Știri

Agricultura la mila Domnului! Cum dezvoltă o afacere un fermier moldovean față de unul polonez

“Aici pe timpul URSS erau lanuri de culturi furajere, iar sovhozul din satul Mălăiești era specializat în producea laptelui, care ajungea de la Chișinău pâna la Moscova. În anii 90, ferma parcă a fost luată de vânt, practic nu a rămas nimic. Din 1990 până în 2000 toate gospodăriile sătești erau în declin. Fiecare a vrut să ia care și ce a putut, chiar și un cui, dacă se putea. Într-o săptămână, 22 de grajduri au fost puse la pământ”, ne povestește Alexei Ivanov, fermier din satul Mălăiești, raionul Orhei.

O afacere care a început acum 15 ani

Moldova
Așa își amintește fermierul Alexei Ivanov din satul Mălăiești, raionul Orhei despre anii care au urmat după colapsul URSS. Afacerea lui a început acum 15 ani, în urma programului de împroprietărire a țăranilor cu pământ. Afirmă că pentru el pământul înseamnă viață, altceva nu știe să facă.

Alexei Ivanov este unul dintre fermierii mijlocii din Republica Moldova, având în gestiunea sa 650 de hectare de teren agricol. Astăzi, pe aceste pământuri, cultivă grăunțoase, culturi tehnice, culturi furajere, dar are și livezi de cireșe, caise, prune și mere. De asemenea, are aproape 5 hectare legume. Și-ar dori mai mult, dar fără un sistem de irigare, riscurile la creșterea legumelor sunt prea mari. De fapt, astăzi în agricultură aproape totul este la mila Domnului.

Polonia, primul exportator de mere din UE

Polonia
Când vorbim despre mere, primul mare concurent căruia urmează să îi facem față este Polonia, cel mai mare exportator de mere din UE. Astăzi fermierii polonezi vor să cucerească piața globală. Și au înțeles că trebuie să ofere în primul rând calitate, iar apoi preț.

O afacere cu investiții de 20 de milioane de euro

Președintele de Board al Grupului producătorilor de fructe La-Sad din Polonia, Michal Lachowicz are o fabrică de 7 000 metri patrati. Investițiile au început acum 5 ani si se ridică la 20 mln euro. Majoritatea banilor reprezintă donație din partea UE, mai exact 50% de la UE, 25% de la guvernul polonez și 25% este investiție personală.

Continuarea articolului aici.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *