100 000 de înfrățiri virtuale Basarabia – România

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 lansează o inițiativă interesantă și anume să se înfrățească oamenii de pe cele două maluri ale Prutul pe o platformă on-line. Platforma și-a propus să fie realizate 100 000 de înfrățiri doar în această vară.

Haideți să vedem ce va ieși și din această acțiune care de fapt nu presupune nimic decât să intri pe site-ul www.basarabia-acasa.ro și să găsești acolo oamenii cu care să te înfrățești și să stabilești o legătură de suflet.

„Dacă ești din Chișinău sau din București, pe siteul www.basarabia-acasa.ro poți să îți găsești un „frate” și chiar să călătorești pentru a vedea celălalt mal de Prut. Ideea a venit din partea organizațiilor unioniste, care anul acesta au înfrățit primăriile și liceele între ele. Sub genericul „Vara înfrățește Țara”, fiecare persoană din România va avea oportunitatea de a vizita gratuit Republica Moldova și fiecare locuitor din Republica Moldova va putea afla tot ce își dorește despre România chiar din teren”, își motivează Platforma unionistă inițiativa.

Așa că Unirea se poate face între oameni, cât mai mulți oameni, așa încât la un moment dat clasa politică să fie nevoită să țină cont de voința politică și să nu poată să se eschiveze de la acest subiect.

Articole similare
Comentarii