Vocile puternice care încă ne mai susțin la nivel de UE

Guvernările declarate pro-europene care au urmat după 2009 au dezamăgit profund nu doar pe interior, dar și pe exterior. Dacă pașii mici spre integrarea europeană de după 2009-2010 ar fi fost mai importanți decât rânza moldovenească, banii și puterea pentru un singur om, atunci astăzi am fi avut o cu totul altă abordare la nivel de UE. În afara de regimul liberalizat de vize oferit cu generozitate de către UE și semnarea Acordului de Asociere, nu am avansat practic deloc.

Sunt din ce în ce mai puține voci în Parlamentul European, la nivel de Comisie Europeană care să apere și să promoveze interesele R. Moldova. La o adică, ce interese mai poți promova? Cele de clan, de corupție, de subjugare a instituțiilor statului?!

Dar una dintre vocile puternice din grupul parlamentar PPE din Parlamentul European care pledează pentru cauza R. Moldova și pentru prioritizarea vecinătății estice este europarlamentarul român, Siegfried Mureșan. În condițiile în care speranțele pentru o democratizare și europenizare veritabilă a R. Moldova sunt din ce în ce mai mici, este firesc să mulțumim europarlamentarului Siegfried Mureșan pentru preocuparea și dedicația pe care o are pentru țara noastră.

Mai sunt alte câteva voci preocupate de situația din R. Moldova cum ar fi europarlamentarii Monica Macovei, Cristian Preda, Andi Cristea, care își exprimă anumite îngrijorări de la tribuna PE sau în interviurile pe care le oferă în presă.

De exemplu, în cadrul comisiei de prezentare a proiectului bugetului UE pentru 2018, comisarul european pentru buget, Gunther Oetinger nici măcar nu a pomenit despre R. Moldova, în contextul creșterii suportului financiar pentru țările din vecinătatea estică. A vorbit în schimb despre taberele de refugați din Turcia care trebuie susținute.

Totuși ce a reușit să facă pentru țara noastră în negocierile pentru bugetul UE de anul viitor deputatul român, Siefried Mureșan, de altfel primul român desemnat negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul anual al UE. În primul rând s-a reușit o creștere de 46 de milioane de euro a alocărilor pentru statele din Vecinătatea estică, inclusiv Republica Moldova și pentru prima dată Vecinătatea estică devine o prioritate pentru UE.

Mai multe detalii despre proiectul de buget al UE pentru 2018 aveți aici.

Eforturile de susținere care vin din partea UE sunt pe față. R. Moldova este cel mai mare beneficiar pe cap de locuitor al fondurilor europene dintre țările din afara granițelor UE. Este însă inadmisibil ca în interiorul țării aceste eforturi să fie ignorate în totalitate, iar parcursul european să fie discreditat la maxim. Aici este marea problemă. UE ne oferă, dar guvernarea înțelege în felul ei cum să facă reformele și să îi ducă de nas pe partenerii de dezvoltare. Numai că așa nu se mai poate. Condiționalitățile trebuie să fie foarte dure, să se răspundă pentru fiecare euro-cent cheltuit, mai ales că un raport al Curții de Conturi Europene arată că fondurile europene care vin în R. Moldova nu sunt cheltuite eficient.

În concluzie, cred că dacă autoritățile de la Chișinău în loc să se apropie, se îndepărtează tot mai mult de valorile și principiile europene, ar trebui ca finanțarea pentru R. Moldova să fie blocată, sistată. Cu toate riscurile de rigoare.

Vedeți mai jos emisiunea Alb&Negru realizată LIVE din studiourile Parlamentului European cu participarea europarlamentarului român Siegfried Mureșan.

Informația este putere, informați-vă corect

Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii