Guvernarea ne spune că deja în R. Moldova se trăiește mai bine. Președintele Parlamentului, Andrian Candu ne îndeamnă să depășim captivitatea din minte și din suflet. Probabil de asta, că e din ce în ce mai bine, mai mult de o sută de cetățeni pleacă în fiecare zi din Moldova.
Omenii au ieșit din captivitatea minții și de asta i-au oferit premierului doar 2,1 % de încredere (potrivit celui mai recent sondaj din anul 2017), de asta oamenii sunt îngrijorați de nivelul înalt al corupției, de sărăcie, de faptul că nu au unde să muncească.
Asta este R. Moldova în care trăiesc majoritatea oamenilor – cu sate pustii, cu tineri care pleacă și nici nu mai vor să audă de locul unde s-au născut și alta este țara pe care și-o construiesc guvernanții – cu stabilitate și bunăstare.
Sunt două lumi paralele: una reală și una construită artificial, prin rapoarte triumfaliste în care se bifează reformele realizate și legile care au fost adoptate. Anexat la acestea mai sunt și opiniile care vin de la o parte a societății civile binevoitoare guvernării.
Între aceste două lumi nu există dialog sau chiar dacă acesta există, recomandările care vin din lumea reală nu sunt acceptate de cei care construiesc o lume imaginară. Altfel spus, un Forum civic organizat săptămâna trecută de o parte a societății civile prezintă succesele guvernării în realizarea Acordului de Asociere RM-UE și un alt eveniment, organizat de Fundația Soros Moldova, în care altă parte a societății civile prezintă restanțele serioase pe care le are guvernare în realizarea aceluiași Acord.
Și iată așa guvernarea a atras de partea sa o proprie societate civilă care să vorbească despre stabilitate, bunăstare, progres și despre alte cuvinte frumoase care erau spuse în campania electorală de la înălțimea de 2 metri.
Sunt de acord, hai să ieșim din captivitate. De aceea, vin cu un îndemn către deputați, miniștri, procurori, judecători să depășească acea captivitate din minte și din suflet care îi ține prizonieri unor interese și să nu mai ia decizii în funcție de ce li se dictează, dar să respecte pur și simplu legea care să fie egală pentru toți.