Am ajuns mai rău decât în 1991

44

Deputatul în primul Parlament, Gheorghe Amihălăchioaie, președinte de onoare al Uniunii Avocaților din Moldova, prezent la emisiunea Alb&Negru de la UNIMEDIA, a vorbit despre cât de rău a ajuns republica de la independență încoace. Seamănă a dictatură ceea ce trăim acum. O dictatură nu a legii, ci a partidului. Este foarte grav, pentru că oricine se poate alege cu un dosar fabricat și să nu se poată apăra în țara sa.

Iată câteva dintre declarațiile făcute de deputatul în primul Parlament, Gheorghe Amihălăchioaie, la emisiunea Alb&Negru de la UNIMEDIA:
*Am adoptat Declarația de Independență foarte urgent, în tensiune.

*Nu este o valoare mare Ordinul Republicii, mai ales că peste 20 de ani de la Independență îți oferă această distincție.

*Sunt foarte mulți lideri de partide, miniștri, deputați, funcționari publici care nu au meritat să fie decorați cu Ordinul Republicii. Acum se dă în funcție de capriciile unei persoane, dacă este membru de partid, dacă este prietenul cuiva.

*Președintele țării, fiind votat de Parlament, are un angajament de a se supune partidelor care l-au votat.

*Independența nu a fost niciun fel de cadou. E o consecință a mișcărilor de eliberare națională de atunci, fără scopul de a deveni președinte, deputat sau ministru.

*Acum toate mișcările protestatare au un singur scop, sp devină cineva, să ocupe o funcție în stat. Nu e vorba de convingere sau interesele țării.

*A fost creată o comisie din 14 persoane, dar am lucrat doar 4 persoane la textul Declarației. Am lucrat ziua și noapte pe 26 august, iar pe 27 am și votat Declarația. Victor Pușcașu era președintele acestei Comisii. Am lucrat cu dl Pușcașu, dl Matei și dl Nedelciuc.

*Atunci credeam că R. Moldova va fi un stat prosper economic. Un stat liber, prosper, democrat, cu teritoriul unic.

*Nu ne-am gândit atunci că vom fi în România, dar în UE – da. Nu vorbeam despre unire, pentru că erau deputați de alte etnii care nu doreau acest lucru. Și poporul nostru era divizat, unii erau pentru, alții împotrivă, alții vroiau cu Rusia, alții cu Ucraina.

*Nu am putut să devin judecător doar din motivul că eram scris român în pașaport. Asta este naționalitatea mea. Atunci aveam mari regrete, pentru că puteai alege unde să fii angajat. Judecătorii în decurs de jumătate de an primeau apartamente, dar așa, am stat 12 ani la gazdă.

*Am fost reprezentantul românilor de pretutindeni în Prezidiul Parlamentului.

*Doar la noi, dintre toate țările post-sovietice, se mai practică emiterea în două limbi a actelor oficiale și traduceri din sau în limba rusă. Ar fi o soluție interzicerea pentru cei care nu cunosc limba de stat să ocupe funcții de demnitate publică.

*Este o vină destul de mare a juriștilor, dar în primul rând vinovați de starea în care ne aflăm trebuie să fie recunoscuți cei care sunt la conducere. S-a întâmplat după 2001, când au venit comuniștii la putere. Până la 2001, sistemul judecătoresc era cât de cât independent. Dar sistemul a început să scârțâie de prin 1995, de cât au venit agrarienii la putere.

*Judecătorii se supuneau Partidului Comunist. S-au început dosarele penale pentru cei care aveau alte opinii. Organul de urmărire penală înainta, iar judecata examina. Atunci hotărârile se luau la comandă. Nu din punct de vedere juridic, dar politic și al interesului unui partid. Atunci era PCRM, acum sunt mai multe partide.

*Acum sunt mai multe partide, mai mulți cetățeni care influențează justiția. Judecătorii sunt numiți tot cu viziunea unui partid sau a unei persoane, sau că este feciorul sau fiica cuiva.

*După cazul judecătoarei Domnica Manole, care judecător o să se comporte așa și va ieși împotriva unui partid? Cu siguranță, a fost o indicație în cazul Domnicăi Manole. Cred că indicațiile au venit de la un partid sau de la o persoană.

*CSM nu prea își îndeplinește misiunea. Și acolo sunt interese, aleși poate cei cere nu trebuie. Așa cum este azi CSM, nu avem nevoie. Nici într-o țară nu sunt lectori universitari la CSM. De ce în CMS nu este reprezentantul Uniunii Avocaților, fiindcă sunt părți egale peste tot. Am propus lucrul acesta, dar nu a fost acceptat.

*La CSJ se ia decizia care trebuie. Sunt mai multe probleme acolo. Nu se văd rezultate și e mai rău decât ne-am imaginat.

*Cei mai corupți sunt în organele de drept. Cea mai răspândită corupție este acolo.

*Astăzi, oricui i se poate fabrica un dosar penal, dacă sunt interese sau indicații ale organelor de drept. E mult mai grav acum decât în perioada sovietică. Cei care au business, cei care sunt în politică. Poate fi inventat un dosar penal împotriva oricărui cetățean, dacă asta vrea organul de drept.

*Seamănă a dictatură ceea ce trăim noi. Dacă era dictatura legii ar fi fost bine, dar dictatura vine de la unele persoane, de la unele partide, chiar de la unii care sunt la conducere, au și dețin această putere. Am ajuns mai rău decât în 1991. În perioada sovietică nu erau indicații, nu pot să aduc exemple, acum pot la fiecare pas să aduc exemple. Dreptate nu poți căpăta pentru că judecătorii nici nu te ascultă. Decizia e clară din start.

*Soluția mea pentru viitorul R. Moldova este să fie ales un președinte prin vot direct și să fie responsabil față de toți, nu față de partide. Trebuie să fie responsabilitatea organelor de conducere și să fie o justiție capabilă, independentă.

*Peste 10 ani ar vrea să văd R. Moldova mult mai dezvoltată, mai independentă, să fie cu teritoriu unic, cu opinie unică și să fim membri ai UE. În realitate, vom trăi și vom vedea.

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.
error: Content is protected !!