Una dintre cele mai puternice voci în susținerea R. Moldova, Siegfried Mureșan, somat să își dea demisia din Parlamentul European

În presa de la București, dar și pe rețelele de socializare a apărut un comunicat de presă al Partidului Mișcarea Populară prin care i se cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European. Asta pentru că europarlamentarul Mureșan ar fi negociat cu PNL și i s-ar fi garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare” din 2019. Deocamdată, deputatul român din Parlamentul European, Sigfried Mureșan, nu a venit cu o reacție oficială în acest sens.

Indiferent care sunt luptele interne de partid înainte de alegerile din Parlamentul European, trebuie menționat aici că Siegfried Mureșan a militat întotdeauna pentru respectarea statului de drept în R. Moldova și este o voce puternică în Parlamentul European care susține cetățenii noștri, nu si guvernarea actuală de la Chișinău.

În luna mai, anul trecut, realizam o emisiune LIVE cu europarlamentarul Siegfried Mureșan, chiar din studiourile Parlamentului European. Au fost spuse multe lucruri atunci.

Am vorbit despre asistența financiară de 100 de milioane de euro care urma să vină din partea UE, dar care nici până astăzi nu a ajuns în Moldova. Și nu pentru că UE nu își respectă angajamentele, ci pentru că actuala guvernare de la Chișinău sfidează angajamentele asumate în fața partenerilor de dezvoltare, votând schimbarea sistemului electoral, în pofida tuturor avertismentelor.

De altfel, Siegfried Mureșan este singurul candidat al PMP care a ajuns în Parlamentul European, în urma alegerilor din 2014. Dacă pleacă din partid, PMP nu va mai avea reprezentant în Parlamentul European.

Așa cum spuneam, în pofida luptelor politice interne de la București, R. Moldova are nevoie de așa voci precum europarlamentarul Siegfried Mureșan care să vină cu presiuni asupra guvernării de la Chișinău și să o determine să respecte statul de drept și propriii cetățeni.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii