Au promovat Unirea și au murit în condiții suspecte

Ziua de 27 martie, care iată în România a fost declarată Sărbătoare Națională, este un bun prilej să ne amintim, să cinstim personalitățile neamului românesc, cei mai înflăcărați promotori ai Unirii și care, din păcate, nu mai sunt în viață, decedând în condiții cel puțin suspecte. Unii în accidente rutiere misterioase, alții subit sau răpuși de cancer. Sistemul sovietic, KGB-ul a avut mare ”grijă” ca  aceste decese să pară firești și nevinovate.

Iată mai jos lista eroilor neamului nostru a căror moarte trezește și astăzi mari semne de întrebare.

Ion și Doina Aldea Teodorvici – interpreți, militanți ai ideii de reunire a Republicii Moldova cu România.

  • deces – în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992
  • cauza – un accident pe pe șoseaua DN2, în zona localităţii Coşereni, maşina în care se aflau cântăreții s-a lovit de un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc

*De-a lungul anilor au existat voci care au spus că moartea artiştilor ar fi fost provocată de promovarea ideii de unitate a Basarabiei cu România.

*Marii artiști au optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90′ au cântat despre limba română, despre poetul neamului nostru, Mihai Eminescu.

*Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central din mun. Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost prezentă de la proclamarea Independenței.

http://www.avantaje.ro/articol/amanunte-halucinante-despre-moartea-artistilor-doina-si-ion-aldea-teodorovici

http://www.istoria.md/articol/680/Ion_%C5%9Fi_Doina_Aldea___Teodorovici

Ion Vatamanu – poet, publicist, om politic, deputat în primul Parlament, semnatar al Declarației de Independență a R. Moldova, unul dintre liderii mişcării de renaştere naţională

  • deces – 9 august 1993
  • cauza – moarte fulgerătoare, se presupune că a fost otrăvit

*Una dintre fiicele sale, cineasta Leontina Vatamanu spune, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, că moartea tatălui său a fost fulgerătoare: Am certitudinea că dacă mai trăiau Ion Vatamanu, Nicolae Costin, Doina şi Ion, Lidia Istrati şi alţi patrioţi adevăraţi, astăzi am fi fost şi noi parte a unei lumi mai civilizate, aşa cum s-a întâmplat cu Ţările Baltice.

*Discursurile sale la diverse întruniri erau convingătoare, argumentate, emoţionante. Vorbea cu drag despre istoria şi tradiţiile neamului, despre libertate şi necesitatea de a lupta pentru valorile naţionale.

http://www.zdg.md/editia-print/exclusiv/ma-surprind-la-ideea-ca-moartea-poate-fi-o-iluzie-o-himera

Nicolae Costin – om politic moldovean și unul din fruntașii mișcării de emancipare națională, primar general al mun. Chișinău între anii 1990-1994

  • deces – 16 februarie 1995
  • cauza – leucemie, se presupune că a fost iradiat cu o  sursă de radiaţie laser

*Șoferul lui Nicolae Costin, Tudor Condrea a declarat într-un interviu pentru ziarul Timpul că serviciile secrete rusești vor să scape de primarul Chișinăului, Nicolae Costin.

*Medicii l-au diagnosticat cu leucemie. Dar el, până atunci, n-a suferit de o asemenea boală. Eu cred că a fost ca şi în cazul disidentului rus Litvinenko, plecat în Anglia, caz cunoscut cu implicarea serviciilor secrete ruseşti.

*Costin era un mare patriot şi ştia că serviciile secrete vor să scape de el. Pe atunci, multor activişti naţionali li se organizau accidente rutiere.

*Atunci se vorbea mult despre faptul că serviciile secrete ruseşti ar fi plasat în maşina de serviciu a primarului o sursă de radiaţie laser de la care i s-a tras moartea.

http://flacaratv.md/tudor-condrea-soferul-lui-nicolae-costin-dezvaluiri-despre-uciderea-lenta-a-vrednicului-primar-de-chisinau.html

Lidia Istrati – politiciană, scriitoare, luptătoare, patriotă, deputată în primul Parlament, semnatară a Declarației de Independență a R. Moldova, preşedintă a Ligii Creştin-Democrate a Femeilor din Moldova

  • deces – 25 aprilie 1997
  • cauza – cancer

*Una dintre colegele din primul Parlament și prietenele sale,  Nadejda Brânzan spunea într-un interviu pentru Ziarul de Gardă despre Lidia Istrati că a fost o femeie tribun. ”Ceea ce promova Lidia Istrati atunci este atât de actual: lupta cu corupţia şi mafia. Noi nici nu ştiam ce-i aceea mafie. Lidia promova lupta pentru adevăr, dreptate, independenţă, libertate, demnitate şi conştiinţă naţională. Părea că această femeie nu are frică în ea. Chiar şi bărbaţii din Parlament se temeau când ieşea ea la tribună”

*A fost femeia care, dacă ar fi în viaţă, ar fi candidata perfectă la Preşedinţia R. Moldova. Doar cu un preşedinte ca Lidia Istrati, Moldova ar avea şanse să devină o a doua Georgie, sunt convinşi cei care au cunoscut-o.

http://www.zdg.md/editia-print/oameni/femeia-care-ar-fi-putut-fi-presedinte

Grigore Vieru – poet, un simbol al românismului, se găsea în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova, printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989

  • deces – 18 ianuarie 2009
  • cauza – grav accident rutier

*Poetul a fost implicat într-un grav accident rutier, produs în condiţii de ceaţă pe un segment avariat de şosea. Automobilul în care se afla s-a izbit violent de suportul unui panou de publicitate plasat în mijlocul şoselei, în regiunea comunei Dănceni, raionul Ialoveni. Grigore Vieru se întorcea din sudul Republicii Moldova, unde participase, la Cahul, la un concert omagial consacrat poetului Mihai Eminescu.

*”În viața mea am trecut prin mai multe cumpene. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din ele. (…) Pentru prima oară, poate, am luat în serios moartea și am căutat să dialoghez cu ea. Pe un ton destul de senin. Gândurile însă mi s-au îndreptat mai mult spre Dumnezeu. (…). Mă bucur că s-a redeschis biserica din satul meu de pe malul Prutului”.

*Fostul președinte al Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, spunea despre poetul Grigore Vieru: ”Un simbol al renașterii naționale, conștiința unității spațiului cultural românesc, unind prin opera sa cele două maluri ale Prutului”

Leonida Lari – poetă, publicistă, scriitoare, activistă om politic și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România

  • deces -11 decembrie 2011
  • cauza – cancer la sân

*Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. Scriitoarea a optat întotdeauna pentru unirea cu România

*Leonida Lari a fost o prezenţă excentrică pe scena politicii româneşti. S-a certat, de la pupitrul Camerei Deputaţilor, cu colegii ei, recomandându-le să-şi facă de urgenţă controale la cap. Tot ea a susţinut că în jurul Pământului există un sistem informaţional mai puternic decât Serviciul Român de Informaţii, sistem pe care îl controlează însuşi Dumnezeu.

Dumitru Matcovschi – poet, prozator, academician, publicist și dramaturg, simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia

  • deces – 26 iunie 2013
  • cauza – tumoare cerebrală

*La 17 mai 1989, este implicat într-un grav accident, este strivit de un autobuz. După accident, care se presupune că ar fi fost organizat, suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale.

*Accidentul, care se presupune că a fost organizat, a generat interes național, iar chirurgul care a condus operația declara atunci că supraviețuirea maestrului este o minune. În iunie 2013, poetul a fost supus unei intervenții chirurgicale repetate,[19] după ce a fost internat cu tumoare cerebrală. A fost înmormântat cu onoruri militare

http://www.cuvintul.md/article/Dumitru-Matcovschi-Viata-este-o-lupta-cea-mai-grea-din-toate/

Constantin Tănase – lingvist, doctor în filologie, jurnalist, publicist, scriitor și lider de opinie, deputat în primul Parlament, semnatar al Declarației de Independență a R. Moldova.

  • deces – 30 octombrie 2014
  • cauza- boală incurabilă

*Scriitorul Vladimir Beşleagă, prieten cu Constantin Tănase, a spus că a fost un jurnalist curajos, care a spus mereu adevărul, iar prin scrisul său inspirat a confirmat tradiţia marilor spirite polemice din perioada interbelică. „Adio frate, întru credinţă şi spirit românesc”.

*Uniunea Jurnaliştilor din Republica Moldova a publicat un necrolog. „Constantin Tănase a militat cu pasiune pentru corectitudinea şi obiectivitatea presei, independenţa ei editorială, pentru curăţenia deontologică a jurnalistului.

Cu siguranță, lista celor care au plătit cu viața lor pentru cauza românească este mult mai mare, am evocat aici numele sonore care au făcut și sunt în istoria neamului românesc.

Ce ar fi fost dacă regretații Ion și Doina Aldea Teodorvici, Ion Vatamanu, Nicolae Costin, Lidia Istrati, Leonida Lari, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Constantin Tănase ar fi trăit și astăzi sau ar fi trăit mai mult? Poate nu ajungeam în băltoaca politică de astăzi, așa cum s-a exprimat șoferul regretatului Nicolae Costin.

 

Informația este putere, informați-vă corect!

Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii