Am refuzat nominalizarea mea la categoria ”Jurnaliști în diasporă” din cadrul Bienalei Diasporei organizată de BRD

1

Aseară am primit un mesaj din partea unui consultant principal la Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat în care am fost anunțată că am fost nominalizată la categoria ”Jurnaliști în diasporă„ , în cadrul unui eveniment pe care îl organizează BRD în premieră: Bienala Diasporei. De asemenea, am fost întrebată dacă sunt de acord ca să fie postată pe pagina de Facebook a evenimentului o poză și o mică descriere a mea.

Am anunțat consultantul de la BRD, dar vreau să anunț și pe această cale că am refuzat nominalizarea mea la categoria ”Jurnaliști în diasporă” din cadrul Bienalei Diasporei organizată de BRD. Persoana nominalizată își dă acordul pentru a fi nominalizată și pentru a apărea pe pagina de Facebook a evenimentului. Respectiv, cei care sunt pe pagina de Facebook a Bienalei Diasporei deja și-au dat acordul.

Explic în continuare de ce am făcut acest lucru.

1.  Am un principiu de care mă conduc, tot ce am făcut timp de aproape 15 ani în domeniul jurnalismului am făcut-o pentru oameni și pentru că mi-am ales această meserie, dar nu pentru a primi diplome din partea autorităților. Așa cum spuneam și cu altă ocazie, nu există exemple în țările democratice când autoritățile adică Guvern, Parlament, Președinție, ministere, agenții, birouri, alte instituții de stat să premieze jurnaliști. Jurnaliștii sunt în seriviciul cetățenilor, nu în serviciul autorităților. În SUA nu există așa practică când autoritățile să ofere diplome jurnaliștilor. Nici în Franța nu se dau asemenea premii și diplome. Cele mai prestigioase premii pentru jurnaliști sunt cele oferite de Asociațiile de media (naționale sau internaționale).

(VIDEO) Autoritățile ne bagă în jocul lor. Ce facem noi, jurnaliștii?

2. Acest eveniment Bienala Diasporei organizat de BRD vine să dedubleze alte evenimente care au loc în diasporă. Reamintesc, BRD este o insituție guvernamentală, iar șeful BRD este membru de partid,  or noi știm deja că orice eveniment finanțat de guvernare are și o tentă politică. Evenimentele organizate, însă, de cetățenii simpli din Diaspora sunt autofinanțate și respectiv apolitice.

3. Atunci când în R. Moldova jurnaliștii sunt intimidați, le este îngrădit accesul la informație, când presa nu este nici pe de parte puterea a 4-a în stat, despre ce fel de diplome și premieri mai putem vorbi?

Nu contează culoarea guvernării, voi refuza asemenea nominalizări, premii, diplome și de acum în colo, indiferent cine se va afla la putere. Pentru că este o practică păguboasă ca autoritățile să premieze jurnaliști, în bună cunoștință de cauză că jurnaliștii în RM sunt, de departe, o castă care nu are o putere a cuvântului și, cu atât mai mult, în unele cazuri, contribuie la răspândirea și mai intensă a unor demagogii și informații false, dar și pentru că în țările democratice spre care tindem nu se întâmplă ca jurnaliștii să ia premii de la autorități. De ce nu ne comparăm la acest capitol cu țările cu care ne comparăm în multe alte domenii atunci când ne convine?!

Aici puteți vedea lista persoanelor nominalizate până acum la Bienala Diasporei și care și-au dat acceptul pentru asta.

https://www.facebook.com/events/309698562847231/

O vorbă veche spune: Lipsa leilor (regele animalelor) nu înseamnă că trebuie să ne împrietenim cu șacalii.

 

Informația este putere, informați-vă corect!

Cu respect, Elena Robu

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.

Un comentariu

Lasă un răspuns