Un avion privat românesc s-a prăbușit într-o clădire din Milano. Toate persoanele de la bord au murit
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică, într-o clădire goală la marginea Milanului, în nordul Italiei, transmite Reuters. Toți cei opt oameni de la bord au murit, potrivit poliției.
Avionul decolase din Milano duminică, la ora 13:03 cu destinația Olbia, iar la scurt timp, 13:12, s-a prăbușit. Avionul a plecat din România pe 30 septembrie.
Avionul, model Pilatus PC 12 înmatriculat cu seria YR-PDV în România, s-a prăbușit într-o clădire din San Donato Milanese (Milano).
Cele opt persoane aflate la bord au murit: pilotul, copilotul, cinci adulți și un copil, transmite Mediafax, care citează autoritatea aeriană ANSV.
Avionul, care a decolat de pe aeroportul Linate din Milano, se îndrepta către insula Sardinia, spun oficialii.
Accidentul a avut loc lângă o stație de metrou din zona suburbană a orașului Milano.
Oamenii din zonă au auzit o explozie atunci când avionul s-a prăbușit în clădirea de două etaje, care era goală la acel moment, fiind în curs de renovare.
Flăcări și fum s-au degajat din clădire iar câteva vehicule parcate de-a lungul străzii au luat foc, spun martorii citați de Reuters, însă nu au fost raportate alte victime.