Alte cifre despre Unire

30

Cu ocazia celor 25 de ani de independență, IMAS Moldova a lansat cercetarea “Libertatea de a fi liberi: concluzii după 25 de ani”. Studiul prezintă niște cifre cu care mulți dintre noi poate nu am fi de acord, dar pe cifre nu putem și nu trebuie să fim supărați pentru că sndajele prezintă de fapt starea de lucruri din societate, dar și mentalitatea celor care formează această societate.

Oricât de mult am vrea ca amprenta dominației sovietice să fi fost ștearsă, iată că lucrul acesta nu s-a întâmplat nici peste 25 de ani de la căderea URSS. Cifrele pe care le prezintă IMAS vin să demontreze odată în plus tragismul acestui teritoriu care se cheamă R. MOldova și al cetățenilor care trăiesc aici. De ce spun tragism? Pentru că jumătate din ei și-ar dori în Uniunea Europeană și altă jumătate – în Uniunea Vamală, pentru că 43% consideră că limba moldovenească este o limbă separată de cea română, pentru că 44% cred că istoria R. Moldova este legată de URSS.

Cifrele acestea pot fi într-o oarecare măsură explicate, dacă ne uităm în trecut li facem referință la deportări, rusificarea în masă a acestui teritoriu, studierea unei istorii trunchiate, crearea artificială a unui popor moldovenesc. E de înțeles că oamenii vor răspunde anume așa la întrebările legate de limbă, istorie, identitate.

Sunt curioasă dacă s-ar face un sodaj cu aceleași întrebări dar pe un eșantion de tineri între 14-30 de ani, care ar fi rezultatele? Înclin să cred că tânăra generație are o altă viziune asupra chestiunilor identitare și a viitorului R. Moldova.

Iată mai jos câteva cifre relevante din studiul IMAS despre cei 25 de ani de independență a R. Moldova:
Dvs va considerați mai degrabă:

cetățean al R. Moldova – 53% din respondenți (primul răspuns)

moldovean/rus/ucrainean/găgăuz/român – 9% din respondenți (primul răspuns)

european – 10% din respondenți (primul răspuns)

Care este patria dvs de suflet?

R. Moldova – 80% din respondenți
Rusia sau fosta URSS – 11% din respondenți
România – 4% din respondenți
43% din respondenți consideră că limba moldovenească este o limbă separată de cea română. (Ca un punct de vedere, mesajul trupei Carla’s Dreams cu privire la limba română ar fi bine să fie rostit și la Chișinău, în sate, orașe, când se fac concerte, când merg în turneee, să le fie explicat oamenilor de aici și apoi și rușilor cum stau lucrurile cu privire la denumirea limbii vorbite în R. Moldova. Se pare că nu doar rușii, dar și cei care trăiesc în R. Moldova așa și nu au înțeles că limba moldovenească nu există și că este o invenție a fostului imperiu care a vrut să ne creeze o altă identitate)
Cât de mândru vă simțiți ca cetățean al R. Moldova moldovean?
44% din respondenți – mândru într-o anumită măsură
25% din respondenți – foarte mândru
9% din respondenți – deloc mândru
19% din respondenți – nu prea mândru

Relația dintre etniile din R. Moldova:
– 71% din respondenți consideră că între moldoveni și români există relații de colaborare, iar alți 13% văd aceste relații ca fiind ignorare reciprocă.
Dacă acum ar fi anul 1991 şi ați putea alege între …, ce ați alege?

Uniunea Sovietică să se destrame şi R. Moldova să devină independentă – 40% din respondenți

Să rămână Uniunea Sovietică chiar dacă asta ar însemna ca R. Moldova să nu devină independentă – 37% din respondenți

R. Moldova să devină parte a României – 14% din respondenți

La 25 de ani de independență, 44% din respondenți consideră că istoria R. Moldova este legată de URSS, iar alți 12% – de România.
Cum credeți că va fi R. Moldova peste alți 25 de ani?
Va fi un stat independent – 31% din respondenți
Va fi membru al Uniunii Europene – 21% din respondenți
Va fi membru al Uniunii Vamale – 14% din respondenți
Va fi unită cu România – 8% din respondenți

Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum (vi s-ar cere să votați) cu privire la … Dvs. ați vota pentru sau contra?
Aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană – 47% din respondenți
Uniunea Vamală Rusia-BelarusKazahstan – 47% din respondenți
Unirea Rep. Moldova cu România – 19% din respondenți

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1144 respondenţi, de la 18 ani şi peste, din 77 de localități selectate din 12 unități administrativ-teritoriale, în perioada 25 iulie – 09 august 2016. Marja de eroare este de ±3.0%.

Pentru comparație, vedeți aici cifre care se conțin într-un alt studiu, cel al FUMN-Magenta, intitulat “Părerile moldovenilor faţă de unirea Republicii Moldova cu România”.

Distribuie.