Un bărbat care s-a simțit rău după ce a participat la protestul din 10 august de la București a murit

Presa de peste Prut scrie că un bărbat din Turnu Măgurele, care ar fi participat la protestul din 10 august și ar fi inhalat gaze lacrimogene, a murit duminică noapte (20 august) în Spitalul din Alexandria.

Poliția Teleorman a declanșat o anchetă sub coordonarea unui procuror, după ce a fost sesizată de către reprezentanții spitalului despre moartea suspectă a bărbatului. Cunoscuții spun că Ilie Gâzea avea probleme medicale mai vechi. El a ajuns la spital cu hemoragie digestivă. (sursa: libertatea.ro)

Bărbatul a ajuns initial în 15 august la spitalul din Turnu Măgurele, după ce s-a simțit rău. Medicii de acolo au decis să-l transfere, în aceeași zi, la spitalul din Alexandria, unde a rămas internat până în momentul în care a murit.

Potrivit realitateadeteleorman.net, bărbatul se numește Ilie Gâzea și a participat, împreună cu alte persoane din Turnu Măgurele, la protestul din 10 august, din Piața Victoriei.

Unul dintre cei care l-au însoțit pe Gâzea la protest, vecin cu acesta, Costel Vai, a povestit că au fost plecați în 10 august vreo 10 – 15 localnici, între care și Gâzea:

„Am fost plecați pe 10 la București, am ajuns în Piața Victoriei în jur de ora 16.30. Am fost 10 sau 15 persoane din Turnu Măgurele. Toți am fost gazați, dar eu am fost un pic mai departe. I-a dat sângele pe nas instantaneu. La câteva zile după ce am ajuns acasă, am auzit că pe Ilie l-a luat salvarea. Dar după ce a inhalat gaze el a vomat tot timpul și a avut hemoragie nazală. Acum am înțeles că a murit”, a declarat Costel Vai.

Olimpia Culcea a fost și ea în Piața Victoriei cu Ilie Gâzea: „Există și filmare cu el acolo și avem martori că l-am dus la salvare. I-a dat sângele pe gură și pe nas, a leșinat, l-a luat SMURD-ul acolo. După ce i-a pus o soluție în nas el a plecat acasă cu unul dintre noi și din noaptea aceea e la spital. Acum e la morgă în Alexandria. Noi am întrebat mereu de el, dar din noaptea aceea e mereu la spital”.

Potrivit medicilor, Ilie Gâzea a fost internat cu hemoragie digestivă, bărbatul fiind cunoscut cu mai multe afecțiuni cronice. Necropsia va stabili cauza decesului bărbatului din Turnu Măgurele. (sursa: libertatea.ro)

Articole similare
Comentarii