Cum este organizat sistemul de educație în Italia: experiența Ninei Cotorobai

0

Nina Cotorobai este originară din Chișinău, are 32 de ani, de profesie jurnalistă, stabilită de 7 ani în Padova, Italia.

A plecat din Moldova în anul 2010, când a ales să trăiască dragostea vieții sale și să își urmeze soțul care era stabilit deja în Italia. Spune că actualmente corupția este cea care îi ține departe de Moldova.

Nina Cotorobai a acceptat să împărtășească, pentru blogul elenarobu.md, din experiența de a fi mamă a doi copii în Italia, cum a fost tratată la maternitate și cum activează grădinița și școala italiană.

Sunt în Italia de 7 ani. Pentru mine personal, adaptarea nu a fost dificilă. Doar că eu sunt o fire mai sentimentală și dorul de cei de acasă persista atunci la fel de mult cum persistă și acum. Diferența e că acum dorul e mai dureros. Și asta pentru că, odată cu apariția copiilor a venit deja sentimentul de vinovăție pentru faptul că buneii și nepoții nu au posibilitatea să se vadă de câte ori doresc. Uite doar cu chestia asta nu reușesc să mă adaptez.

Ambii noștri copii i-am născut în Italia. Cu certitudine, maternitatea a fost și este cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Aici, în Italia, femeile însărcinate au mari priorități. Toate cele nouă luni de sarcină nu am achitat absolut nimic. Și asta în condițiile în care eu nici măcar nu lucrasem anterior. Nașterea a fost o experiență extraordinar de frumoasă. Mă refer aici la atitudinea întregului personal medical. Din momentul în care am intrat în spital, din ”iubito” și ”scumpo” nu am mai ieșit. Chiar și acum îmi amintesc, cu zâmbet pe față, cât de dulce îmi vorbeau asistentele medicale:)
Apoi, cele 3-4 zile de stat în maternitate au fost la fel de bine ca acasă. Singura diferență era că la spital eram înconjurată de cadrul medical, mereu disponibil să vină în ajutor. M-a impresionat și faptul că, pe timpul nopții, mamele care doreau puteau lăsa bebelușii în grija asistentelor. Acestea din urmă, oricum, în fiecare dimineață, luau copilașii la băiță, apoi îi îmbrăcau și îi aduceau la sânul mamei. Apropo, de câteva ori pe zi veneau să verifice dacă bebelușul a fost poziționat corect la sân.

Apoi, mâncarea la maternitate a fost un adevărat restaurant. În fiecare dimineață ni se aducea meniul pentru a alege ce mâncăm la dejun, prânz și cină. Și acum mă amuz când îmi amintesc cum mama (la prima naștere) mi-a adus un borcan cu zeama delicioasă de casă. Și infermiera, când a văzut, a rămas supărată. Cum mai mănânc eu acum mâncarea lor 🙂
Menționez nu am scos din buzunar niciun cent pentru toată această plăcere numită maternitate.

Facilități au doar familiile cu trei și mai mulți copii. E vorba de tot felul de taxe de care ești scutit sau le achiți parțial. Apoi un ajutor material lunar, în funcție de venitul familiei.

Sistemul de învățământ de aici este organizat total diferit față de cel moldovenesc. Să începem cu grădinița. Pentru că nu frecventăm o grădiniță de stat, achitam 160 de euro pe lună. Dacă ar fi o instituție de stat, taxa ar depinde de venitul lunar al familiei. O prietenă de a mea achită în jur de 60 de euro. Cu cât mai mare este venitul, cu atât mai mare este și taxa și invers. Apropo, la fel funcționează și universitățile.

Câteva puncte pe scurt care m-au surprins enorm la grădinițele și școlile de aici:
*Nu există fondul clasei sau al școlii. Respectiv, nici al grupei și al grădiniței.
*Copiii sunt îmbrăcați foarte lejer. Se recomandă, atât la grădiniță cât și la școală, forma sportivă sau haine pentru copiii, cât mai ușor de purtat. Plus, în toate grădinițele, copiii au uniforma lor specială.
*Cadouri sau, mai degrabă, mici atenții se fac la educatori sau învățători doar de Crăciun și asta nu în toate instituțiile. Iată cum se întâmplă acest lucru: în holul de la grădiniță cineva din părinți pune o cutie pe care scrie ”donații libere”. Respectiv, nu există liste sau control cine și cât a donat. Oricum, suma este în jur de 1-2 €.
* Nu există conceptul de matineu. Iarăși, de Crăciun și poate la sfârșit de an, toți copiii fac o sărbătoare unde de obicei se cântă și mai puțin se recită 🙂 Fiecare vine îmbrăcat așa cum dorește. A fost maxim o singură dată când, băiatul meu fiind ultimul an de grădiniță, am fost rugați să-i îmbrăcăm pe toți în malete roșii. Atât. Era o petrecere dedicată Crăciunului.

Și acum despre școală. Este obligatorie și gratuită pentru cei ce au ales programul până la amiază. În schimb cei care studiază și după amiază, achită doar prânzul. E vorba de aproximativ 70 € lunar. Dacă familliile nu au posibilitatea să achite acești bani, intervine statul. Cât privește mâncarea, sunt foarte mulțumită. Este variată, consistentă și proaspătă. Mai mult de cât atât. Un grup de părinți merg ori de câte ori doresc în timpul mesei să guste ce mănâncă copiii lor.

