Brânzan, îndeamnă oamenii de bună credință să înalțe în fiecare localitate:

  1. O troiță cu inscripția:” În memoria consătenilor  decedați în timpul foametei organizate de către regimul totalitar comunist de ocupație în anii 1946-1947”, Ar fi bine ca inscripția să fie scrisă pe o placă de granit negru fixată pe Troiță;
  2. Un monument în memoria basarabenilior supuși deportărilor cu următorul conținut scris pe o placă de granit negru fixată de monument: a) În memoria consătenilor supusi represiunilor și deportărilor de către regimul totalitar de ocupație sovietică; b) înscrierea numelui celor deportați.

Prin acest act creștinesc de demnitate și iubire de neam vom aduce un omagiu  băștinașilor și vom păstra veșnic vie memoria colectivă. Un popor cu memoria colectivă atrofiată nu poate să-și făurească un viitor demn și o viață fericită. Adevărul ne va face liberi, doar liberi ne vom putea recupera identitatea și vocația europeană. Să fie într-un ceas bun!!!

Listele cu numele băștinașilor deportați pot fi găsite în cele 4 volume “Cartea Memoriei “, de pe site-ul deportari.md, unde,  în ordine alfabetică, sunt toate raioanele și localitățile”, se arată în apel.         

Printre semnatarii apelului se regăsesc, istorici, scriitori, doctori în drept, deputați din primul Parlament, foști deputați.    

Subscriu și eu acestei importante ințiative menite să trezească mințile celor care mai cred că salvarea noastră vine de la ruși și votează în continuare partide rusofile.

Informația este putere, informați-vă corect!

Cu respect, Elena Robu            

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.
error: Content is protected !!