Se împlinesc 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sau Mica Unire așa cum este cunoscută în istorie. S-a întâmplat sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1859 și a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Trebuie spus aici că în anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
De fapt, Unirea s-a produs prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate românești: la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță a depus un buchet de flori la Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Chișinău.
Cu acest prilej, ambasadorul român a subliniat: „… După cum știm, acum 163 de ani printr-o decizie înțeleaptă a legislativelor de atunci, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei și totodată al Țării Românești, punând bazele astfel României moderne.Totodată, anul acesta este un an extrem de important pentru că chiar astăzi sărbătorim 160 de ani de la data la care primul guvern condus de Barbu Catargiu și-a intrat în funcțiune. Deci avem 160 de guvernare a României și 160 de ani de diplomație a României.
Este un excelent prilej pentru a-i felicita pe absolut toți cei care simt românește, oriunde s-ar afla ei, este un prilej pentru a spune că vom crede în continuare în România noastră cea dragă, Românie modernă, Românie democratică, Românie care în momentul de față este membru UE și al NATO și o Românie care a fost, este și va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, pe care o dorim, de asemenea, alături de noi în marea familie europeană.”
La finalul ceremoniei membrii Ambasadei României la Chișinău s-au prins într-o simbolică horă a unirii.