Iată alte diferențe între școlile din Italia și cele din R. Moldova:
*Copiii nu sunt admiși în clasa întâi cu examene. Deci, nu există nicio probă de trecut.
Și acum îmi amintesc de prima întrunire a părinților cu învățătoarea care ne ruga frumos să nu-i învățăm acasă a citi sau a scrie, pentru că este menirea lor. A insistat foarte mult asupra subiectului. Să îi lăsăm acasă să se joace 🙂
*Teme pentru acasă în clasele primare se dau foarte puține. Spre exemplu, noi avem o dată pe săptămână, dar ceva foarte lejer. De obicei, să scrie niște cuvinte și să facă un desen.
La început mă alarmam de sistemul ăsta, mai ales că băiatul meu știa deja a scrie și a citi… L-am învățat până să aflu doleanțele învățătoarei 🙂 Deci, mi se părea prea lent programul, dar m-am convins că de fapt acesta este programul normal pentru elevi. Băiatul meu merge zilnic cu plăcere la școală. Și acasă nu are grija lecțiilor pentru ziua de mâine. Acasă este acasă. Este locul unde ne relaxăm și suntem fericiți!

Pentru a ajuta grădinițele sau școlile din Italia, părinții nu colectează bani, așa cum am spus mai devreme. În schimb organizează tot felul de târguri tematice. Unii aduc prăjituri, alții – diverse creații manuale. Fiecare ce poate. Toate aceste lucruri sunt cumpărate apoi de locuitorii orașului, inclusiv de părinții de la școală. O altă metodă de a susține instituțiile de învățământ este organizarea de spectacole, la fel pentru toți doritorii. Un grup de părinți, unde fac parte și eu, organizăm spectacole teatrale pentru copii. Iarăși, nu există un preț pentru bilet. Fiecare donează cât poate.

Acasă, în stradă sau în parc, între noi vorbim mereu în limba română. Altfel nici nu-mi imaginez. Copiii mei iubesc limba română. În italiană vorbesc doar cu vorbitorii de italiană. Pentru mine și soțul meu este esențial să transmitem copiilor valorile noastre naționale. Biblioteca micuților noștri este bogată în cărți românești. Spre exemplu, fiul meu de 6 ani cunoaște cine a fost Burebista, Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș. De Eminescu, nici nu mai zic:) Avem grijă ca povestea citită înainte de culcare să fie una românească.

Cea mai mare recomandare pentru părinți este să acorde mai multă atenție stării emoționale a copiilor. Ar fi bine ca ei să înceteze să facă competiții pe seama copiilor lor. Mai devreme sau mai târziu, toată goana asta dupa diplome sau cât mai multe activități extrașcolare, își lasă amprenta asupra stării emoționale a copiilor. Și de multe ori, amprenta nu este una în favoarea copilului, chiar dacă intențiile părinților au fost bune. Până la urmă, rezultatul excelent la școală nu este echivalent cu fericirea. Eu spre exemplu, aleg să am copii fericiți!
Iar pentru cei care sunt responsabili de realizarea programelor școlare, mai ales pentru clasele primare, le-aș recomanda să se inspire și de la colegii europeni. Totuși ar fi bine ca elevii să rămână elevi doar la școală. Acasă, în schimb, să fie copii care să petreacă timp cât mai mult cu familia lor.

Cum sunt italienii? Voi vorbi despre cei pe care îi cunosc eu. Sunt foarte deschiși, amabili, comunicabili, liberi. Sigur, printre ei există și aroganți, dar mai puțini.  Cel mai mult mă impresionează la ei munca de voluntariat pe care o fac. Cunosc foarte mulți italieni, aproape toate prietenele mele, care fac de ani de zile voluntariat. De fapt, aceasta este o cultură ce li se cultivă de la grădiniță. De asemenea, admir la ei felul cum își petrec timpul liber. Știu să se relaxeze frumos. Vacanțele sunt „sfinte” pentru ei. Și le programează cu jumatate de an înainte.

Unul din visele mele legate de Moldova este ca, atunci când mă gândesc să revin acasă, să nu-mi fie frică. Sa nu-mi fie frică de faptul că băieții mei vor fi otrăviți în grădințe sau școli. Acesta este doar un exemplu trist legat de corupția din țara noastră.

Anume corupția este cea care ne ține departe de Moldova. Și odată ce această fărădelege va fi învinsă, se va împlini și visul meu pentru țara mea.

Îi mulțumesc pe această cale Ninei Cotorobai pentru amabilitatea de a împărtăși din experiența sa de acomodare într-o țară străină. Este un exemplu foarte frumos să îți crești copiii păstrând tradițiile și valorile neamului. Detaliile pe care le-a povestit cu referire la funcționarea grădiniței și școlii din Italia sper să fie utile pentru părinții și autoritățile din R. Moldova. Nu trebuie să inventăm noi biciclete pentru a reuși, e nevoie să ne uităm la vecini și să luăm ceea ce este mai bun pentru noi.

Informația este putere, informați-vă corect!

Cu respect, Elena Robu

Lasă un răspuns