(VIDEO) Iată cum a fost dezbaterea pe Stadionul Olimpic între Zelenski și Poroșenco. Cei doi nu au ezitat să se insulte reciproc

Față în față pentru prima dată, cei doi rivali în alegerile prezidențiale din Ucraina, actorul de comedie Vladimir Zelenski și președintele Petro Poroșenko, s-au întâlnit în cea mai așteptată dezbatere electorală organizată în cadrul campaniei electorale pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor.

Cei doi candidați nu au ezitat să se jignească reciproc în cadrul acestor dezbateri desfășurate pe cel mai mare stadion din Ucraina, Stadionul Olimpic, cu două zile înainte de al doilea tur al alegerilor, relatează AFP.

”Cum se face că Ucraina, una dintre cele mai sărace țări, este condusă de cel mai bogat președinte din istorie?”, i- a spus Zelensky oponentului său, fost om de afaceri care a făcut o avere din dulciuri și care este acuzat eșuat în fața lupte anticorupție.

”De câți bani mai ai nevoie pentru a fi de ajuns?”, a mai spus Zelenski.

”Vedem o incompetență totală”, a replicat Petro Poroșenko. De asemenea, Poroșenko a spus că nu știe cum Zelenski va ocupa funcția de președinte, pentru că postul necesită experiență internațională și curaj.

”Putin visează la un președinte slab, nepregătit. Cu cât președintele ucrainean este mai slab, cu atât președintele rus este mai puternic”, a insistat Poroșenko în dezbaterea cu Zelenski.

Organizată în ultimele ore ale campaniei oficiale, întâlnirea este ultima șansă a președintelui Poroșenko de a încerca să combată diferența aproape abisală între el și actorul de comedie, creditat cu peste 70 la sută din intențiile de vot, potrivit ultimelor sondaje.

După ce a pus în lumină riscurile pe care le presupune plonjarea în necunoscut, el a încercat să scoată în evidență experiența militară, diplomatică și politică acumulată, transmite hotnews.ro.

Articole similare
Comentarii