Maternitățile din Italia, cu meniu ca la restaurant

Nina Cotorobai, una dintre zecile de mii de moldovence stabilite în Italia, a povestit, în cadrul unui interviu pentru blogul elenarobu.md, experiența ei la maternitate. I-a născut pe ambii copii în Italia, a avut multe facilități, chiar dacă nu a lucrat nicio zi în această țară. În cele nouă luni de sarcină nu a plătit niciun cent la medici.

”Cu certitudine, maternitatea a fost și este cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Aici, în Italia, femeile însărcinate au mari priorități. Toate cele nouă luni de sarcină nu am achitat absolut nimic. Și asta în condițiile în care eu nici măcar nu lucrasem anterior. Nașterea a fost o experiență extraordinar de frumoasă. Mă refer aici la atitudinea întregului personal medical. Din momentul în care am intrat în spital, din ”iubito” și ”scumpo” nu am mai ieșit. Chiar și acum îmi amintesc, cu zâmbet pe față, cât de dulce îmi vorbeau asistentele medicale”, a mărturisit Nina Cotorobai în cadrul interviului.

Tânăra spune că cele 3-4 zile de stat în maternitate au fost la fel de bine ca acasă.

”Singura diferență era că la spital eram înconjurată de cadrul medical, mereu disponibil să vină în ajutor. M-a impresionat și faptul că, pe timpul nopții, mamele care doreau puteau lăsa bebelușii în grija asistentelor. Acestea din urmă, oricum, în fiecare dimineață, luau copilașii la băiță, apoi îi îmbrăcau și îi aduceau la sânul mamei. Apropo, de câteva ori pe zi veneau să verifice dacă bebelușul a fost poziționat corect la sân”, a precizat basarabeanca.

Surprinzătoare a fost și mâncarea la maternitate. În fiecare zi mămicile au posibilitate să aleagă din meniu ceea ce doresc să consume.

”Mâncarea la maternitate a fost un adevărat restaurant. În fiecare dimineață ni se aducea meniul pentru a alege ce mâncăm la dejun, prânz și cină. Și acum mă amuz când îmi amintesc cum mama (la prima naștere) mi-a adus un borcan cu zeama delicioasă de casă. Și infermiera, când a văzut, a rămas supărată. Cum mai mănânc eu acum mâncarea lor”, a povestit Nina Cotorobai.

Obișnuită cu plățile informale din spitalele și maternitățile din R. Moldova, reprezentanta din diasporă precizează că în Italia nu a scos din buzunar niciun cent pentru toată această plăcere numită maternitate.

Interviu integral îl puteți citi aici 

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii