(VIDEO) Regretata Stela Popescu și memorabilul ei monolog despre învățământul românesc: mereu actual și mereu dureros. Cum am decăzut atât de mult?!

Regretata Stela Popescu și memorabilul ei monolog despre învățământul românesc. Acum câțiva ani, îndrăgita actriță Stela Popescu prezenta o radiografie dură, dar cât se poate de reală, a sistemului educațional din România, din perspectiva unei directoare de liceu, în cadrul serialului “Las Fierbinți”.

Toți profesorii pleacă la București, nimeni nu mai vrea să predea aici. Am scris la minister, am fost la inspectorate, nu sunt soluții. De parcă aici n-ar fi copii de valoare”, își începe Stela Popescu monologul, după care continuă să prezinte problemele rușinoase, cât se poate de prezente și în realitate, ale învățământului românesc.

“Nicăieri în Europa nu mai există așa ceva: să încălzești clasele cu lemne. Lucrurile din țara asta au luat-o pe un drum greșit”, continuă Stela Popescu.

Concluzia este una cât se poate de tristă: “La noi încă e bine (n.r. referindu-se la școala din Las Fierbinți), în alte locuri e și mai rău”.

În R. Moldova, această radiografie este și mai dură. Din lipsa profesorilor, cei care au rămas în sistem se fac peste noapte profesori de discipline pentru care nu au pregătirea necesară. Profesorul de educație fizică devine și profesor de chimie, matematică, geografie și ce mai este nevoie. Cu ce au greșit copiii de la sate? Cu ce au greșit copiii din R. Moldova să fie nevoiți să treacă printr-un sistem putred?

Și da, este foarte adevărat: “Un copil se strică repede și se repară greu”.

Articole similare
Comentarii