(Video) Primul pom pe Aleea Diasporei moldovenești sădit la Mestre, Italia
La inițiativa vicepreședintei Asociației Gente Moldava, Lidia Plop, care a dorit să imortalizeze primul offline al diasporei, în această dimineață, am participat alături de conaționalii noștri stabiliți în întreaga lume, la sădirea primului pom care inaugurează Aleea Diasporei moldovenești. Aleea se va afla în cel mai mare parc din Veneția-Mestre, San Giuliano. Este un gest plin de sentiment si patriotism!
Am spus în cadrul acestui frumos gest că am lăsat fiecare dintre noi o parte din rădăcinile noastre care vor fi mai aproape de comunitatea moldovenilor din Italia. Este de datoria fiecăruia dintre noi să venim aici în fiecare an să plantăm câte un pom ca să umplem această Alee. Cred că teiul ne-ar reprezenta cel mai bine, așa cum de altfel spunea și inițiatoarea acestei ideii minunate, Lidia Plop.
Vorba veche spune că în viața este musai să sădești un pom. Diaspora a sădit propriul pom, ca un semn al dăinuirii și al renașterii.